La început, a fost greu pentru unii oameni să accepte că eu am fost fermier, și nu doar o soție de fermier. De îndată ce am preluat ferma, am putut simți că marile schimbări erau inevitabile. Trebuia să fim mai atenți la utilizarea resurselor naturale și protejarea mediului înconjurător. Gusturile consumatorilor s-au schimbat și ele. Am reacțioat rapid prin concentrarea mai mult pe specialitățile locale și alimentele organice pe care oamenii păreau să le placă. După câțiva ani m-am căsătorit cu Pavel, care conduce acum ferma împreună cu mine.
O altă schimbare a fost biodiversitatea. Păsările, albineșe, alte insecte și plante, începeau să dispară. Am înțeles că păstrarea zonelor naturale mici din jurul terenurilor noastre le ajută să revină. Țara aparține tuturor. Unii copii nu au mai văzut animale de fermă reale și faună sălbatică, doar la televizor. Pentru mine, asta e greu de imaginat. Zonele rurale ar trebui să fie locul firesc unde locuitorii orașului să vină pentru recreere și relaxare. Aici eu tot cea au nevoie pentru ca ei și copiii lor să se relaxeze.
Agricultura nu este un pat de trandafiri. Dacă vă păstrați animalele pot apărea probleme. Într-u an vitele noastre au contractat febră aftoasă – coșmarul unui fermier. Bineînțeles că am ajuns la veterinar pentru a le trata. Dar nu este chiar așa de simplu. Ni s-a interzis mutarea animalelor în afara fermei, pentru a opri răspâmdirea bolii. Nu am putut vinde niciun animal sau produs lactat. Acest lucru ne-a costat o grămadă de bani, dar UE ne-a ajutat plătind pentru o parte din costurile suplimentare, și ne-a compensat o parte din pierdere. Am fi dat faliment fără acest ajutor.
După cum vă puteți imagina, am devenit chiar mai deciși să utilizăm resursele cu mai multă atenție, în special apa și solul, și să aplicăm metode de producție mai naturale – ținerea animalelor în aer liber cât mai mult posibil și utilizarea îngrășămintelor chimice și a pesticidelor cât mai puțin posibil. Dar conducerea cu succes a unei ferme înseamnă să previi. Am închiriat terenuri de la vecini. Am început să creștem oi pentru a avea un mijloc alternativ de venit. Am început organizarea de vizite școlare pentru copii.
Politicienii și guvernele își dau seama acum de importanța fermierilor și a agriculturii pentru viitorul comunităților rurale. Protecția mediul înconjurător și a resurselor naturale face parte din munca noastră, este corect să plătit pentru asta. UE ne plătește pentru că nimeni altcineva nu o va face. Nu putem face aceasta gratis. Totuși, trebuie să fie făcut dacă vrem (și eu vreau) să menținem spațiului rural ca parte a patrimoniului nostru comun.
O altă inițiativă a fost de a procesa și ambala cele mai multe dintre produsele noastre la fermă, vânzâdu-le direct pe piața locală sau în magazinele locale. Nu am dus lipsă de clienți. Mi-a plăcut să ducem produsele noastre de la fermă (lapte, unt, înghețată) pe piață și să ne întâlnim cu consumatorii. Astfel, am câștigat mai mult pentru noi, în loc să vindem produse neprelucrate la prețuri mici către producătorii de produse alimentare și distribuitori. Am putut oferi locuri de muncă cu normă parțială la mai mulți săteni ajutâd economia locală. Aceasta a fost contribuția noastră la încetinirea exodului rural, precum și pentru asigurarea unui viitor de trai aici pentru copiii noștri, dacă ar fi vrut. Fiul nostru Vincent a vrut cu siguranță.
Traducere din © Uniunea Europeană
Lasă un răspuns