Douăzeci și patru de ore mai târziu
Intrusul a înțeles că și-a asumat un risc enorm. Dacă ar fi apărut cel puțin un trecător, un om în patru labe într-un astfel de loc public ar fi atras imediat atenția. Intrusul, cu fața murdară de pământ, scurma în grabă cu mâinile goale în pământul îmbibat cu apă. Dintr-o dată, s-a oprit, s-a ridicat brusc icnind în genunchi și s-a uitat de jur împrejur. Ochii lui străluceau și plini de spaimă. Convins că era în continuare singur, se aplecă din nou și extrase un mic obiect din rucsac. Pentru un moment, ținu obiectul cu atenție deasupra găurii de mică profunzime din sol. Sunetul unei mașini care se apropia străpunse zgomotul ploii și îl întrerupse din reverie. Se lipi de pământ, abia îndrăznind să ridice capul din iarba udă. Câteva secunde mai târziu, era clar că mașina trece mai departe. Fără a face pauză, împinse forțat obiectul adânc în gaură și îl umplu cu noroi din jur. Câteva momente mai târziu, o luă la fugă ca un crab până la un alt petic de pământ și începu să sape din nou. Treaba lui aici era abia la început.
Câteva ore mai târziu, după ce furtuna a trecut, soarele de primăvară a început să se întrevadă lăptos prin ceața joasă. O mână de comercianți din piață își ridicau tarabele în Piața Jeu de Balle în centrul orașului Bruxelles. În câteva ore piața de vechituri, una dintre cele mai populare piețe în aer liber din Europa, urma să se umple cu localnici, colecționari de antichități, turiști curioși și vânători de chilipiruri. Dar, pentru moment, comercianții își vedeau de treabă întinzându-și bunurile pe mese și cutii din jurul pieței pavate.
Deci intrusul era cel care, îmbrăcat în pantaloni mânjiți de noroi și jachetă, se strecură în liniște în piață. Se apropie de standul unui vânzător de bibelouri, se opri și se prefăcu că se leagă la șireturi. Întors cu spatele la vânzător, băgă mâna în rucsac pentru ultima oară în acea zi și scoase o jucărie ponosită. O puse repede într-o ladă lângă alte jucării.
Intrusul se deplasă în jos pe o stradă laterală. Simți un amestec de ușurare și satisfacție, deși ochii lui trădau o teamă profundă, chinuitoare. Se gândea cât de norocos fusese că nu a fost niciun trecător în acea noapte. Ce noroc că erau așa de puțini oameni în piața de vechituri și că ceața nu se ridicase încă. Într-adevăr, era mult adevăr aici, dar încă din zori el nu fusese nicio clipă cu adevprat singur.
Traducere de Nicolae Sfetcu din The Mystery of the Golden Stars, © Uniunea Europeană,
Lasă un răspuns