Clasificarea emoțiilor

Componente

În modelul Scherer de procesare a emoției, se spune că există cinci elemente cruciale ale emoției. Din perspectiva procesării componentelor, se spune că experiența emoțională necesită ca toate aceste procese să fie coordonate și sincronizate pentru o perioadă scurtă de timp, conduse de procese de evaluare. Deși includerea evaluării cognitive ca unul dintre elemente este ușor controversată, deoarece unii teoreticieni fac presupunerea că emoția și cogniția sunt sisteme separate, dar care interacționează, modelul de procesare a componentelor oferă o secvență de evenimente care descrie eficient coordonarea implicată în timpul unui episod emoțional .

• Evaluare cognitivă: oferă o evaluare a evenimentelor și a obiectelor.
• Simptome corporale: componenta fiziologică a experienței emoționale.
• Tendințe de acțiune: o componentă motivațională pentru pregătirea și direcția răspunsurilor motorii.
• Expresie: expresia facială și vocală însoțește aproape întotdeauna o stare emoțională pentru a comunica reacția și intenția acțiunilor.
• Sentimente: experiența subiectivă a stării emoționale odată ce a apărut.

Diferenţiere

Emoția poate fi diferențiată de o serie de construcții similare din domeniul neuroștiinței afective:

• Sentiment; nu toate sentimentele includ emoția, cum ar fi sentimentul de a cunoaște. În contextul emoției, sentimentele sunt cel mai bine înțelese ca o reprezentare subiectivă a emoțiilor, private pentru individul care le experimentează.
• Starea de spirit sunt stări afective difuze care, în general, durează mult mai mult decât emoțiile, sunt, de asemenea, de obicei mai puțin intense decât emoțiile și par adesea lipsiți de un stimul contextual.
• Afectul este folosit pentru a descrie experiența afectivă care stă la baza unei emoții sau a unei stări de spirit.

Scopul și valoarea

O opinie este că emoțiile facilitează răspunsurile adaptative la provocările de mediu. Emoțiile au fost descrise ca rezultat al evoluției, deoarece au oferit soluții bune la problemele străvechi și recurente cu care s-au confruntat strămoșii noștri. Emoțiile pot funcționa ca o modalitate de a comunica ceea ce este important pentru noi, cum ar fi valorile și etica. Cu toate acestea, unele emoții, cum ar fi unele forme de anxietate, sunt uneori considerate ca făcând parte dintr-o boală mentală și, deci, cu valoare negativă.

Clasificare

Se poate face o distincție între episoadele emoționale și dispozițiile emoționale. Dispozițiile emoționale sunt, de asemenea, comparabile cu trăsăturile de caracter, în care se poate spune că cineva este dispus în general să experimenteze anumite emoții. De exemplu, o persoană iritabilă este în general dispusă să simtă iritarea mai ușor sau mai repede decât o fac alții. În cele din urmă, unii teoreticieni plasează emoțiile într-o categorie mai generală de „stări afective” în care stările afective pot include și fenomene legate de emoție, cum ar fi plăcerea și durerea, stările motivaționale (de exemplu, foamea sau curiozitatea), stările de spirit, dispozițiile și trăsăturile.

Emoții de bază

(Exemple de emoții de bază)

Timp de mai bine de 40 de ani, Paul Ekman a susținut părerea că emoțiile sunt discrete, măsurabile și distincte fiziologic. Cea mai influentă lucrare a lui Ekman s-a focalizat pe constatarea că anumite emoții păreau a fi recunoscute în mod universal, chiar și în culturi care erau preliterate și nu ar fi putut învăța asociații pentru expresii faciale prin intermediul media. Un alt studiu clasic a descoperit că atunci când participanții și-au contorsionat mușchii faciali în expresii faciale distincte (de exemplu, dezgust), au raportat experiențe subiective și fiziologice care se potrivesc cu expresiile faciale distincte. Descoperirile sale de cercetare l-au determinat să clasifice șase emoții ca fiind de bază: furie, dezgust, frică, fericire, tristețe și surpriză. Mai târziu în cariera sa, Ekman a spus că alte emoții universale pot exista dincolo de aceste șase. În lumina acestui fapt, studiile interculturale recente conduse de Daniel Cordaro și Dacher Keltner, ambii foști studenți ai lui Ekman, au extins lista emoțiilor universale. În plus față de cele șase originale, aceste studii au furnizat dovezi pentru amuzament, uimire, mulțumire, dorință, jenă, durere, ușurare și simpatie atât în ​​expresiile faciale cât și în cele vocale. De asemenea, au găsit dovezi pentru plictiseală, confuzie, interes, mândrie și expresii faciale de rușine, precum și dispreț, interes, ușurare și expresii vocale de triumf.

(Roata emoțieilor.)

Robert Plutchik a fost de acord cu perspectiva biologică a lui Ekman, dar a dezvoltat „roata emoțiilor”, sugerând opt emoții primare grupate pe o bază pozitivă sau negativă: bucuria versus tristețea; furie versus frică; încredere versus dezgust; și surpriză versus anticipație. Unele emoții de bază pot fi modificate pentru a forma emoții complexe. Emoțiile complexe pot apărea din condiționarea sau asocierea culturală combinată cu emoțiile de bază. În mod alternativ, similar modului în care se combină culorile primare, emoțiile primare s-ar putea amesteca pentru a forma spectrul complet al experienței emoționale umane. De exemplu, furia și dezgustul interpersonal s-ar putea amesteca pentru a forma dispreț. Există relații între emoțiile de bază, rezultând influențe pozitive sau negative.

Analiza multidimensională

(Două dimensiuni ale emoției)

Psihologii au folosit metode precum analiza factorilor pentru a încerca să mapeze răspunsurile legate de emoții într-un număr mai limitat de dimensiuni. Astfel de metode încearcă să reducă emoțiile până la dimensiuni de bază care surprind asemănările și diferențele dintre experiențe. Adesea, primele două dimensiuni descoperite prin analiza factorilor sunt valența (cât de negativă sau pozitivă se simte experiența) și excitarea (cât de energizată sau de subliniată se simte experiența). Aceste două dimensiuni pot fi descrise pe o hartă de coordonate 2D. Această hartă bidimensională a fost teoretizată pentru a surprinde o componentă importantă a emoției numită afectul de bază. Afectul de bază nu este teoretizat ca fiind singura componentă a emoției, ci pentru a oferi emoției energia hedonică și simțită.