Constituția României

(Versiunea actuală a Constituției României, publicată în Monitorul Oficial din 31 octombrie 2003, ca urmare a aprobării amendamentelor în referendum la 18 octombrie.)

Elaborată: 21 noiembrie 1991
Ratificată: 8 decembrie 1991
Autor: Antonie Iorgovan și colab.
Scop: A înlocuit constituția comunistă din 1965

Actuala Constituție a României este a șaptea constituție permanentă din istoria României moderne. Este documentul de guvernare fundamental al României care stabilește structura guvernului său, drepturile și obligațiile cetățenilor și modul de adoptare a legilor. Aceasta stă la baza legitimității guvernului român. Adoptată la 21 noiembrie 1991, a fost aprobată la 8 decembrie 1991 printr-un referendum național și promulgată în aceeași zi.

Constituția a fost modificată o dată printr-un referendum la 18 octombrie 2003. Noul text a intrat în vigoare la 29 octombrie 2003.

Structura

Constituția din 1991, astfel cum a fost revizuită în 2003, conține 156 de articole, împărțite în 8 titluri:

• Titlul I – Principii generale
• Titlul II – Drepturi, libertăți și îndatoriri fundamentale
• Titlul III – Autorități publice
• Titlul IV – Economia și finanțele publice
• Titlul V – Curtea Constituțională
• Titlul VI – Integrarea euro-atlantică
• Titlul VII – Revizuirea Constituției
• Titlul VIII – Dispoziții finale și tranzitorii

Fundal

Regulamentul Organic, votat de respectivele Adunări ale Moldovei și Țării Românești sub ocupația imperială rusă în 1831–1832, a fost prima lege organică asemănătoare unei constituții atribuite vreodată Principatelor Danubiene. A rămas în vigoare până în 1858, când războiul din Crimeea a îndepărtat cele două țări de influența rusă și a confirmat stăpânirea de mai multe puteri europene stabilită mai întâi prin Tratatul de la Paris; Convenția de la Paris din 1858 a rămas documentul de guvernare după alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca Domnitor (prinț conducător) al țărilor unite (1859), dar a fost înlocuită de propria lege organică a lui Cuza, intitulată Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris, în 1864. Deși statul nou creat a fost nominal un vasal al Imperiului Otoman, acesta a recunoscut suzeranitatea Porții Sublime doar într-un mod formal.

Prima constituție a Principatelor Unite Române a fost adoptată la 1 iulie 1866. A fost păstrată după ce România a devenit regat în 1878. După extinderea teritoriului național în 1918, a fost aprobată o nouă constituție la 29 martie 1923. A fost abrogată de regele Carol al II-lea. în 1938 și înlocuită cu un document corporativist / autoritar cu Frontul Național al Renașterii regelui ca unic partid legal. Acest document a fost, la rândul său, anulat în 1940 de guvernul statului legionar național sub Ion Antonescu și Garda de Fier. Antonescu a rupt alianța cu Garda în 1941 și a guvernat prin decret până la răsturnarea sa în 1944. Constituția din 1923 a fost restabilită în așteptarea adoptării unei noi constituții.

Monarhia a fost desființată în 1947. În martie 1948 a fost adoptată prima constituție a României comuniste; a fost puternic modelat pe baza constituției sovietice. Alte două constituții au apărut în timpul erei comuniste, în 1952 și 1965 (fostul „socialism constructiv”, cel din urmă anunțând că „socialismul a câștigat” și, în special, schimbarea de la o republică populară la o republică socialistă). După prăbușirea regimului comunist în 1989, o mare parte din documentul din 1965 a fost suspendat, deși porțiuni au rămas în vigoare până la adoptarea actualului document în 1991.

Versiunea inițială (1991)

Constituția din 1991 a fost elaborată de către un comitet de parlamentari și specialiști în drept constituțional; a fost aprobată de Parlament, întrunindu-se ca Adunare Constituantă, cu un vot de 414 la 95 la 21 noiembrie 1991, fiind publicată în Monitorul Oficial în aceeași zi; și a fost aprobată prin referendum la 8 decembrie 1991, cu 77,3% care au votat pentru. Constituția din 1991 conține 7 titluri și 152 de articole. România este definită ca „stat național, suveran, independent, unitar și indivizibil”. Forma de guvernare este republică, condusă de un președinte care îndeplinește un mandat de cinci ani și care este eligibil pentru un al doilea mandat. Președintele reprezintă statul român în relațiile interne și externe, asigură respectarea constituției și buna funcționare a instituțiilor statului, și este garantul independenței, unității și integrității statului. Parlamentul este „organul reprezentativ suprem al poporului român și singura autoritate legislativă”; este bicameral (Camera Deputaților și Senat) și ales pentru patru ani. După ce premierul este numit de președinte, Parlamentul validează componența și programul Guvernului și îl poate demite în urma unei moțiuni de cenzură. Constituția prevede drepturi și libertăți civice fundamentale și creează biroul Avocatului Poporului pentru a se asigura că acestea sunt respectate.

Prima revizuire (2003)

Constituția din 1991 a fost modificată pentru prima dată în 2003. Au fost introduse articole privind „Integrarea în Uniunea Europeană” și „Aderarea la NATO”, aducând totalul la 156 articole în 8 titluri. Acestea au specificat că ambele ar putea avea loc prin vot parlamentar și că cetățenii UE care locuiesc în România pot vota și candida la alegerile locale. Constituția revizuită acordă minorităților dreptul de a-și folosi limba maternă atunci când se ocupă de administrația locală și de instanțe, îmbunătățește funcționarea camerelor legislative (specificându-le mai bine atributele) și restrânge privilegiul imunității parlamentare la declarațiile politice, extinde mandatul președintelui la cinci ani, „garantează” în mod explicit decât „protejează” dreptul la proprietate privată, și înlătură obligația constituțională de recrutare (care s-a încheiat în 2006). Documentul revizuit a fost adoptat prin referendum în perioada 18-19 octombrie 2003; prezența a fost ușor peste pragul de 50% + 1 necesar pentru ca aceasta să fie valabilă, cu 55,7% din 17,842,103 alegători eligibili. Opoziția și ONG-urile au pretins nereguli grave. 89,70% au votat da și 8,81%, nu. A intrat în vigoare zece zile mai târziu.

A doua revizuire propusă

Problema reformei constituționale a fost ridicată în mod repetat la începutul anilor 2010, mai ales după o criză politică majoră din a doua jumătate a anului 2012. Coaliția de guvernământ de la acea vreme, Uniunea Social Liberală, a susținut că constrângerile constituționale insuficiente l-au condus pe președintele de atunci, Traian Băsescu. să abuzeze de puterile sale prezidențiale, justificând astfel noi modificări. O dezbatere publică a început în 2013 și a fost înființată o Comisie parlamentară pentru revizuirea Constituției. Cu toate acestea, proiectul de reformă s-a oprit, deoarece Uniunea Social Liberală s-a dizolvat la începutul anului 2014, iar Băsescu și-a încheiat mandatul mai târziu în acel an.