Cum să sari dintr-o mașină în mișcare

Cei mai mulți vor spune cu siguranță că trebuie să sari înainte, în direcția în care merge mașina, în conformitate cu legea inerției. Dar ce legătură are inerția cu toate acestea? Pariez că oricine pune această întrebare se va găsi în curând într-o dilemă, pentru că în funcție de inerție ar trebui să sară înapoi, contrar direcției de mișcare. De fapt, inerția are o importanță secundară. Dacă pierdem din vedere motivul principal pentru care ar trebui să sărim înainte – unul care nu are nicio legătură cu inerția – vom ajunge într-adevăr să credem că trebuie să sărim înapoi și nu înainte.

Să presupunem că trebuie să sari de pe o mașină în mișcare. Ce se întâmplă? Când sari, corpul tău are, în momentul în care te sari, aceeași viteză ca și mașina în sine — prin inerție — și tinde să se deplaseze înainte. Sărind înainte, departe de a diminua această viteză, noi, dimpotrivă, o creștem. Atunci nu ar trebui să sărim înapoi – deoarece, în acest caz, viteza astfel transmisă ar fi scăzută din viteza pe care o posedă corpul nostru prin inerție și, prin urmare, la atingerea pământului, corpul nostru ar avea un impuls mai mic de răsturnare?

Dar, când cineva sare dintr-o trăsură în mișcare, sare întotdeauna înainte în direcția mișcării acesteia. Acesta este într-adevăr cel mai bun mod, unul de-a lungul timpului, și vă avertizez cu tărie să nu încercați să testați greșeala de a sări înapoi.

Se pare că avem o contradicție, nu-i așa? Acum, indiferent dacă sărim înainte sau înapoi, riscăm să cădem, deoarece corpurile noastre încă se mișcă atunci când picioarele noastre ating pământul. Când sărim înainte, viteza cu care corpurile noastre se mișcă este chiar mai mare decât atunci când sărim înapoi, așa cum am făcut deja remarca. Dar este mult mai sigur să sărim înainte decât înapoi, pentru că atunci aruncăm mecanic un picior înainte sau chiar alergăm câțiva pași, pentru a ne restabili. Facem asta fără să ne gândim; este la fel ca la mersul pe jos. La urma urmei, conform mecanicii, mersul, așa cum s-a menționat mai înainte, nu este altceva decât o serie de căderi înainte ale corpului nostru, protejate de înaintarea unui picior; deoarece nu avem această mișcare a piciorului când cădem înapoi. pericolul este mult mare. Atunci, chiar dacă e să cădem în față, putem atenua impactul cu mâinile, ceea ce nu putem face dacă am cădea pe spate.

După cum vedeți, este mai sigur să sărim înainte, nu atât din cauza inerției, cât din cauza noastră înșine. Această regulă este în mod evident inaplicabilă pentru bunurile cuiva, de exemplu. O sticlă aruncată înainte dintr-o mașină în mișcare are mai multe șanse să se spargă atunci când atinge pământul decât dacă este aruncată înapoi. Așadar, dacă trebuie să sari dintr-o mașină în mișcare și să ai niște bagaje cu tine, mai întâi aruncă bagajele înapoi și apoi sari tu în față. Persoanele cu experiență precum conducătorii de tramvaie și inspectorii de bilete sar adesea făcând un pas înapoi, dar cu spatele întors în direcția în care sar. Acest lucru le oferă un dublu avantaj: în primul rând reduc viteza pe care o dobândește corpul prin inerție și, în al doilea rând, se feresc împotriva căderii pe spate, întrucât sar cu fețele înainte, în direcția în care este cel mai probabil să cadă.

Următorul incident curios a fost raportat în timpul Primului Război Mondial. Un pilot francez, în timp ce zbura la o altitudine de doi kilometri, a văzut ceea ce a considerat că este o muscă lângă faţa lui. Prinzând-o cu mâinile, a fost uluit să constate că prinsese un glonț german! Cât de asemănătoare cu poveștile spuse de baronul Munchausen, de faimă legendară, care pretindea că a prins ghiulele de tun cu mâinile goale! Dar nu este nimic incredibil în povestea în care poți prinde gloanțe.

Un glonț nu zboară veșnic cu viteza sa inițială de 800-900 m/sec. Rezistența aerului îl face să încetinească treptat până la doar 40 m/sec spre sfârșitul călătoriei. Deoarece aeronavele zboară cu o viteză similară, putem avea cu ușurință o situație în care glonțul și avionul vor zbura cu aceeași viteză, caz în care glonțul, în raport cu avionul și pilotul său, va fi staționar sau abia se va mișca. Pilotul îl poate prinde ușor cu mâna, mai ales dacă este înmănușat, deoarece un glonț se încălzește considerabil în timp ce șuieră prin aer.