Democrația

Democrația (în limba greacă: δημοκρατία dēmokratía, literalmente „conducerea prin ‘popor'”) este un sistem de guvernare în care cetățenii își exercită puterea prin vot. Într-o democrație directă, cetățenii în ansamblu formează un organism de conducere și votează direct asupra fiecărei probleme. Într-o democrație reprezentativă, cetățenii aleg reprezentanți dintre ei. Acești reprezentanți se întâlnesc pentru a forma un organism de conducere, cum ar fi o legislatură. Într-o democrație constituțională, puterile majorității sunt exercitate în cadrul unei democrații reprezentative, dar constituția limitează majoritatea și protejează minoritatea, de obicei prin anumite drepturi individuale, de ex. libertatea de exprimare sau libertatea de asociere. „Conducerea majorității” este denumită uneori democrație. Democrația este un sistem de procesare a conflictelor în care rezultatele depind de ceea ce fac participanții, dar nicio forță de una singură nu controlează ceea ce are loc și rezultatele acesteia.

Incertitudinea rezultatelor este inerentă democrației, care face ca toate forțele să se confrunte încontinuu pentru realizarea intereselor lor, fiind o devoluție a puterii dintr-un grup de oameni într-un set de reguli. Democrația occidentală, în mod distinct față de cea care există în societățile pre-moderne, este considerată, în general, ca având originea în orașele-state precum Atena clasică și republica Romană, unde s-au observat diverse scheme și grade de libertate a populației libere de sex masculin înainte ca forma să dispară în Occident la începutul antichității târzii.

Potrivit politologului american Larry Diamond, democrația constă în patru elemente cheie: un sistem politic de alegere și înlocuire a guvernului prin alegeri libere și corecte; participarea activă a cetățenilor la viața politică și civică; protecția drepturilor omului a tuturor cetățenilor; o normă de drept, în care legile și procedurile se aplică în mod egal tuturor cetățenilor. Totuși, Todd Landman ne atrage atenția asupra faptului că democrația și drepturile omului sunt două concepte diferite și că „trebuie să existe o mai mare specificitate în conceptualizarea și operaționalizarea democrației și a drepturilor omului”.

Termenul a apărut în secolul al V-lea î.H., pentru a desemna sistemele politice existente în orașele-state grecești, în special în Atena, traducându-se prin „conducerea poporului”, spre deosebire de aristocrație (ἀριστοκρατία, aristokratía) care se traduce prin ”conducerea unei elite”. În timp ce teoretic aceste definiții sunt în opoziție, în practică distincția a fost neclară istoric. Sistemul politic al Atenei clasice, de exemplu, a acordat cetățenie democratică oamenilor liberi și sclavilor și femeilor excluși de la participarea politică. În aproape toate guvernele democratice din istoria antică și modernă, cetățenia democratică era formată dintr-o clasă de elită, până când a fost dobândită de toți cetățenii adulți în majoritatea democrațiilor moderne, prin mișcările pentru dreptul de vot din secolele al XIX-lea și al XX-lea.

Democrația contrastează cu formele de guvernare în care puterea este deținută fie de un individ, fie ca monarhie absolută sau în care puterea este deținută de un număr mic de indivizi, precum într-o oligarhie. Cu toate acestea, aceste opoziții, moștenite din filosofia greacă, sunt acum ambigue, deoarece guvernele contemporane au elemente mixte, democratice, oligarhice și monarhice. Karl Popper a definit democrația, spre deosebire de dictatură sau tiranie, concentrându-se asupra oportunităților pentru oameni de a-și controla conducătorii și a-i schimba fără a avea nevoie de o revoluție.

Caracteristici

(Statutul de facto al democrației în lume începând din 2017, în conformitate cu Indexul Democrației al The Economist. )

 (Statutul de jure al democrației în lume începând din 2018; numai Arabia Saudită, Oman, Emiratele Arabe Unite, Brunei și Vaticanul recunosc oficial că sunt nedemocratice)

Nu există un consens cu privire la modul de definire a democrației, dar egalitatea juridică, libertatea politică și statul de drept au fost identificate ca fiind caracteristici importante. Aceste principii se reflectă în faptul că toți cetățenii eligibili sunt egali în fața legii și au acces egal la procesele legislative. De exemplu, într-o democrație reprezentativă, fiecare vot are o pondere egală, nicio restricție nerezonabilă nu se poate aplica oricui dorește să devină reprezentant, iar libertatea cetățenilor săi eligibili este garantată de drepturi și libertăți legitime, care în mod obișnuit sunt protejate de o constituție. Alte utilizări ale „democrației” includ democrația directă.

O teorie susține că democrația necesită trei principii fundamentale: controlul ascendent (suveranitatea aflându-se la cele mai joase niveluri de autoritate), egalitatea politică, și normele sociale, prin care indivizii și instituțiile consideră doar acte acceptabile care reflectă primele două principii ale controlului ascendent și ale egalității politice .

Termenul „democrație” este uneori utilizat ca o prescurtare a democrației liberale, care este o variantă a democrației reprezentative care poate include elemente precum pluralismul politic, egalitatea în fața legii, dreptul la petiție către oficialii aleși pentru remedierea nemulțumirilor, securitatea juridică, libertăți civile, drepturile omului, și elemente ale societății civile în afara guvernului. Roger Scruton susține că numai democrația de una singură nu poate oferi libertate personală și politică dacă instituțiile societății civile nu sunt de asemenea prezente.

În unele țări, în special în Regatul Unit, în care s-a dezvoltat sistemul Westminster, principiul dominant este acela al suveranității parlamentare, menținând în același timp independența judecătorească. În Statele Unite, separarea puterilor este adesea citată ca un atribut central. În India, suveranitatea parlamentară este supusă Constituției Indiei care include și revizuirea judiciară. Deși termenul „democrație” este utilizat în mod obișnuit în contextul unui stat politic, principiile sunt, de asemenea, aplicabile organizațiilor private.

Conducerea majorității este adesea enumerată ca o caracteristică a democrației. Prin urmare, democrația permite minorităților politice să fie oprimate de „tirania majorității”, în absența protecției legale a drepturilor individuale sau de grup. O parte esențială a democrației reprezentative „ideale” este alegerile competitive, care sunt „corecte” din punct de vedere material și procedural, și anume drepte și echitabile. În unele țări, libertatea de exprimare politică, libertatea de exprimare în public, libertatea presei și democrația pe internet sunt considerate importante pentru a asigura faptul că alegătorii sunt bine informați, permițându-le să voteze în funcție de propriile interese.

De asemenea, s-a sugerat că o caracteristică fundamentală a democrației este capacitatea tuturor alegătorilor de a participa liber și pe deplin la viața societății. Cu accentul pus pe noțiunile de contract social și voința colectivă a tuturor alegătorilor, democrația poate fi, de asemenea, caracterizată ca o formă de colectivism politic deoarece este definită ca o formă de guvernare în care toți cetățenii eligibili au un cuvânt egal în procesul de elaborare a legilor.

Deși democrația reprezentativă este uneori egală cu forma republicană de guvernământ, termenul clasic „republică” a cuprins atât democrațiile, cât și aristocrațiile. Multe democrații sunt monarhii constituționale, cum ar fi Regatul Unit.

(Sursa)