Dezvoltarea unei comunităţi este un domeniu de practici orientate spre crearea sau consolidarea comunității între indivizi într-o zonă regională (cum ar fi un oraş), sau pe baza unui interes comun. Ca domeniu această activitate este uneori inclus în domeniul dezvoltării comunitare.
O mare varietate de practici pot fi utilizate pentru dezvoltarea comunității, variind de la evenimente simple, de la mese comune în aer liber, și cluburi mici orientate pe diverse interese comune, până la evenimente pe scară largă, cum ar fi festivaluri de masă și proiecte de construcții care implică participanții locali, mai degrabă decât contractori externi.
Activiștii angajaţi în eforturile de consolidare a comunității în țările industrializate văd pierderea aparentă a simţului comunitar în aceste societăţi ca o cauză majoră a dezintegrării sociale și apariției multor comportamente dăunătoare. Ei pot vedea dezvoltarea comunităţii ca un mijloc de creștere a justiției sociale, a bunăstării individuale, și a reducerii impactului negativ al persoanelor altfel deconectate de comunitate.
Refacerea comunităţii
Statuturile de lider, geografic, istoric, socio-economic, toate sunt utilizate în mod tradițional pentru a explica succesul comunității și bunăstarea acesteia. Robert Putnam în cartea sa Muncind de unul singur constată că bunăstarea unei comunități este dependentă de calitatea relațiilor dintre cetățenii acelei comunități. El se referă la aceasta drept capitalul social. Capitalul social creează un sentiment de apartenență, îmbunătățind astfel starea generala de sănătate a unei comunități. Putnam continuă să identifice și să examineze declinul capitalului social în America. Presiunile timpului și banilor, suburbanizarea, efectul de divertisment electronic, și poate cel mai important schimbarea de generații, par să fie toți factori care contribuie la declinul capitalului social.
„Trebuie să învățăm să vedem lumea prin lentilele capitalului social”, afirma Lew Feldstein de la Fundaţia Caritabilă New Hampshire Charitable Foundation şi co-preşedinte al Seminarului Saguaro. „Trebuie să tratăm picnicuri ca eforturi de sănătate publică, şi grupurile corale ca ocazii de democrație. Vom deveni un loc mai bun când evaluarea impactului capitalul social va deveni un factor standard în luarea deciziilor.”
Peter Block în cartea Comunitatea: Structura apartenenței conchide: „Contextul care reface comunitatea este unul al posibilităţii, generozităţii, și al darurilor, mai degrabă decât unul de rezolvare a problemelor, frică, și răsplată”. Acest context permite dezvoltarea unei noi comunicări. Este nevoie ca cetățenii comunităţii să acționeze autentic prin alegerea de a deține și exercita puterea lor, mai degrabă decât a delega altora ceea ce este în interesul comunității. Focalizarea trebuie să fie incluzivă pentru toți, nu doar liderii, ci fiecare cetățean al comunității.
În timp ce se dezvoltă o comunitate, convingerile trebuie să fie fundamentele acestei comunități. Câteva dintre aceste convingeri sunt cele de etică, valori, spiritualitate, drepturile omului și diversitate. Pe lângă convingeri, este de asemenea necesară şi învățarea. Aceasta se realizează în echipă. Modelele mentale trebuie să fie recunoscute, oferind o arenă pentru tensiunea creativă. Cunoașterea este dobândită prin colectiv. Comunicarea verbală şi non-verbală pot fi exprimate prin intermediul aspectelor culturale, ritual, ceremonie și o istorie comună a comunității. Comunicarea implică inteligență analitică. Inteligenţa emoţională creată din conștiința de sine, auto-reglementare, și motivație, este de asemenea parte componentă. Utilizarea inteligenței sociale pentru a înțelege pe ceilalți, asigurarea unei conduceri și angajarea în cooperare sunt, de asemenea, necesare. Prin dezvoltarea unui sentiment de apartenență, se pot dezvolta comunicarea, posibilităţile, angajamentul, conectarea și loialitatea. Împreună cu grija faţă de ceilalţi, durabilitatea oferă un teren propice pentru sacrificiu și altruism.
Sentimentul de comunitate
„Comunitatea este ceva ce facem împreună. Nu e doar un recipient”, a declarat sociologul David Brain. Infrastructura, drumurile, apa, canalizarea, energia electrică și locuințele, oferă doar faciliăţile care îi ajută pe oameni să trăiască. Cu ajutorul lor oamenii trăiesc şi lucrează împreună, permiţându-le să susțină astfel mijloacele de trai. Aceste activităţi comune includ, dar nu se limitează la, educație, asistență medicală, afaceri, agrement, și celebrări spirituale. Persoanele care lucrează împreună cu înțelegeri și așteptări comune sunt ceea ce asigură o comunitate puternică.
Lasă un răspuns