Discurs asupra metodei (Discours de la Méthode), de René Descartes

Discurs asupra metodei de a raționa mai bine şi a căuta adevărul în ştiinţe (Discours de la Méthode Pour bien conduire sa raison, et chercher la vérité dans les sciences) este un tratat filozofic și autobiografic publicat de René Descartes în 1637. Este cel mai cunoscut ca sursă a celebrului citat „Je pense, donc je suis” („Gândesc, deci sunt”, sau „Gândesc, deci exist”), care se găsește în partea a IV-a a lucrării. Un argument similar, fără această formulare precisă, se găsește în Meditații metafizice (1641), iar o versiune latină a aceleiași afirmații Cogito, ergo sum se găsește în Principiile filosofiei (1644).

Discursul asupra metodei este una dintre cele mai influente lucrări din istoria filosofiei moderne, și importantă pentru dezvoltarea științelor naturale. În această lucrare, Descartes abordează problema scepticismului, care fusese studiată anterior de alți filozofi. În timp ce se adresa unora dintre predecesorii și contemporanii săi, Descartes și-a modificat abordarea pentru a explica un adevăr pe care l-a găsit incontestabil; și-a început raționamentul îndoindu-se de tot, astfel încât să evalueze lumea dintr-o perspectivă proaspătă, fără nicio noțiune preconcepută. Acest lucru este rezumat în primul precept al cărții „să nu accept niciodată ca adevărat nimic despre care eu nu știu în mod clar că este așa”. Această metodă de scepticism pro-fundațional este considerată a fi începutul filosofiei moderne.

Cartea a fost publicată inițial în Leiden, în Olanda. Mai târziu, a fost tradusă în latină și publicată în 1656 la Amsterdam. În primele ediții, acest discurs a servit drept introducere la trei tratate științifice care aplică această metodă: Dioptrica, Meteori și Geometrie. Geometria conține conceptele inițiale ale lui Descartes care s-au dezvoltat ulterior în sistemul de coordonate carteziene.

Cartea este împărțită în șase părți, descrise în prefața autorului astfel:

1. Diverse considerații care țin de Științe
2. Regulile principale ale Metodei pe care le-a descoperit Autorul
3. Unele dintre regulile Moralei pe care le-a dedus din această Metodă
4. Raționamentele prin care el stabilește existența lui Dumnezeu și a Sufletului Omului
5. Ordinea întrebărilor Fizice pe care le-a investigat și, în special, explicarea mișcării inimii și a altor dificultăți legate de Medicină, precum și diferența dintre sufletul omului și cel al stărilor brute.
6. Ceea ce autorul crede că este necesar pentru un mai mare progres în investigarea naturii decât s-a făcut până acum, cu motivele care l-au determinat să scrie aceasta.

În acest discurs, Descartes își expune călătoria intelectuală retrospectiv, de la privirea sa critică asupra învățăturilor pe care le primise la școală, până la întemeierea unei noi filozofii câțiva ani mai târziu. De asemenea, a propus o metodă (compusă din patru reguli) de evitare a erorii și a dezvoltat o filozofie a îndoielii, care vizează reconstruirea cunoștințelor pe anumite fundamente, inspirându-se din siguranța exemplară a matematicii – celebra frază „Gândesc deci exist” (cogito, ergo sum), care îi permite lui Descartes să iasă din îndoială, îi va servi drept prim principiu. În plus, își rezumă meditațiile asupra sufletului și asupra lui Dumnezeu, despre care dă o versiune mult mai extinsă în Meditații metafizice, patru ani mai târziu.

Discursul asupra metodei este, de asemenea, o oportunitate pentru Descartes de a prezenta o morală provizorie, cuprinzând câteva maxime de conduită făcute necesare de metoda însăși, și de a dezvolta considerații asupra animalelor (teoria „animal-mașină”) și asupra rolului inimii în circulația sângelui. În sfârşit, tratatul prezintă declaraţii despre relaţia omului cu natura, reprezentative pentru modernitate, întrucât Descartes spune acolo că oamenii trebuie „să se facă stăpâni şi posesori ai naturii” prin progresul tehnicilor, primului plan căruia îi recomandă perfecţionarea medicinii.

Acest discurs marchează o ruptură cu tradiția scolastică, considerată prea „speculativă” de Descartes (partea a șasea), și este prezentat mai degrabă ca o pledoarie în favoarea progresului tehnicilor și pentru o nouă fundamentare a științelor pe baze mai solide. A fost scris direct în franceză, limba vulgară, Descartes dorind prin aceasta să se opună tradiției scolastice (care obișnuia să scrie în latină) și să se adreseze unui public mai larg decât savanților și teologilor. El a vrut „să fie înțeles de femei și copii”. Majoritatea celorlalte lucrări ale lui Descartes au fost scrise în latină.

Faima Discursului a crescut într-o asemenea măsură încât acum este adesea publicată separat, ca un eseu independent. Împreună cu Meditații filosofice, Principiile filozofiei și Reguli pentru direcția minții, formează baza epistemologiei cunoscută sub numele de cartezianism.

Include texte traduse din Wikipedia