Perspectivismul și pluralismul științific sunt opuși la două opinii extreme. O extremă este un realism metafizic (monist) conform căruia există în principiu o teorie adevărată și completă a tuturor lucrurilor. Cealaltă extremă este un relativism constructivist conform căruia pretențiile științifice despre orice realitate dincolo de cea a experienței obișnuite sunt doar convenții sociale.
Există un corp substanțial de cunoștințe științifice despre funcționarea sistemului vizual uman. Omul normal are mai multe sisteme vizuale. Una, folosind receptori în formă de tijă, este sensibilă la lumină într-o gamă largă de lungimi de undă. Acest sistem este în esență achromatic. Un al doilea sistem cromatic utilizează trei diferiți receptori în formă de con, care conțin pigmenți diferiți, cu sensibilități maxime la aproximativ 450 nm, 530 nm și 560 nm, deși există o suprapunere considerabilă a sensibilității. Acești trei pigmenți sunt marcați convențional S (hort), M (edium) și L (ong). Ceea ce se transmite la creier pentru vizionarea culorilor sunt diferențele în activarea celor trei tipuri de pigmenți, iar aceste diferențe stimulează două sisteme opuse, un sistem roșu-verde și un sistem galben-albastru, care împreună produc experiența tuturor culorilor . Următoarele reprezintă o redare schematică a codului neuronal, în care L, M și S reprezintă acum nivelele totale de activare ale celor trei tipuri de pigmenți:
(L-M) > 0 → Roșu [(L + M) – S] > 0 → Galben
(L-M) < 0 → Verde [(L + M) – S] < 0 → Albastru
Această schemă oferă o explicație științifică a faptului că nicio suprafață nu poate apărea ca fiind uniform roșiatic verde (sau roșu verzui). Din cauza naturii acestui cod, experiența trebuie să fie roșiatică sau verzuie sau nici una, dar niciodată amândouă. În mod similar pentru galben și albastru. Acestea nu sunt adevăruri a priori, așa cum au susținut unii filozofi, ci prin experiențe pentru care există acum o explicație științifică directă.
Faptul că prelucrarea culorilor funcționează cu diferențe de activare explică de asemenea fenomenul de constanță a culorii, adică faptul că percepția culorilor este relativ invariantă în ceea ce privește intensitatea absolută a luminii pe o gamă largă de intensități. Diferențele relative de culoare, de exemplu, apar aproximativ la fel în umbra ca și în lumina puternică a soarelui. Constanța de culoare ajută la explicarea de ce oamenii sunt atât de puternic înclinați să considere culorile proprietățile inerente ale obiectelor în sine.
Pe scurt, oamenii normali au o perspectivă vizuală colorată specifică speciilor asupra lumii. Caracteristicile specifice ale acestei perspective sunt datorate circumstanțelor evolutive contingente. Alte specii sunt tetrachromați, patru receptori, al patrulea fiind de obicei în regiunea ultra-violetă. Majoritatea mamiferelor sunt doar dichromate, cu un singur sistem de procesare cromatică adversă.
În rândul oamenilor există diferențe majore în experiențele cromatice, cu grade de orbire de culoare roșu-verde, astfel încât sistemul lor vizual cromatic seamănă cu cel al unui dicromat, sau suferă de la achromatopsia tijei (monochromați de tijă, nu au conuri, ci doar tije, și astfel nu au experiențe cromatice, experimentează lumea numai dintr-o perspectivă alb-negru).
Diferența dintre trichromați și monocromați poate fi un caz semnificativ de pluralism de perspectivă.
O caracteristică este că nu există niciun mod direct de a susține că una din perspective este obiectivă corectă. Viziunea de culoare tricromatică este doar sistemul care a evoluat de-a lungul căii evolutive către Homo sapiens.
Dar perspectiva colorată este mai bogată decât perspectiva alb-negru.
Experiența monochromatului este determinată de două lucruri: distribuția intensității luminii care ajunge la retină și sensibilitatea relativă a pigmentului monocromat ca funcție a lungimii de undă. Evident, răspunsul sistemului tricromatic nu oferă informații despre sensibilitatea relativă a pigmentului monocromat. Dar diferite distribuții de intensitate pot produce același răspuns într-un sistem vizual trichromatic. Relația dintre distribuțiile de intensitate și răspunsul cromatic normal este multi-un.
La un trichromat nenormal răspunsurile celor trei pigmenți sensibili la culoare au sensibilități de vârf diferite. Astfel, chiar și printre diferite tipuri de trichromate, există un pluralism de perspective, răspund diferit la aceleași distribuții de intensitate, fiecare răspuns având un set specific de avantaje și dezavantaje.
Unicitatea lumii experimentate garantează compatibilitatea diferitelor perspective.
Pluralismul oricărei forme poate duce la o relativitate nedorită. Pe o înțelegere perspectivală a vederii culorilor această relativitate pare să nu fie deosebit de inacceptabilă.
(Sursa: Ronald N. Giere, Perspectival Pluralism)
Lasă un răspuns