Colegiul Naţional Traian
Asezat la rascrucea drumurilor, la intalnirea granitelor, Turnu-Severin a fost centrul de invatamant si cultura cu iradiere la sud de Dunare.
In Severin functioneaza 21 gradinite cu program normal, 12 gradinite cu program prelungit, l6 unitati de invatamant primar-gimnazial, 9 licee cu profil teoretic, economic, sanitar, pedagogic si industrial.
Din anul scolar 1991-1992 functioneaza Colegiul Universitar cu profilele: Economic, Administratie si secretariat, Institutori superiori – pentru romanii din afara granitelor tarii.
Colegiul Universitar
Adresa: Strada Calugareni, nr.1, Turnu Severin
Cod LMI (Lista Monumentelor Istorice): MH-II-m-B-10169
Universitatea ,,C. Radulescu-Motru” a aparut la Tumu Severin in toamna anului 1999, iar din toamna anului 2000 si-a deschis cursurile Universitatea Portile de Fier.
Dintre dascalii care au muncit si luptat pentru ridicarea scolii romanesti se detaseaza pedagogul, directorul, omul de cultura Theodor Costescu, fondator al atator lacase de invatamant si cultura in judetul Mehedinti si dincolo de fruntariile tarii – pentru romanii de peste hotare. A fost initiatorul si creatorul unor mari edificii, dintre care doua ii fac numele nepieritor: Liceui Traian si Palatui Cultural.
Theodor Costescu
Acesta din urma este opera unui grup de intelectuali severineni in frunte cu Theodor Costescu, doctorul Gruiescu si Tache Babeanu, si a fost ridicat ca monument inchinat visului de veacuri. al romanilor – Marea Unire. Constructia a inceput in 1913, dar a stagnat in timpul primului razboi mondial pentru a se relua in 1918. Cu mari greutati si sacrificii din partea lui Theodor Costescu localul s-a inaugural in 1924, cand si-au deschis portile si alte doua institutii de cultura -Biblioteca I. G. Bibicescu si Muzeui Dr. C. I. Istrati.
Palatui Cultural Theodor Costescu
Palatul Copiilor
Lasă un răspuns