Erele astrologice

(Mișcarea de precesie a Pământului. Pământul se rotește (săgețile albe) o dată pe zi în jurul axei sale de rotație (roșu); această axă se rotește și ea însăși încet (cercul alb), completând o rotație în aproximativ 26000 ani)

O eră astrologică este o perioadă de timp în teologia astrologică în care astrologii pretind că se petrec schimbări majore paralele în dezvoltarea locuitorilor Pământului, în special în cultură, societate și politică. Există douăsprezece ere astrologice care corespund celor douăsprezece zodii din astrologia occidentală. La terminarea unui ciclu de douăsprezece ere astrologice, ciclul se consideră a se repeta la fiecare 25.920 de ani.

Există două mituri despre efectele asupra lumii datorate erelor astrologice. Unii astrologi cred că schimbările de pe Pământ sunt cauzate și marcate de influențele semnului astrologic dat asociat erei sale, în timp ce alți astrologi cred că erele se întâmplă pur și simplu, în acea secvență.

Astrologii nu au căzut de acord asupra datelor exacte pentru începutul sau sfârșitul erelor, anumite date variind cu sute de ani.

(Semnele zodiacale occidentale tradiționale, https://en.wikipedia.org/wiki/File:Astro_signs.svg)

Există trei perspective largi privind erele astrologice:

1. Arheoastronomii sunt interesați de ere, deoarece unii cercetători cred că de multe ori civilizațiile antice au reprezentat referințe culturale pentru ere. Arheoastronomii, în general, nu „cred” în astrologie, dar ei studiază tradițiile culturale ale societăților la care s-a făcut referire pe larg în astrologie.
2. Astrologii au fost interesați în istoria lumii în conexiune cu erele astrologice începând cu sfârșitul secolului al 19-lea; cu toate acestea, cei mai mulți astrologi studiază horoscopul, nu erele astrologice.
3. Publicul larg a devenit conștient de Era Vărsătorului, deoarece a fost făcută publică în muzicalul Părul.

Aspecte controversate ale erelor astrologice

Detalii definitive cu privire la erele astrologice lipsesc, și, prin urmare, cele mai multe detalii disponibile despre erele astrologice sunt contestate. Astrologul britanic din secolul 20, Charles Carter, a declarat că

„Este probabil că nu există nicio ramură a astrologiei din care să se revarse mai mult nonsens decât doctrina precesiunii echinocțiilor.” (Precesiunea echinocțiilor fiind cauza principala a erelor astrologice)

În 2000 Neil Spencer, în cartea sa Adevărat precum stelele de pe cer, și-a exprimat o opinie similară despre erele astrologice. Spencer singularizează ideea că vârstele astrologice ar fi „neclare”, „speculative”, și cel mai puțin clar domeniu al învățăturilor astrologice. Derek și Julia Parker susțin că este imposibil să se precizeze data exactă pentru începerea oricărei ere astrologice și recunosc faptul că mulți astrologi cred că Era Vărsătorului a sosit în timp ce mulți susțin că lumea este la sfârșitul Erei Peștilor.

Ray Grasse afirmă în Semnele timpului – Deblocarea limbajul simbolic al evenimentelor lumii că „există o dispută considerabilă asupra perioadei exacte de începere și de terminare pentru diferite Mari Ere.” Paul Wright în Marile ere și alte cicluri astrologice consideră că o mare parte din incertitudinea legată de erele astrologice se datorează faptului că mulți astrologi au o slabă înțelegere a sensului simbolismului astrologic și „o cunoaștere istorică chiar și mai săracă”.

Abordarea consensului pentru erele astrologice

Cu toate că atât de multe probleme sunt contencioase sau contestate, există două aspecte ale erelor astrologice care au practic consens unanim – în primul rând, legătura pretinsă a erelor astrologice cu precesia axială a Pământului și denumită în mod obișnuit precesia echinocțiilor; pe de altă parte, din cauza naturii precesiei echinocțiilor, progresia erelor se petrece în sens invers prin semnele zodiacale.

Ere de durate egale sau variabile

Astrologii folosesc mai multe moduri de a diviza Marele An în douăsprezece ere astrologice. Există două metode populare. O metodă este de a diviza Marele An în douăsprezece ere astrologice de lungimi egale de aproximativ 2160 ani pe eră, bazate pe echinocțiul vernal care se deplasează prin zodiacul sideral. O altă metodă este de a varia în mod semnificativ durata fiecărei ere astrologice pe baza trecerii echinocțiului vernal măsurat față de constelațiile zodiacale reale. Fiecare dintre cele douăsprezece secțiuni ale Marii Anul poate fi numită o eră astrologică, Eră Precesională, sau o Lună Mare.

Metoda bazată pe constelațiile zodiacale are un defect prin aceea că stelele mai multor constelații se suprapun. De exemplu, prin 2700 punctul vernal se va muta în Vărsător, dar din cauza suprapunerii punctul vernal va indica, de asemenea, Peștii.

Tranziții ale erelor

Mulți astrologi consideră intrarea într-o nouă eră astrologică o tranziție treptată numit un „vârf”. De exemplu, Ray Grasse afirmă că o eră astrologică nu începe la o zi exactă sau un an exact. Paul Wright afirmă că la granița erelor astrologice are loc un efect de tranziție. În consecință, începutul oricărei ere nu poate fi definită într-un singur an sau un deceniu, îmbinând influențele sale cu cele ale erei anterioare pentru o perioadă de timp până când noua eră își intră în drepturi. Mulți astrologi cred că lumea este în tranziție de la Era Peștilor la cea a Vărsătorului, pretinzându-se astfel explicarea faptul că evoluțiile din lumea de azi pot fi aliniate la Pești (de exemplu, în continuare influențe religioase puternice în special din creștinism) și Vărsător (arhetipuri tradiționale asociate cu Vărsătorul includ electricitatea, calculatoarele și democrația). Câțiva astrologii considera ultimele cca. 10 grade dintr-o anumită eră (circa 720 de ani) ca perioada de timp în care noua eră începe să își facă vizibile influențele sale, de asemenea, numită „sfera de influență”. În cartea lui Nicholas Campion, Cartea horoscoapelor lumii, există șase pagini listând cercetătorii și datele lor propuse pentru începutul erei Vărsătorului, indicând faptul că mulți cercetători cred că fiecare eră începe la o dată exactă.

Dr. Albert Amao afirmă că perioada de tranziție între oricare două ere se bazează pe un grad de fiecare parte a punctului de intersecție a două constelații zodiacale alăturate. Întrucât un grad este de aproximativ 72 de ani, Amao consideră o perioadă de tranziție între ere de 144 de ani.

Alte păreri cu privire la erele astrologice

Erele au exact 2000 de ani fiecare

Mulți astrologi consideră erele ca fiind prea haotic bazate fie pe punctul vernal care se deplasează prin constelațiile zodiacale de dimensiuni întâmplătoare, fie pe zodiacul sideral și, în schimb, rotunjește toate erele astrologice la exact 2000 de ani fiecare. În această abordare erele sunt, de obicei aliniate frumos, astfel încât era Berbecul durează din 2000 î.e.n. până la 1 e.n., Peștii între 1 e.n. și 2000 e,n,, Vărsătorul între 2000 – 4000 e.n., și așa mai departe. Această abordare este în contradicție cu precesia echinocțiilor. Pe baza precesiei echinocțiilor, există o schimbare de un grad aproximativ la fiecare 72 de ani, astfel încât o mișcare de 30 de grade necesită 2160 de ani pentru a se finaliza.

Erele care implică semnul opus

O școală de gândire a stabilit că o eră este, de asemenea, influențată de semnul opus celui al erei astrologice. Referindu-ne din nou la echinocții, cum Soarele traversează o constelație în echinocțiul de primăvară al emisferei nordice (21 martie), acesta va traversa semnul opus în echinocțiul de primăvară în emisfera sudică (21 septembrie). De exemplu, Era Peștilor este complementată de semnul opus astrologic Fecioara; astfel unii se referă la era Peștilor ca la „Era Pești-Fecioara”. Adoptând această abordare, Era Vărsătorului va deveni Era Vărsător-Leu. Ray Grasse susține, de asemenea, că fiecare semn zodiacal este influențat de semnul opus.

Calendarul Maya pe termen lung și precesia

William Sullivan în Secretul incașilor pretinde că există o legătură directă între istoria Imperiului incaș si precesiunea echinocțiilor. John Major Jenkins în „Cosmogeneza Maya 2012„, este de părere că în acest caz Calendarul Maya pe termen lung se bazează pe precesia echinocțiilor și solstiții. Jenkins crede că Maya a legat precesia solstițiului de iarnă de Calea Lactee – un eveniment care este în prezent în curs de dezvoltare și se presupune a avea un rol esențial în reînnoirea spirituală a omenirii.