Erori logice informale: Eroarea genetică

Eroarea genetică apare atunci când cineva susține (sau, mai frecvent, implică) ideea că originea a ceva (de exemplu, o teorie, o idee, o politică etc.) este un motiv pentru respingerea (sau acceptarea) acestuia. De exemplu, să presupunem că Jack susține că ar trebui să permitem sinuciderea asistată de medic și Jill răspunde că ideea a fost folosită pentru prima dată în Germania nazistă. Jill tocmai a comis o eroare genetică, deoarece sugerează că, deoarece ideea este asociată cu Germania nazistă, trebuie să fie ceva în neregulă cu ideea în sine. Ceea ce ar fi trebuit să facă în schimb este să explice ce anume este în neregulă cu ideea, mai degrabă decât să presupună că trebuie să fie ceva în neregulă cu ea deoarece are o origine negativă. Originea unei idei nu are nimic de-a face în mod inerent cu adevărul sau plauzibilitatea acesteia. Să presupunem că Hitler a construit o demonstrație matematică la începutul său ca adult (nu a făcut-o, dar să presupunem). Această demonstrație matematică este corectă, și deci validă; faptul că Hitler a fost o persoană oribilă nu are nicio legătură cu ideea dacă dovada este validă sau nu. La fel cu orice altă idee: ideile trebuie evaluate pe baza propriilor merite iar originea unei idei nu îi acordă niciun merit și niciun dezavantaj ideii.

Deși erorile genetice sunt cel mai adesea comise atunci când cineva asociază o idee cu o origine negativă, ea poate merge și pe altă cale: se poate implica ideea că, deoarece ideea are o origine pozitivă, ideea trebuie să fie adevărată sau mai plauzibilă. De exemplu, să presupunem că Jill susține că Regula de aur este o modalitate bună de a-și trăi viața, deoarece Regula de aur își are originea în Predica lui Isus de pe Munte (de fapt, nu a avut-o, deși Isus a predicat-o, deși a susținut o versiune a Regulii). Jill a comis o eroare genetică presupunând că faptul (presupus) că Isus este la originea Regulii de aur are vreo legătură cu consecința că Regula de aur este o idee bună.

Voi încheia cu un exemplu din lucrarea fundamentală a lui William James, The Varieties of Religious Experience. În acea carte (inițial un set de prelegeri), James ia în considerare ideea că, dacă experiențele religioase ar putea fi explicate în termeni de cauze neurologice, atunci legitimitatea experienței religioase este subminată. James fiind un materialist care credea că toate stările mentale sunt stări fizice – în cele din urmă o chestiune de chimie complexă a creierului, spune că faptul că orice experiență religioasă are o cauză fizică nu subminează veridicitatea acelei experiențe. Deși nu folosește în mod explicit termenul, James susține că afirmația că originea fizică a unei experiențe subminează veridicitatea acestei experiențe este o eroare genetică. Originea este irelevantă pentru evaluarea veridicității unei experiențe, crede James. De fapt, el crede că dogmatiștii religioși care consideră că originea Bibliei este cuvântul lui Dumnezeu fac exact aceeași greșeală ca și cei care cred că o explicație fizică a unei experiențe religioase ar submina veridicitatea acesteia. Trebuie să evaluăm ideile pentru meritele lor, crede James, nu pentru originile lor.

Sursa: Matthew J. Van Cleave, Introduction to Logic and Critical Thinking, licența CC BY 4.0. Traducere și adaptare de Nicolae Sfetcu