Home » Articole » Articole » Artă » Literatură » George Orwell – 1984 (15 – Bătrânul)

George Orwell – 1984 (15 – Bătrânul)

postat în: Literatură 0

Se opri o clipă în vârful treptelor. Peste drum de alee se afla un mic pub murdar ale cărui ferestre păreau a fi înghețate, dar, în realitate, erau doar acoperite cu praf. Un moș, gârbovit, dar încă vioi, cu mustăți albe zbârlite în față ca cele ale unui crevete, împinse ușa batantă și intră. În timp ce Winston stătea urmărindu-l, se gândi că bătrânul, care părea să aibă cel puțin optzeci de ani, fusese de vârstă medie pe timpul revoluției. El și câțiva alții ca el erau ultimele legături care mai existau acum cu lumea dispărută a capitalismului. În Partid nu mai rămăseseră mulți oameni ale căror idei s -au format înainte de Revoluție. Generația mai veche a fost ștersă în cea mai mare parte în marile epurări ale anilor cincizeci și șaizeci, iar puținii care au supraviețuit au cedat intelectual total de teamă. Dacă ar exista cineva încă în viață, care să ofere o relatare veridică a condițiilor în prima parte a secolului, acesta nu ar putea fi decât un prol. Dintr -o dată, pasajul din cartea de istorie pe care a copiat -o în jurnalul său i-a revenit în minte lui Winston, și un impuls nebunesc a pus stăpânire pe el. Avea să intre în cârciumă, să intre în vorbă cu acel bătrân și să-l ia la întrebări. I-ar zice: „Vorbește -mi despre viața ta când erai tânăr. Cum a fost în acele zile? Lucrurile erau mai bune decât acum sau mai rele?”

Grăbindu-se, ca nu cumva să aibă timp să se sperie, coborî treptele și traversă strada îngustă. Desigur, era o nebunie. Ca de obicei, nu exista nicio regulă certă împotriva discuțiilor cu prolii și frecventarea pub-urilor lor, dar era o acțiune mult prea neobișnuită pentru a trece neobservată. Dacă ar apărea patrulele, ar putea motiva că a avut o stare de leșin, dar nu prea este probabil să fie crezaut. Împinse ușa și un miros oribil consistent de bere acră îl lovi în față. Când intră zarva vocilor scăzut la aproximativ jumătate din volum. În spatele său, putea simți cum toată lumea era cu ochii pe salopetele sale albastre. Un joc de darts care se desfășura la celălalt capăt al camerei se întrerupse, probabil pentru vreo treizeci de secunde. Bătrânul pe care îl urmărise stătea la bar, având un fel de altercație cu barmanul, un tânăr mare, puternic, cu nas acvilin, cu antebrațe enorme. Alții, stăteau prin preajmă cu paharele în mâini, urmărea scena.

„Te-am întrenat suficient de civilizat, nu -i așa?”, spunea bătrânul, rirdicându-și umerii bătăios. „Îmi spui că n-ai o halbă de-o pintă în amărâta asta de cârciumă?”

„Da’ ce dracu’ ESTE o pintă?”, întrebă barmanul, aplecându -se în față cu vârfurile degetelor pe tejghea.

„Io-te la el! Îți zice că e barman da’ nu știe ce e o pintă! Păi, o pintă este „jumatea unui sfert și există patru sferturi într-un galon.” Acu’ oi vrea să te învăț și ABC-ul.”

„N-am auzit niciodată de ea”, spuse barmanul scurt. „Litru și jumate de litru – astaăi tot ce servim. Există pahare pe raft în fața ta.”

„Aș vrea o pintă”, insistă bătrânul. „Ai putea destul de ușor  să-mi măsori o pintă. Nu existau acești nenorociți de litri pe vreama mea când eram tânăr”.

„Când erai tânăr, trăiam cu toții în vârfurile copacilor”, spuse barmanul, aruncându-le o privire celorlalți clienți.

Izbucni un hohot de râs, iar neliniștea cauzată de intrarea lui Winston păru să dispară. Chipul alb al bătrânului se înroși. Se întoarse, bodogănind, și se împiedică de Winston. Winston îl prinse ușor de braț.

„Pot să vă ofer o băutură?”, întrebă el.

„Ești un gent”, spuse celălalt, ridicându-și din nou umerii. Se pare că nu observase salopetele albastre ale lui Winston. „Pintă!”, se adresă el agresiv barmanului. „O pintă de bere.”

Barmanul turnă două jumătăți de litri de bere maro închis în pahare groase pe care le clătise într-o găleată sub tejghea. Berea era singura băutură pe care o puteai obține în pub -uri de proli. Prolii nu trebuia să bea gin, deși în practică îl puteau obține suficient de ușor. Jocul de darts era din nou în plină desfășurare, iar grupul de oameni de la bar începuse să vorbească despre bilete de loterie. Prezența lui Winston fusese uitată pentru o clipă. Sub fereastră era o masă de lemn, unde el și bătrânul puteau vorbi fără teama de a fi auziți. Era îngrozitor de periculos, dar, oricum, nu era niciun teleecran în cameră, un aspect de care se asigurase de cum intrase.

„Putea să-mi măsoare o pintă”, mormăi bătrânul în timp ce se așeză cu un pahar în fața lui. „O juma’ de litru nu e suficient. Nu ajunge. Și un litru e prea mult. Îmi pocnește vezica. Să nu mai zic de preț.”

„Trebuie să fi văzut schimbări mari de când erai tânăr”, spuse Winston tentativ.

Ochii albaștri spălăciți ai bătrânului se deplasară de la tabla de darts la bar, și de la bar până la ușa pentru Bărbați, ca și cum s-ar fi așteptat ca schimbările să fi avut loc chiar în bar.

„Berea era mai bună”, spuse el în cele din urmă. „Și mai ieftină! Când eram tânăr, berea slabă – wallop obișnuiam să o numim – costa patru bani pinta. Asta a fost înainte de război, desigur.”

„Ce război a fost?”, spuse Winston.

„E vorba de toate războaiele”, spuse vag bătrânul. Ridică paharul și umerii i se îndreptară din nou. „Noroc și sănătate!”

În gâtul lui slab, mărul lui Adam făcu o mișcare surprinzător de rapidă în sus și în jos, iar berea dispăru. Winston se duse la bar și reveni cu încă două jumătăți de litru. Bătrânul părea că își uitase prejudecățile împotriva băutului unui litru întreg.

„Ești mult mai în vârstă decât mine”, spuse Winston. „Trebuie să fi ajuns om mare înainte de a mă naște eu. Îți poți aminti cum a fost pe vremuri, înainte de revoluție. Oamenii de vârsta mea nu știu cu adevărat nimic despre acele vremuri. Putem citi doar despre ele în cărți, iar ceea ce se spune în cărți poate să nu fie adevărat. Aș dori să aflu părerea ta despre asta. Cărțile de istorie spun că viața dinaintea revoluției era complet diferită de ceea ce este acum. A existat cea mai groaznică opresiune, nedreptate, sărăcie mai rea decât orice ne putem imagina. Aici, la Londra, marea masă a oamenilor nu a avut niciodată suficient să mănânce de la naștere până la moarte. Jumătate dintre ei nu aveau nici măcar încălțări în picioare. Lucrau douăsprezece ore pe zi, părăseau școala la nouă, dormeau câte zece într -o cameră. Și, în același timp, erau foarte puțini oameni, doar câteva mii – capitaliștii, cum li se zicea – care erau bogați și puternici. Dețineau tot ceea ce era de deținut. Locuiau în case superbe cu treizeci de servitori, călătoreau în autovehicule și căruțe cu patru cai, beau șampanie, purtau jobene -”

Bătrânul se lumină brusc.

„Jobene! ”, spuse el. „Amuzant că a trebuit să le menționezi. Același lucru mi-a trecut prin cap chiar ieri, nu știu de ce. Mă gândeam doar, nu am mai văzut un joben de ani de zile. Au dispărut de tot, chiar așa. Ultima dată când am purtat unul a fost la înmormântarea cumnatei mele. Și asta a fost – ei bine, nu aș putea să spun data, dar trebuie să fi fost cu cincizeci de ani în urmă. Desigur, erau purtate doar la ocazii, înțelegi”.

„Nu este vorba de jobene”, spuse Winston cu răbdare. „Ideea este că acești capitaliști – ei și câțiva avocați și preoți și așa mai departe care trăiau pe seama lor – era stăpânii pământului. Beneficiau de tot ce exista. Oamenii obișnuiți, muncitorii – erau sclavii lor. Puteau face orice aveau chef cu ei. Îi puteau expedia în Canada ca vitele. Se puteau culca cu fiicele lor dacă aveau chef. Puteau ordona să fii biciuit cu ceva ce se numea pisica cu nouă cozi. Trebuia să îți descoperi capul când treceai pe lângă ei. Fiecare capitalist avea o gașcă de lachei care-”

Bătrânul se lumină din nou.

„Lachei!”, spuse el. „Iată un un cuvânt pe care nu l-am mai auzit de mult timp. Lachei! Asta mă duce înapoi în timp, cu siguranță. Îmi amintesc – oh, cu mulți ani în urmă – obișnuiam să merg uneori în Hyde Park duminica după -amiaza pentru a asculta discursuri. Armata Mântuirii, romano -catolici, evrei, indieni – erau de tot felul. Și a existat un tip – ei bine, nu aș putea să îți dau numele lui, dar era un adevărat vorbitor puternic. Mult peste ceilalți! „Lachei!” spunea el „lachei ai burgheziei! Lingușitori ai clasei conducătoare!” Paraziți – așa le mai spunea. Și hiene – îi numea cu siguranță hiene. Desigur, se referea la Partidul Laburist, înțelegi.”

Winston avea senzația că discutau de lucruri diferite.

„Ceea ce voiam cu adevărat să știu e asta”, spuse el. „Simți că ai mai multă libertate acum decât ai avut în acele zile? Ești tratat mai mult ca o ființă umană? Pe vremuri, oamenii bogați, oamenii din vârf-”

„Camera Lorzilor”, punctă bătrânul cu reminiscență.

„Camera Lorzilor, dacă vrei. Ceea ce te întreb este, acei oameni te tratau ca pe o ființă inferioară, pur și simplu pentru că ei erau bogați și tu erai sărac? Este, de exemplu, un fapt că trebuia să îi numiți „Sir” și să vă scoateți pălăriile când treceați pe lângă ei?”

Bătrânul părea să se gândească profund. Bău aproximativ un sfert din bere înainte de a răspunde.

„Da”, spuse el. „Le plăcea să duci mâna la pălărie, ca semn de respect. Nu eram de acord cu asta, dar am făcut-o și eu destul de des. A trebuit, după cum s-ar putea spune.”

„Și se obișnuia – citez doar din ceea ce am citit în cărțile de istorie – se obișnuia ca acești oameni și servitorii lor să te împingă de pe trotuar în șanț?”

„Unul dintre ei m-a împins o dată”, spuse bătrânul. „Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri. Era noaptea Cursei cu barca -obișnuiau să se poarte teribil de urât în noaptea Cursei cu barca – și m-am ciocnit de un tânăr tip de pe Shaftesbury Avenue. Destul de bine arăta – cămașă, joben, pardesiu negru. Se plimba în zig-zag pe trotuar și m-am ciocnit de el accidental. El spune:„ De ce nu te uiți pe unde mergi?” Eu zic: „Ai cumva impresia că nenorocitul ăsta de trotuar e al tău?” El spune:„ Îți sparg capul dacă te pui cu mine”. Eu spun: „Ești beat. Te termin în juma’ de minut”, spun. Și, ca să vezi, își puse mâna în pieptul meu și mă împinse de era cât pe ce să mă trimită sub roțile unui autobuz. Ei bine, eram tânără pe atunci, și tocmai voiam să-i trag una, doar că -”

Un sentiment de neputință puse stăpânire pe Winston. Memoria bătrânului nu era altceva decât o mulțime de detalii. Putea fi chestionat toată ziua fără a obține informații reale. Istoriile Partidului puteau fi încă adevărate, într-o oarecare măsură: ar putea fi chiar complet adevărate. Făcu o ultimă încercare.

„Poate că nu m-am lămurit”, spuse el. „Ceea ce încerc să spun este aceasta. Ai foarte mulți ani; ai trăit jumătate din viață înainte de revoluție. În 1925, de exemplu, erai deja mare. Ai spune, din ceea ce îți poți aminti, că viața din 1925 a fost mai bună decât cea de acum, sau mai rea? Dacă ai putea alege, ai prefera să trăiești atunci sau acum?”

Bătrânul se uită meditativ la tabloul de darts. Își termină berea, mai încet decât înainte. Când vorbi, avea un aer filosofic tolerant, de parcă berea l-ar fi moleșit.

„Știu ce te aștepți să spun”, spuse el. „Te aștepți să spun că mai degrabă aș vrea să fiu din nou tânăr. Cei mai mulți oameni ar spune că vor fi mai bine tineri, dacă îi întrebi. Ai sănătate și putere când ești tânăr. Când ajungi la anii mei de viață, nu ești niciodată bine. Am probleme mari cu picioarele, iar vezica mea este groaznică. De șase șapte ori pe noapte mă scoală, în timp ce mă aflu în pat. Pe de altă parte există și mari avantaje în a fi bătrân. Nu ai aceleași griji. Fără grija femeilor și aceasta este un lucru minunat. Nu am mai avut o femeie de aproape treizeci de ani, dacă îți vine să crezi. Nici nu am sințit nevoia, ceea ce este un plus.”

Sursa: George Orwell – 1984. Traducere Nicolae Sfetcu.

© 2022 MultiMedia Publishing

Sunetul fizicii - Acustica fenomenologică
Sunetul fizicii – Acustica fenomenologică

O incursiune captivantă în știința sunetului și a undelor, o analiză aprofundată a fenomenelor acustice.

Nu a fost votat $1.99$4.35 Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
The Mystery of the Golden Stars
The Mystery of the Golden Stars – An adventure in the European Union (Misterul stelelor aurii – O aventură în Uniunea Europeană)

Bilingual English/Romanian Edition (Ediția bilingvă engleză/română) This book invites you to tour Brussels, the city that hosts the European Union’s headquarters, discovering what the European Union is, how it works and how it may be relevant to you. You follow … Citeşte mai mult

Nu a fost votat $3.99 Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Steagurile Uniunii Europene – Carte de colorat pentru copii
Steagurile Uniunii Europene – Carte de colorat pentru copii

Steagurile Uniunii Europene și statele membre ale Uniunii Europene: Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg , Malta, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, și … Citeşte mai mult

Nu a fost votat $0.00 Adaugă în coș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *