Giorgio Agamben, despre starea excepțională provocată de o stare de urgență nemotivată

(Grupul de lucru al guvernului italian pentru a face față focarului COVID-19 în camera de protecție civilă din 23 februarie. Primul ministru Giuseppe Conte și ministrul Sănătății, Roberto Speranza, sunt în prim plan, din spate)

Giorgio Agamben este un foarte cunoscut filozof italian, care investighează conceptele de stare de excepție, forma de viață (împrumutată de la Ludwig Wittgenstein) și homo sacer. Conceptul de biopolitică (pornit din opera lui Michel Foucault) se regăsește în multe dintre scrierile sale.

Într-un articol publicat de Il Manifesto la 26 februarie 2020, Agamben scria că pandemia COVID-19 este o „invenție”:

”Pentru a înțelege măsurile de urgență frenetice, iraționale și absolut nejustificate adoptate pentru o presupusă epidemie de coronavirus, trebuie să începem de la declarația Consiliului Național de Cercetare din Italia (NRC), conform căruia „nu există o epidemie SARS-CoV2 în Italia.” Continuă: în orice caz, „infecția, conform datelor epidemiologice disponibile de astăzi și bazată pe zeci de mii de cazuri, provoacă simptome ușoare/moderate (o variantă a gripei) în 80-90% din cazuri. În 10-15%, există șanse de pneumonie, dar care are și un rezultat benign în marea majoritate a cazurilor. Estimăm că doar 4% dintre pacienți necesită terapie intensivă.”

Dacă aceasta este situația reală, de ce mass-media și autoritățile fac tot posibilul pentru a crea un climat de panică, provocând astfel o adevărată stare excepțională , cu limitări severe la mișcare și suspendarea vieții zilnice și a activităților de muncă pentru regiuni întregi?

Doi factori pot ajuta la explicarea unui astfel de răspuns disproporționat.

În primul rând, ceea ce se manifestă din nou aici este tendința crescândă de a folosi starea excepțională ca o paradigmă normală de guvernare. Decretul executiv (decret legge), aprobat de guvern „din motive de igienă și siguranță publică”, produce o militarizare reală a acelor municipalități și zone în care există cel puțin o persoană care este testată pozitiv și pentru care nu se cunoaște sursa infecției, sau în care există cel puțin un caz care nu este conectat la o persoană care a călătorit recent dintr-o zonă afectată de contagiune.”

Unii critici consideră că Agamben sugerează că măsurile luate impuneau o „stare autentică de excepție” și că „invenția unei epidemii oferea pretextul ideal” pentru alte limitări la libertățile de bază prea paranoice și exagerate. The European Journal of Psychoanalysis oferă un dialog numit „Coronavirus și filosofii” care include Foucault despre „Orașele ciumei” și „panopticism”, precum și o scurtă reflecție a lui Agamben cu răspunsuri de JL Nancy, R. Esposito, S. Benvenuto, D. Dwivedi, S. Mohan, R. Ronchi și M. de Carolis. Agamben elaborează bine-cunoscutul său argument despre „starea de excepție” pentru a-l aplica la Covid-19. J. L. Nancy răspunde subliniind:

”Trebuie să fim atenți să nu atingem ținta greșită: o civilizație întreagă este în discuție, nu există niciun dubiu în acest sens. Există un fel de excepție virală – biologică, informatică, culturală – care este pandemică. Guvernele nu sunt altceva decât executorii sumbri, iar punerea lor în discuție pare mai degrabă o manevră diversionistă decât o reflecție politică.”