Guvernul mondial sau guvernarea globală este noțiunea de autoritate politică comună pentru întreaga omenire, generând un guvern global și un singur stat care exercită autoritate asupra întregului Pământ. Un astfel de guvern ar putea apărea fie prin dominație violentă și obligatorie pe plan mondial, fie prin unirea supranațională pașnică și voluntară.
Nu a existat niciodată un executiv mondial, legislativ, judecător, militar sau constituție cu jurisdicție globală. Organizația Națiunilor Unite se limitează la un rol majoritar de consiliere, iar scopul său declarat este de a încuraja cooperarea între guvernele naționale existente și nu de a-și exercita autoritatea asupra lor.
Istorie
Originea ideii
Ideea și aspirația spre un guvern mondial sunt cunoscute încă de la începutul istoriei. Regii egipteni din epoca de bronz au avut ca scop să domnească „tot ceea ce înconjoară soarele”, regii din Mesopotamia „tot de la răsărit până la apus”, iar împărații antici chinezi și japonezi „tot ce e sub cer”. Aceste patru civilizații au dezvoltat culturi impresionante despre Marea Unitate, sau Da Yitong, după cum spuneau chinezii. În 113 î.e.n., dinastia Han din China a ridicat un Altar al Marii Unități.
Polybius a vorbit de un guvern peste lumea mediteraneană ca o „minunată” realizare a Fortunei, iar sarcina principală a istoricului este de a explica cum s-a făcut.
Dante
Ideea guvernului mondial a continuat și după căderea Pax Romana timp de un mileniu. Dante, în secolul al XIV-lea, a apelat disperat la rasa umană:
„Dar ceea ce a fost condiția lumii de atunci din acea zi, [Pax Romana] a suferit mai întâi mutilarea de ghearele avariției, putem citi – cum să nu vedem! O, rasă umană! Ce furtuni trebuie să te zgâlțîie, ce comoară trebuie să fie aruncată în mare, la ce naufragiu trebuie supus, atâta timp cât tu, ca o fiară cu multe capete, năzuiești la diverse scopuri! Bolnav în artă și în intelect, și bolnav în afecțiunea ta Nu te vindecă înalta înțelegere prin argumente incontestabile și nici cea mai scăzută prin puterea experienței, Nu te vindecă afecțiunea ta prin dulceața convingerii divine când glasul Duhului Sfânt respiră asupra ta, „Iată, cât de bine și cât de plăcut este pentru frați să locuiască împreună în unitate!”
Francisco de Vitoria
Părintele timpuriu al dreptului internațional, filozoful spaniol Francisco de Vitoria (1483-1546) este considerat „fondatorul filozofiei politice globale”. De Vitoria a conceput „res publica totius orbis” sau „republica din intreaga lume”. Acest lucru a venit într-un moment în care Universitatea din Salamanca a fost angajată într-o idee fără precedent privind drepturile omului, dreptul internațional și economia timpurie pe baza experiențelor Imperiului Spaniol.
Hugo Grotius
De jure belli ac pacis (Despre legea războiului și pace) este o carte în limba latină din 1625, scrisă de Hugo Grotius (1583-1645) și publicată la Paris, despre statutul juridic al războiului. Acum este privită ca o lucrare fundamentală în dreptul internațional. Grotius era un filosof, teolog, dramaturg și poet. El este cunoscut pentru că a venit cu ideea de a avea o lege internațională și este încă recunoscut astăzi de Societatea Americană de Drept Internațional.
Immanuel Kant
Immanuel Kant a scris eseul „Pace perpetuă: o schiță filosofică.” (”Zum ewigen Frieden, Ein philosophischer Entwurf.”) în 1795. În eseul său, Kant descrie trei cerințe de bază pentru organizarea treburilor umane pentru a elimina permanent amenințarea războiului prezent și viitor și, prin urmare, pentru a ajuta la stabilirea unei noi ere de pace durabilă în întreaga lume. În mod specific, Kant a descris programul propus de pace ca având două etape.
„Articolele preliminare” au descris pașii care trebuie luați imediat sau într-un ritm prestabilit:
- „Niciun tratat secret al păcii nu va fi valabil în care există o chestiune rezervată în mod tacit pentru un viitor război”
- „Nici un stat independent, mare sau mic, va veni sub dominația altui stat prin moștenire, schimb, cumpărare sau donație”
- „Armatele permanente vor fi eliminate în timp”
- „Datoriile naționale nu vor fi contractate cu o viziune asupra fricțiunii externe a statelor”
- „Niciun stat nu va interveni prin forță asupra constituției sau guvernului altui stat”
- „Nici un stat nu va permite, în timpul războiului, astfel de acte de instigare care ar face imposibilă încrederea reciprocă în pacea ulterioară: precum angajarea de asasini (percussores), otrăviri (venefici), încălcarea capitulației și instigarea la trădare (perduellio) în statul opus.”
Trei articole definitive ar oferi nu doar o încetare a ostilităților, ci și o bază pe care să se construiască pacea:
- „Constituția civilă a fiecărui stat trebuie să fie republicană.”
- „Legea națiunilor va fi înființată pe o federație a statelor libere.”
- „Legea cetățeniei mondiale va fi limitată la condițiile de ospitalitate universală.”
Lasă un răspuns