(Estetica neoclasică este un exemplu paradigmatic al artei idealiste: Jurământul Horaților, pictură de Jacques-Louis David)
Idealismul este o abordare artistică prin reprezentarea fidelă a realității (mimesis), la fel ca realismul artistic; contrar realismului artistic însă, idealismul abordează o fidelitate purificată de aspectele vulgare filtrate prin sensibilitatea artistului. Reprezentarea acestei realități este abstractizată pentru a elimina orice absență a rafinamentului și pentru a arăta numai frumosul. Pentru aceasta, scena este adesea capturată prin alegerea unor elemente diferite, luând doar cele mai frumoase aspecte din fiecare și aducându-le pe toate împreună în același tablou. Arta idealistă se conformează regulilor academice și, în arta occidentală, e bazează pe principiile stabilite în antichitatea greco-latină. Lucrările esteticii idealiste vizează atingerea unor valori estetice, cum ar fi eleganța, moderația, echilibrul și compoziția închisă; ea încearcă să evite vulgaritatea, excesele, contrastele violente și tot felul de dezechilibre.
Idealismul în domeniul teoriei artei și estetică promovează imaginația și încearcă să dezvolte concepții mentale ale frumuseții și modele sau canoane ale frumuseții. Idealismul în artă este în opoziție cu conceptele estetice ale naturalismului și realismului.
Subiectele artistice în idealism se supun regulilor academice din secolele XVIII și XIX (clasicism și neoclasicism), seturilor de valori estetice din care au rezultat ca efecte negative stagnarea și repetiția modelelor prin mimesis, fie imitând natura, fie exemplele considerate „clasice”, în special arta greco-romană. Ca o reacție adversă, a apărut libertatea în artă în secolul al XIX-lea.
Perioade și stiluri artistice idealiste: arta clasică, Renaşterea, manierismu barocul clasic, neoclasicismul, academismul, ukiyo-e, simbolismul, prerafaelismul, arta deco.
Lasă un răspuns