(Marele Canal din Veneția de la Palazzo Flangini până la Campo San Marcuola, Canaletto, pictură de Gaspar van Wittel, circa 1738, Muzeul Național Prado)
Dintre cele trei băuturi cele mai căutate din lume (cacao, ceai și cafea), cacao a fost prima care a fost introdusă în Europa, în 1528, de către spanioli. După aproape un secol, în 1610, olandezii au adus ceaiul în Europa. Comercianți venețieni au introdus cafeaua în Europa în 1615.
Europa a aflat pentru prima dată de cafea de la călătorii reveniţi din Orientul Îndepărtat și Levant. Leonhard Rauwolf a început faimoasa sa călătorie în țările orientale de la Marsilia, în septembrie 1573, părăsind casa sa din Augsburg pe 18 mai acelaşi an. El a ajuns la Alep în noiembrie 1573, și s-a întors la Augsburg pe 12 februarie 1576. A fost primul european care a menționat cafeaua. Ş lui îi revine şi onoarea de a fi primul care a menţionat băutura în scris.
Rauwolf nu a fost doar un medic şi un botanist de mare renume, ci şi mediulc oficial al orașului Augsburg. Când vorbea, cuvintele lui aveau o mare autoritate. Prima referință tipărită despre cafea apare ca chaube în capitolul VIII din Călătoriile lui Rauwolf, vorbind despre manierele și obiceiurile din orașul Alep. Pasajul exact este reprodus alăturat așa cum apare în ediția germană originală a Rauwolf, publicată la Frankfurt și Lauingen în 1582-1583. Traducerea este următoarea:
”Dacă doriţi să mâncaţi ceva, sau să beţi ceva, există de obicei un magazin deschis pe aproape, unde poţi sta jos pe pământ sau pe covoare și bea împreună cu ceilalţi. Printre altele ei au o băutură foarte bună, numit de ei Chaube [cafea], care este aproape la fel de neagră ca cerneala, și foarte bună la boli, mai ales cele de stomac. De aceea, ei o beau în primele ore ale dimineții în locuri deschise în faţa tuturor, fără nicio teamă sau jenă, din cupe de China, cât se poate de fierbinte. O duc foarte des la gură dar beau câte puţin de fiecare dată.
În aceeași apă ei iau un fruct numit Bunnu care în mărime, formă și culoare este aproape la fel cu cel al fragilor, înconjurat de două straturi subțiri care , așa cum m-au informat, sunt aduse din Indii. Dar aşa cum arată acestea, ele conţin două boabe gălbui în două celule distincte, și în plus, ei cred cu toţii în virtuţile acestora, arată la fel, și seamănă cu Bunchum a lui Avicenna, și Bunca a lui Rasis ad Almans. Prin urmare, le-am considerat a fi aceleaşi, până când voi fi mai bine informat de către cei învățați. Această băutură este foarte frecventă printre ei, de aceea este foarte vândută, și alții care vând fructele acestei băuturi, peste tot în bazarele lor.”
Este dificil de determinat exact când anume a început să se utilizeze cafeaua adusă din Constantinopol în părțile vestice ale Europei. Dar este mai mult decât probabil că venețienii, datorită apropierii lor şi legăturilor comerciale cu Levant, au fost primii care au aflat de cafea.
Prospero Alpini (Alpinus, 1553-1617), un medic învățat și botanist din Padova, a călătorit în Egipt în 1580, unde a aflat de cafea. El a fost primul care a făcut în scris o descriere a plantei de cafea și a băuturii, în tratatul său Plante din Egipt, scrise în latină și publicat în Veneția, 1592. El spune:
”Am văzut acest copac la Cairo, fiind același copac care produce fructele atât de obişnuite în Egipt pe care le-au denumit bon sau ban. Arabii si egipteni fac un fel de fiertură din fructe, pe care o beau în loc de vin, și este vândută în toate localurile lor, așa cum vinul este la noi. Ei numesc această băutură caova. Fructele de cafea vin din „Arabia fericită”, iar copacul pe care l-am văzut arată ca un euonymus, cu frunze mai groase, mai dure, și mai ecologice. Copacul nu este niciodată fără frunze.”
Alpini observă calitățile medicinale atribuite băuturii de locuitorii din Orient, multe dintre acestea fiind de curând încorporate în studiul medicinei în Europa.
Johann Vesling (Veslingius, 1598-1649), un botanist german și călător, stabilit în Veneția, unde a devenit cunoscut ca medic italian învățat, a editat (1640) o nouă ediție a lucrării lui Alpini. Dar anterior (1638) a publicat unele comentarii cu privire la constatările Alpini lui, în care distinge între anumite calități găsite într-o băutură făcută din cojile (pielea) fructelor săbatice de cafea, de cele găsite în lichidul obținut din boabele în sine, pe care el le denumeşte pietrele fructlore de cafea. El spune:
”Nu numai în Egipt este cafeaua foarte solicitată, ci în aproape toate celelalte provincii ale Imperiului Otoman. De unde ajunge să fie îndrăgită chiar și în Levant dar foarte rar folosită de europeni, care dun această cauză sunt privați de o băutură foarte sănătoasă.”
Din aceasta se poate concluziona că fructele de cafea nu au fost în întregime necunoscute în Europa la acea vreme. Vesling adaugă că, atunci când a vizitat Cairo, el a găsit acolo două sau trei mii de cafenele, și că „unii au început să pună zahăr în cafeaua lor pentru a corecta amărăciunea acesteia, iar alţii foloseau în loc de zahăr dulceaţa fructelor de padure.”
Lasă un răspuns