Agenţia de ştiri bulgară BGNEWS spune că oficialii guvernamentali bulgari devin din ce în ce mai preocupaţi de scurgerea banilor în afară ca rezultat al jocurilor de noroc online.
Se estimează că Bulgaria pierde anual sute de milioane de euro ca rezultat al activităţii operatorilor ilegali, nelicenţiaţi, de jocuri de noroc online.
În 2006 Bulgaria ar fi pierdut astfel cca. 250 milioane euro, ajungându-se la cca 350 milioane euro în 2007 şi o jumătate miliard euro în 2008, estimările fiind de cca 750 milioane euro în 2009.
Research and Markets a publicat rezultatele unui studiu pentru jocurile de noroc în Balcani din aprilie a.c., pentru Grecia, Turcia, Croaţia, Bulgaria, România, Slovenia, Serbia şi Muntenegru, în care se afirmă că piaţa jocurilor de noroc din regiune este estimată în prezent la 4,5 miliarde euro la o populaţie de 130 milioane, cele mai populare fiind pariurile şi jocurile interactive.
Studiul notează că această piaţă a atras din ce în ce mai mult atenţia unor firme specializate, precum Intralot, Sportingbet, Bwin şi Bet-at-home.
Ţările din Balkani au avut un PIB total de 1.170 miliarde euro în 2007.
Lasă un răspuns