Mulţi dintre primii deținători de cafenele erau preocupoaţi de faptul că acestea, fiind accesibile atât înaltei societăţi cât şi oamenilor de rând, ar trebui să se desfășoare în conformitate cu anumite restricții care ar putea asigura o mai bună clasă de clienți.
Cafenelele timpurii erau de multe ori improvizate, şi constau dintr-o singură cameră mare, cu „mese aranjate pe subiecte diverse.”
Acesta a fost aranjamentul şi la Man și alții favorizaţi de inteligență, literați, și „oamenii cu instinctul modei.” În afacerile dinsticte cu cafenele s-au înfiinţat ulterior camere separate pentru tranzacțiile de afaceri. Separeurile cu paravane din lemn, ca la taverne, au apărut ceva mai târziu.
O imprimare din 1674 prezintă cinci persoane de diferite ranguri, unul dintre ei fumând, stând pe scaune în jurul unei mese de cefenea, unde sunt bazine mici, sau vase, fără farfurioare, și pipe de tutun, în timp ce un băiat serveşte cafea.
La început, doar cafea era servită în cefenelele englezeşti. Curând s-a adăugat ciocolată, şerbet, și ceai; dar localurile şi-au menținut în continuare statutul lor de factori sociali și de moderaţie. Grecul Constantine Jennings (sau George Constantine) făcea reclamă la ciocolată, şerbet și ceai, vândute cu amănuntul în 1664-1665. De asemenea, erau oferite instrucțiuni gratuite pentru prepararea acestora. „Băuturile alcoolice urmau să fie servite doar la cafenelele nou-înființate”, spune Elford cel tânăr într-o scriere din 1689. „În timp ce unele localuri au adăugat bere în 1669, celelalte băuturi alcoolice nu au fost agreate mulți ani.”
(O cafenea londoneză din secolul XVII – Din lemn)
După focul din 1666, multe cafenele noi s-au deschis, care nu s-au limitat la o singură cameră la etaj. Deoarece proprietarii cafenelelor au supra-accentuat calitățile sobre ale cafelei, au atras astfel multe personaje nedorite din taverne după ora nouă de închidere. Acestea nu prea îmbunătățeau reputația cafenelelor; și, într-adevăr, declinul cafenelelor ca instituție de cumpătare pare să se fi tras de la această atitudine de falsă milă pentru victimele viciilor tavernelor, rele pe care multe dintre cafenele le-au îmbrățișat mai târziu pentru propria lor ruină. Instituția iniţială a fost unică, caracteristicile sale distinctive deosebind-o de cele ale oricărui alt local public din Anglia sau de pe continent. Mai târziu, în secolul al XVIII-lea, când aceste caracteristici distinctive au devenit obscure, numele de cafenea a devenit un termen impropriu.
(Cafenea pe timpul Reginei Anne – 1702-1714 – Cu ceşti de cafea, vase de cafea, și băiat care serveşte cafeaua)
Dar Robinson spune, „strânsa legătură între obişnuiţii cafenelelor, înainte de a pierde ceva din tradițiile sale sociale generoase și în timp ce problema luptei pentru libertate politică era încă nesigură, a dus la ceva mai mult decât o simplă adunare de-a valma a opozanţilor. Diversele elemente s-au unit treptat în legături de simpatie comune, sau au fost combinate cu forța de persecuția din afară până a rezultat o forță socială, politică și morală cu putere aproape irezistibilă.”
Jetoane pentru cafenele
(Jetoane pentru cafenele din secolul 17 – Desen după piesele originale din British Museum, și din colecția Beaufoy de la Muzeul Guildhall)
Marele incendiu din Londra din 1666 a distrus o parte din cafenele; proeminent printre cei care au supraviețuit a fost cafeneaua Rainbow, a cărui proprietar, James Farr, a emis una dintre cele mai vechi jetoane de cafenea, fără îndoială în memoria recunoscătoare a scăpării lui din incendiu. Jeton Farr arată un curcubeu arcuit în curs de dezvoltare din norii „marelui incendiu”, indicând faptul că totul a fost bine cu el, iar Rainbow încă radiază. Pe reversul medaliei a fost înscris: „În Fleet Street- Jumătate de Penny.”
Un număr mare din aceste monede comerciale au fost emise de către deținătorii de cafenele și alţi negustori din secolul al XVII-lea ca dovadă a unei sume datorate, după cum se menționează pe acestea, de către emitentul titularului. Jetoanele îşi au originea în deficitul de schimb. Ele erau făcute din alamă, cupru, cositor, și chiar piele, eventual aurite. Aveau ănscrise numele, adresa, şi apelul emitentului, valoarea nominală a piesei, precum și unele referire despre comerțul acestuia. Erau ușor de răscumpărat, la prezentare, la valoarea lor nominală. Au fost acceptate şi în imediata vecinătate, rareori ajungând ănsă mai departe de următoarea stradă. C. G. Williamson scrie:
„Jetoanele sunt, în esență democratice; ele nu ar fi fost emise niciodată dar s-a întâmplat datorită indiferenței Guvernului privind o nevoie publică; și în ele avem o instanță remarcabil a unui popor forțând o legislatură să se conformeze cu cerintele simultan rezonabile și imperative. Luate ca un întreg, ele sunt familiare și ciudate, dornice de frumusețe, dar nu fără o artă intern curioasă a lor proprie.”
Robinson găsește o excepție de la simplitatea generală în jetoanele emise de una dintre casele de schimb Exchange Alley. Cele mai ornate inclus capul unui sultan turc la acel moment renumit pentru faptele sale oribile, care s-a sinucis.
O parte din cele mai interesante jetoane de cafenea din colecția Beaufoy de la Muzeul Guildhall au fost fotografiate și sunt prezentate în imaginea din acest articol. Se poate observa că mulţi dintre comercianții din 1660-1675 au adoptat în comerțul lor semnul unei mâini care toarnă cafea dintr-un vas, invariabil de model turcesc. Morat (Amurath) și Soliman au fost semne frecvente ale cafenelelor în secolul al XVII-lea.
J.H. Burn, în Catalogul jetoanelor comerciale, spune că în 1672 „diverse persoane care se presupune că … au emis timbre, monede, au schimbat și distribuit creițari, jumătate de pence și pence de aramă și cupru” au fost „arestate, în scopul unor urmăriri penale severe”; dar la judecată infracțiunile lor au fost iertate, și jetoanele private au continuat să fie folosite curent până în anul 1675.
O proclamație regală la finele anului 1674 a poruncit urmărirea penală a oricui care ar fi „folosit metale comune cu imprimări private,” sau ar fi „împiedicat folosirea monedelor de jumătate pence și creițarii care sunt prevăzute pentru schimbul necesar.” După aceasta, jetoanele au fost emise cu ștampila „schimb obligatoriu.”
Lasă un răspuns