Materiale pentru desen în artă

Figura 2.1 | Replicarea Peretelui Leilor din Peștera Chauvet. Credit: HTO/Wikimedia Commons

Din cauza limitelor naturii, obiectele de artă sunt limitate la dimensiunile spațiului – și ale timpului. Din acest motiv, obiectele de artă se încadrează în trei categorii: artă bidimensională, artă tridimensională și artă în patru dimensiuni. Fiecare categorie are diviziuni care derivă în principal din diferențele dintre materialele și abordările utilizate. De-a lungul istoriei, obiectele de artă, în general, se potrivesc clar într-o clasificare discretă. În secolul al XIX-lea, totuși, artiștii au început să exploreze limitele materialelor noi, precum și limitele categoriilor în care se încadrează pentru a vedea dacă acestea sunt reale sau arbitrare.

Arta bidimensională apare pe suprafețe plane, cum ar fi hârtia, pânza sau chiar pereții peșterilor. Această artă poate fi împărțită în trei categorii principale: desen, pictură și tipărituri. Toată arta care apare pe o suprafață plană este una sau o combinație a acestor trei activități.

Termenul desen descrie atât un obiect vizual, cât și o activitate. La prima vedere, desenul pare a consta în realizarea unor semne contrastante pe o suprafață plană. Termenul implica ceva mai mult, totuși. A desena un obiect înseamnă a-i observa aspectul și a transfera acea observație într-un set de semne. Pictorii de peșteri antici au „desenat” cu adevărat animalele pe care le-au văzut în jurul lor, pe baza familiarității lor profunde cu natura lor esențială. (Figura 2.1) Așadar, în acest context, desenul este o combinație de observare și marcare.

Desenarea se face de obicei, dar nu întotdeauna, cu medii monocromatice, adică cu materiale uscate de o singură culoare, cum ar fi cărbunele de desen, creion conté, vârf de metal sau grafit. Culoarea poate fi realizată folosind pasteluri. Pe lângă aceste materiale uscate, cerneala care curge liber poate fi folosită și pentru a face desene. Aceste materiale au fost foarte rafinate de-a lungul secolelor pentru a servi unor scopuri artistice specifice.

Cărbunele de desen este fabricat din lemn sau alt material organic care a fost ars în absența oxigenului. Acest proces lasă o pulbere neagră de carbon relativ pură. Artiștii comprimă această pulbere uscată sau pigment, cu un liant, o substanță lipicioasă, cum ar fi rășina de pin sau lipici, obținut din colagenul pieilor de animale, pentru a face blocuri de cărbune de ținut în mână cu diferite rezistențe și grade de duritate. Acest cărbune comprimat este folosit pentru a lăsa urme foarte întunecate, de obicei pe hârtie. Cărbunele comprimat este dificil de șters.

Cărbunele vine și sub o formă numită cărbune de salcie sau de viță de vie. Această formă de cărbune de desenat lasă o urmă foarte ușoară, deoarece sunt pur și simplu crenguțe arse. În general, este folosit pentru schițe nepermanente, deoarece nu se lipește cu ușurință de hârtie sau pânză și este ușor de șters. Atât cărbunele de desen comprimat, cât și cel de viță de vie se murdăresc ușor și trebuie protejate de un fixativ care aderă cărbunele de suprafața desenului și creează o barieră rezistentă la pete.

Figura 2.2 | Edmond Aman-Jean, de Georges-Pierre Seurat. Credit: Pimbrils/Wikimedia Commons

Creionul conté este un material de desen de ținut în mână similar cărbunelui comprimat. Creioanele colorate conté sunt bețișoare de grafit sau cărbune combinate cu ceară sau argilă care vin într-o varietate de culori, de la alb la sangvin (roșu intens) și la negru, precum și o gamă de duritate. Creion conte dur este folosit pentru detalii iar tipurile mai moi pentru zone largi. Acest portret de Georges-Pierre Seurat (1859-1891, Franța) a fost desenat cu creion conte negru pe hârtie texturată pentru a rupe imaginea în semne discrete. (Figura 2.2)

Vârful de metal este realizat din metale maleabile cum ar fi argintul, cositorul și aurul, pentru a face semne de desen pe suprafețele pregătite. (Figura 2.3) Suprafața trebuie să aibă un „dinte” sau rugozitate pentru a menține semnele. Orice obiect din argint sau aur pur poate fi folosit pentru acest lucru, deși artiștii de astăzi preferă sârma de argint și aur ținute în creioane mecanice pentru proces.

Figura 2.3 | Capul unei fete, de Leonardo da Vinci. Credit: Web Gallery of Art/Wikipedia

Grafitul este o formă cristalină de carbon. În secolul al XVI-lea, în Anglia a fost descoperit un mare depozit de grafit pur și a devenit sursa principală pentru acest material de desen. Datorită culorii sale argintii, inițial s-a crezut că este o formă de plumb, deși nu există plumb real în creioane. Astăzi, grafitul sub formă de pulbere este amestecat cu argilă pentru a controla duritatea.

Figura 2.4 | Pasteluri.

Pastelurile sunt asemănătoare cărbunelui comprimat, dar, în loc de pudră de carbon fin, pigmentul colorat este măcinat fin și se folosește un liant pentru a crea blocuri colorate de ținut în mână. (Figura 2.4) Pigmenții pudrați se pătează ușor, astfel încât imaginea creată trebuie să fie afișată sub sticlă sau acoperită cu un fixativ. Edgar Degas (1834-1917, Franța) este renumit pentru stratificarea subtilă, dar distinctă de culoare pe care a reușit să le realizeze în desenele sale pastelate. (Figura 2.5)

Figura 2.5 | Nach dem Bade sich abtrocknende Frau (După baie, femeie care se usucă), de Edgar Degas. Credit: National Gallery/Wikimedia Commons

Pastelurile cu ulei sunt bețișoare semi-solide de vopsea în ulei cu un nivel ridicat de pigment, care sunt folosite drept creioane. Au fost inventate inițial pentru a marca animalele, dar artiștii și-au dat seama rapid de potențialul lor estetic. Pastelurile cu ulei sunt o modalitate convenabilă de a aplica și de a amesteca pigmentul pe bază de ulei cu textura puternică pe orice suprafață, fără a utiliza pensule tradiționale. Culorile sunt vibrante, iar semnele sunt gestuale și imediate, astfel încât desenele în pastel cu ulei pot arăta „mâna” artistului într-un mod direct, așa cum se poate vedea în East Palatka Onions, un desen în pastel în ulei din 1983 de Mary Ann Currier (n. 1927, SUA).

Figura 2.6 | Zorii de primăvară peste terasa Elixirului, de Lu Guang. Credit: Muzeul Met/Wikimedia Commons, licența CC0 1.0

Cerneala este combinația dintre un pigment colorat, de obicei negru de carbon sau grafit, și un liant suspendat într-un lichid și aplicat cu un stilou sau o pensulă. O gamă largă de substanțe au fost folosite de-a lungul timpului pentru a face cerneală, inclusiv negru de lampă sau funinginea, oase de animale arse, nuci și oxid de fier. Pigmentul trebuie măcinat fin și ținut împreună cu un liant. Există o lungă tradiție a desenelor artistice cu cerneală. Deși exemplul dat datează din secolul al XIV-lea, cele mai vechi desene cu cerneală provin din China în secolul al treilea î.e.n. și sunt realizate pe mătase și hârtie. (Figura 2.6)

Sursa: Sachant, Pamela; Blood, Peggy; LeMieux, Jeffery; and Tekippe, Rita, „Introduction to Art: Design, Context, and Meaning” (2016). Fine Arts Open Textbooks. 3. https://oer.galileo.usg.edu/arts-textbooks/3, licența CC BY-SA 4.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu