Meditații metafizice (latină: Meditationes de Prima Philosophia, in qua Dei existentia et animæ immortalitas demonstratur, traducere: Meditații despre prima filosofie, în care sunt demonstrate existența lui Dumnezeu și nemurirea sufletului) este un tratat filosofic al lui René Descartes publicat pentru prima dată în limba latină în 1641. Traducerea în franceză (de către ducele de Luynes sub supravegherea lui Descartes) a fost publicată în 1647 sub numele de Méditations Métaphysiques.
Cartea este alcătuită din șase meditații, în care Descartes renunță mai întâi la orice credință în lucruri care nu sunt absolut sigure și apoi încearcă să stabilească ceea ce se poate ști cu siguranță. El a scris meditațiile ca și când ar fi meditat timp de șase zile: fiecare meditație se referă la ultima ca „ieri”. (De fapt, Descartes a început să lucreze la Meditații în 1639.) Unul dintre cele mai influente texte filosofice scrise vreodată, este citit pe scară largă și în prezent.
Cartea constă în prezentarea sistemului metafizic al lui Descartes la cel mai detaliat nivel și în extinderea sistemului său filosofic, introdus pentru prima dată în a patra parte a Discursului despre metodă (1637). Gândirea metafizică a lui Descartes se regăsește și în Principiile filosofiei (1644), pe care autorul și-a propus să o scrie ca un ghid filozofic.
Impactul istoric al celor șase meditații a fost împărțit. Primele două meditații, care au folosit îndoielile metodice sceptice și au concluzionat că numai ego-ul și gândurile sale sunt indubitabile, au avut un impact uriaș în istoria filozofiei. Ele sunt adesea considerate drept epocă pentru modernitate și un prim pas inevitabil pentru orice gândire filosofică modernă.
Arthur David Smith, autor al Routledge Philosophy Guidebook to Husserl, susține că, de vreme ce Edmund Husserl se referă de obicei doar la „primele două” meditații, prin urmare Husserl trebuie să fi crezut că acestea sunt singura parte a operei lui Descartes cu o importanță filosofică.
Lasă un răspuns