ONU – Indicele dezvoltării umane în 2010. Un indice sub 0.5 este considerat ca reprezentând o dezvoltare slabă, iar un indice de peste 0.8 este condiderat că reprezintă o înaltă dezvoltare.
|
|
|
|
Colonialismul este definit prin înfiinţarea, întreţinerea, achiziţionarea şi extinderea de colonii într-un teritoriu de către persoane dintr-un alt teritoriu. Este un proces prin care colonizatorul susţine suveranitatea asupra coloniei, iar structura socială, guvernul, şi economia coloniei sunt modificatr de către colonizator. Colonialismul este un set de relaţii inegale între colonizator şi colonie, şi între colonişti şi populaţia indigenă.
Neocolonialismului este practica de utilizare a capitalismului, globalizării, şi a forţelor culturale, pentru a controla o ţară (de obicei, fostele colonii europene din Africa sau Asia), în locul unui control direct militar sau politic. Un astfel de control poate fi economic, cultural, sau lingvistic; prin promovarea propriei culturi, limba sau mass-media în colonie, societăţi corporative care aparţin culturii impuse pot pătrunde mult mai uşor pe pieţele din aceste ţări. Astfel, neocolonialismului este rezultatul final al unor interese de afaceri sau geopolitice se obţine prin deformarea culturii ţărilor colonizate.
Termenul „neocolonialism” a fost inventat de Kwame Nkrumah, primul preşedinte din Ghana după obţinerea independenţei acestei ţări, şi a fost dezbătut de foarte mulţi învăţaţi şi filozofi din sec. XX, inclusiv Jean-Paul Sartre şi Noam Chomsky.
Neocolonialismul este un termen folosit de criticii implicării ţărilor dezvoltate în problemele ţărilor îm curs de dezvoltare în perioada post-colonială. Adepţii teoriei neocolonialismului susţin că acorduri economice internaţionale existente sau din trecut create de fostele puteri coloniale au fost sau sunt folosite pentru a menţine controlul asupra fostelor lor colonii şi a păstra dependenţa acestora după mişcările de independenţă de după al doilea război mondial. Termenul de neocolonialism poate combina criticile actualului tip de colonialism (în care unele state continuă să administreze teritorii străine şi populaţiile acestora violând rezoluţiile Naţiunilor Unite), cu implicarea întreprinderilor moderne capitaliste în ţările foste colonii. Criticii neocolonialismului susţin că corporaţiile multinaţionale continue să exploateze resursele statelor foste colonii, şi că acest control economic inerent neocolonialismului este asemănător cu colonialismul clasic, european, practicat între sec. XVI – XX.
În sens mai larg, neocolonialismul se poate referi doar la implicarea ţărilor puternice în afacerile ţărilor mai puţin puternice; acest aspect este evident mai ales în America Latină modernă. În acest sens, neocolonialismul implică o formă de „imperialism economic” contemporan: naţiunile puternice se comportă ca puteri coloniale ale imperialismului, iar acest comportament este asemănat cu colonialismul într-o lume post-colonială.
Lasă un răspuns