(Extinderea rutelor pentru Drumul mătăsii şi Comerţul cu condimente deținute de către Imperiul Otoman în 1453)
Globalizarea este procesul de integrare internațională care rezultă din schimbul de opinii, produse, idei și alte aspecte ale culturii la nivel mondial. Progresele în transport și infrastructura de telecomunicații, inclusiv dezvoltarea a telegrafului și a urmaşului său Internetul, sunt factori majori în globalizare, generatoare de interdependență în continuare a activităților economice și culturale.
Deși oamenii de știință plasează originea globalizării în timpurile moderne, alții urmăresc istoria sa cu mult înainte de era europeană a descoperirilor și călătoriilor în Lumea Nouă. Unii chiar consideră originile sale în al treilea mileniu î.e.n. La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, conectivitatea economiilor și culturilor lumii a crescut foarte repede.
Globalizarea termenului a fost folosit din ce în ce mai mult de la mijlocul anilor 1980 și mai ales de la mijlocul anilor 1990. În anul 2000, Fondul Monetar Internațional (FMI) a identificat patru aspecte de bază ale globalizării: comerțul și tranzacțiile, mișcările de capital și de investiții, migrația și circulația persoanelor, precum și diseminarea cunoștințelor. În plus, provocările de mediu, cum ar fi schimbările climatice, apa transfrontalieră și poluarea aerului, și pescuitul excesiv din oceane, sunt legate de globalizare. Procesele de globalizare afectează și sunt afectate de afaceri și de organizarea muncii, economie, resurse socio-culturale, și mediul natural.
Oamenii au interacționat pe distanțe lungi de mii de ani. Drumul mătăsii care conecta Asia, Africa, şi Europa, este un bun exemplu de puterea transformatoare a schimbului translocal care a existat în „Lumea Veche”. Filozofia, religia, limba, arta, și alte aspecte ale culturii, se răspândesc și se amestecă simultan cu schimbul naţional de produse și idei. In secolele XV şi XVI, europenii au făcut descoperiri importante în explorarea oceanelor, inclusiv începutul călătoriei transatlantice în „Lumea Nouă” din America. Mișcarea globală de oameni, bunuri și idei s-a extins semnificativ în secolele următoare. La începutul secolului XIX, dezvoltarea de noi forme de transport (cum ar fi vaporul și căile ferate) și telecomunicațiile care comprimă timpul și spațiul, a permis rate tot mai rapide de schimb la nivel mondial. În secolul XX, vehicule rutiere, de transport intermodal, precum și companiile aeriene de transport, au făcut ca lucrurile să se mişte și mai repede. Apariția de comunicații electronice, cele mai multe telefoane mobile și în special pe Internet, a conectat miliarde de oameni în moduri noi.
Organizarea globală a afacerilor
Odată cu îmbunătățirile în transport și comunicații, afacerile internaționale au crescut rapid de la începutul secolului XX. Afacerile internaţionale includ toate tranzacțiile comerciale (vânzări private, investiții, logistică, și transport), care au loc între două sau mai multe regiuni, țări și națiuni, dincolo de granițele lor politice. O astfel de diversificare internațională este legată de performanța firmelor și inovare, pozitivă în cazul celor dintâi și de multe ori negativă în cazul celor din urmă. De obicei companiile private se angajează în astfel de tranzacții pentru profit. Aceste tranzacții de afaceri implică resurse economice, cum ar fi cele de capital, resursele naturale și umane, utilizate pentru producția internațională de bunuri și servicii fizice, cum ar fi finanțe, bănci, asigurări, construcții și alte activități productive.
Acordurile comerciale internaționale au dus la formarea de întreprinderi multinaționale, companii care au o abordare la nivel mondial a piețelor și a producției, sau operațiuni în mai multe țări. O întreprindere multinațională poate fi, de asemenea, o corporație multinațională sau societate transnațională. Printre corporaţiile multinaţionale binecunoscute se numără companii de fast-food, precum McDonald’s şi Yum Brands, producătorii de vehicule, cum ar fi General Motors, Ford Motor Company și Toyota, companii de electronice de larg consum, cum ar fi Samsung, LG și Sony, şi companiile de energie, cum ar fi ExxonMobil, Shell și BP. Cele mai multe dintre cele mai mari corporații operează pe mai multe piețe naționale.
Întreprinderile, în general, susțin că supraviețuirea în noul piață globală cere companiilor să se aprovizioneze cu bunuri, servicii, forță de muncă și materiale de peste mări pentru a face upgrade continuu la produsele și tehnologia lor, în scopul de a supraviețui concurenței sporite. Potrivit unui recent raport McKinsey Global Institute, fluxurile de bunuri, servicii, și de finanțare, a ajuns la 26 miliarde dolari în 2012, sau 36 la suta din PIB-ul global, de 1,5 ori nivelul din 1990.
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice (CC BY-SA 3.0).
(Include text tradus din din Wikipedia)
Lasă un răspuns