(Bryan Zanisnik, spectacolul Când eram copil m prins o privire fugară, 2009. )
Arta performanței este o performanță prezentată unui public într-un context de artă, în mod tradițional interdisciplinar. Performanța poate fi scrisă sau nu, aleatorie sau atent orchestrată, planificată atent sau spontană, cu sau fără participare a unei audiențe. Performanța poate fi live sau prin mass-media; interpretul poate fi prezent sau absent. Poate fi orice situație care implică patru elemente de bază: timpul, spațiul, corpul interpretului sau prezența într-un mediu, și o relație între interpret și audiență. Arta performanței poate avea loc oriunde, în orice tip de locație sau setare și pentru orice perioadă de timp. Acțiunile unei persoane sau ale unui grup într-un anumit loc și într-o anumită perioadă de timp constituie lucrarea de artă în sine.
Arte vizuale, arta performanței, performanța artistică
(Recviem pentru telefonul mobil, de Lubo Kristek, 2007, Viena.)
Arta performanței este un concept esențial contestat: orice definiție unică a acestuia implică recunoașterea utilizărilor rivale. Ca și conceptele precum „democrația” sau „arta”, acesta presupune un dezacord productiv cu el însuși.
Semnificația termenului în sensul mai restrâns este legată de tradițiile postmoderniste din cultura occidentală. De la mijlocul anilor 1960 până în anii 1970, adesea derivate din concepte de artă vizuală, cu referire la Antonin Artaud, Dada, situaționiști, Fluxus, arta instalării și arta conceptuală, arta performanței tinde să fie definită drept o antiteză a teatrului, provocând formele de artă ortodoxă și normele culturale. Idealul ar fi fost o experiență efemeră și autentică pentru interpret și public într-un eveniment care nu poate fi repetat, capturat sau cumpărat. Diferența larg discutată, cum sunt folosite conceptele artelor vizuale și conceptele artelor spectacolului, poate determina semnificația unei prezentări de artă a performanței.
Arta performanței este un termen rezervat în mod obișnuit pentru a se referi la o artă conceptuală care transmite un sens bazat pe conținut într-un sens mai mult legat de dramă, decât o simplă performanță de dragul său în scopuri de divertisment. Se referă în mare parte la o interpretare prezentată unui public, dar care nu încearcă să prezinte o piesă teatrală convențională sau o narațiune formală, sau care, în mod alternativ, nu urmărește să descrie un set de personaje fictive în interacțiunile formale scrise. Prin urmare, poate include o acțiune sau un cuvânt vorbit ca o comunicare între artist și public, sau chiar să ignore așteptările unui public, mai degrabă decât să urmeze un scenariu scris în prealabil.
Unele tipuri de artă a performanței pot fi însă aproape de artele spectacolului. O astfel de performanță poate folosi un scenariu sau poate crea o scenă dramatică fictivă, dar constituie în același timp o artă a performanței în sensul că nu intenționează să urmeze norma dramatică obișnuită de a crea o setare fictivă cu un script liniar care urmează dinamica convențională a lumii reale; mai degrabă, ar intenționa în mod voit să satirizeze sau să depășească dinamica uzuală din lumea reală folosită în piesele teatrale convenționale.
Artiștii de performanță provoacă adesea publicul să gândească în moduri noi și neconvenționale, să întrerupă convențiile artelor tradiționale și să renunțe la ideile convenționale despre „ce este arta”. Atâta timp cât interpretul nu devine un jucător care repetă un rol, arta performanței poate include elemente satirice; utilizează roboți și mașini ca artiști interpreți sau executanți, ca în piesele Laboratoarelor de Cercetare pentru Supraviețuire; implică elemente ritualizate (de exemplu, Shaun Caton); sau împrumută elemente ale oricărei arte a spectacolului, cum ar fi dansul, muzica și circul.
Unii artiști, de ex. Acționiștii Vienezi și neo-dadaiștii, preferă să utilizeze termenii „artă vie”, „artă în acțiune”, „acțiuni”, „intervenții” sau „manevră” pentru a descrie activitățile lor de performanță. Ca genuri de artă a performanței au apărut arta corporală, performanța fluxus, happening, poezia de acțiune și intermedia.
Lasă un răspuns