Vecinii mei au câţiva copaci în curte care sunt plini toată vara de vrăbii şi alte păsări mici. Toată vara cântă, trilulesc de dimineaţa până seara. Acum, că a venit iarna, stau prin preajmă mai degrabă pentru mâncare. Curtea noastră se umple de multe ori de zeci de astfel de păsărei (aşa li se spunea la mine la ţară vrăbiilor), care ciugulesc firimiturile pe care le aruncăm special pentru ele.
Mai nou vecinii şi-au luat o pisică, care s-a dovedit a fi mai degrabă o „păsărică”, fiindcă toată ziua stă în vârful pomului, încercând să ajungă la celelalte păsărele.
Aşa că eu am hotărât să îi zic „pisirica”.
În imagine, un recital de trilăituri oferit de pisirica noastră, încercând să formeze un cor împreună cu păsărelele aflate pe celelalte crengi.
Finalul nu se regăseşte în imagine. Celelalte păsărele se pare că nu au apreciat calităţile muzicale ale pisiricii întrucât, atunci când aceasta s-a apropiat de ele, şi-au luat zborul.
Lasă un răspuns