Coerența abordării
Dimensiunile securității națională sunt deseori tensionate unele cu altele. De exemplu:
- Costul ridicat al menținerii forțelor militare mari aduce o povară asupra securității economice a unei națiuni. Ponderea cheltuielilor guvernamentale pentru forțele armate de stat variază la nivel internațional; de exemplu, în 2015 era 4% în Germania, 9% în Chile, 14% în SUA, 15% în Israel și 19% în Pakistan. În schimb, constrângerile economice pot limita amploarea cheltuielilor pentru capacitățile militare.
- Acțiunile unilaterale de securitate ale statelor pot submina securitatea politică la nivel internațional dacă erodează statul de drept și subminează autoritatea instituțiilor internaționale. Invadarea Irakului în 2003 și anexarea Crimeei în 2014 sunt exemple.
- Urmărirea securității economice în concurență cu alte state naționale poate submina securitatea ecologică a tuturor atunci când impactul include eroziunea răspândită a solului, pierderea biodiversității și schimbările climatice. În schimb, cheltuielile pentru atenuarea sau adaptarea la schimbările ecologice reprezintă o povară pentru economia națională.
Dacă astfel de tensiuni nu sunt gestionate eficient, politicile și acțiunile de securitate națională pot fi ineficiente sau contraproductive.
Securitate națională vs. transnațională
Din ce în ce mai mult, strategiile de securitate națională au început să recunoască faptul că națiunile nu își pot asigura propria securitate fără a dezvolta, de asemenea, securitatea contextului lor regional și internațional. De exemplu, în strategia de securitate națională din 2017 a Suediei s-a declarat:
„Măsurile mai mari de securitate trebuie să cuprindă acum și protecția împotriva epidemiilor și a bolilor infecțioase, combaterea terorismului și a criminalității organizate, asigurarea transportului sigur și a aprovizionărilor alimentare sigure, protejarea împotriva întreruperilor aprovizionării cu energie, combaterea schimbărilor climatice devastatoare, inițiative pentru pacea și dezvoltarea globală și multe altele.“
(Un avion de luptă al SUA deasupra unui puț de petrol care arde în Kuweit în timpul războiului din Golful Persic, 1991)
Măsura în care aceasta contează și modul în care ar trebui realizată este subiect de dezbatere. Unii susțin că principalul beneficiar al politicii de securitate națională ar trebui să fie statul național în sine, care ar trebui să-și concentreze strategia pe capacitățile de protecție și de constrângere, pentru a se proteja într-un mediu ostil (și eventual să proiecteze această putere în mediul său și să-l domine până la punctul supremației strategice). Alții susțin că securitatea depinde în principal de construirea condițiilor în care se pot dezvolta relații echitabile între națiuni, parțial prin reducerea antagonismului între actori, asigurându-se că nevoile fundamentale pot fi satisfăcute și că diferențele de interes pot fi negociate în mod eficient. În Marea Britanie, de exemplu, Malcolm Chalmers a susținut în 2015 că cheia abordării Regatului Unit ar trebui să fie sprijinul pentru alianța militară strategică occidentală condusă prin NATO de către Statele Unite, ca „ancora-cheie în jurul căreia se menține ordinea internațională”. Grupul Ammerdown a susținut în 2016 că Marea Britanie ar trebui să își concentreze atenția în principal spre construirea cooperării internaționale pentru a face față factorilor sistemici ai insecurității, incluzând schimbările climatice, inegalitatea economică, militarizarea și excluderea politică a celor mai săraci oameni din lume.
Impactul asupra libertăților civile și a drepturilor omului
Abordările în securitatea națională pot avea un impact complex asupra drepturilor omului și a libertăților civile. De exemplu, drepturile și libertățile cetățenilor sunt afectate de utilizarea personalului militar și a forțelor de poliție militarizate pentru a controla comportamentul public; utilizarea supravegherii, inclusiv supravegherea în masă în spațiul cibernetic, care are implicații asupra vieții private; practici militare de recrutare și mobilizare; și efectele războiului asupra civililor și infrastructurii civile. Aceasta a dus la o luptă dialectică, în special în democrațiile liberale, între autoritatea guvernamentală și drepturile și libertățile publicului larg.
(Agenția Națională de Securitate colectează date personale pe internet.)
Chiar și atunci când exercitarea securității naționale este supusă unei bune guvernări și a statului de drept, rămâne riscul ca termenul de securitate națională să devină un pretext pentru suprimarea opiniilor politice și sociale nefavorabile. În SUA, de exemplu, controversatul Act Patriot al SUA din 2001 și dezvăluiriile lui Edward Snowden în 2013 că Agenția de Securitate Națională recoltează datele personale ale publicului larg, au adus în atenția publicului aceste probleme. Printre întrebările ridicate se numără dacă și cum considerentele de securitate națională în perioadele de război ar trebui să conducă la suprimarea drepturilor și libertăților individuale și dacă aceste restricții sunt necesare atunci când un stat nu este în război.
Lasă un răspuns