Unii oameni cred că pedeapsa în ansamblu este inutilă și chiar dăunătoare pentru oameni împotriva cărora este folosită. Detractorii susțin că pedeapsa este pur și simplu greșită, la fel ideea că „o greșeală o îndreaptă pe alta”. Criticii susțin că pedeapsa este pur și simplu răzbunare. Profesorul Deirdre Golash, autorul Cazului împotriva pedepsei: retribuție, prevenirea criminalității și lege, spune:
”Nu trebuie să impunem nimănui un asemenea rău decât dacă avem un motiv foarte bun pentru a face acest lucru. Această remarcă poate părea banal adevărată, dar istoria umanității este plină de exemple de infuzie deliberată a răului de către persoane bine intenționate în căutarea zadarnică a scopurilor împiedicate de acest rău, sau în urmărirea cu succes a scopurilor discutabile. Acești binefăcători ai umanității și-au sacrificat semenii pentru a potoli zeii mitici și i-au torturat pentru a-și salva sufletele dintr-un iad mitic, au rupt și au legat picioarele copiilor pentru a-și promova eventuala căsătorie, au bătut școlarii leneși pentru a promova învățarea și respectul pentru profesori, au supus bolnavii la lipsuri pentru a-i scăpa de excesul de sânge și a-i pune pe suspecți la cazne și șurubelnițele în slujba adevărului. Ei s-au învățat să nu simtă milă – să renunțe la compasiunea umană în slujba unui scop superior. Facerea deliberată a răului în credința greșită că promovează un bun mai mare este esența tragediei. Am face bine să ne întrebăm dacă bunurile pe care le căutăm făcând rău infractorilor sunt valabile și dacă mijloacele pe care le alegem îi vor ajuta ăntr-adevăr.”
Golash scrie și despre închisoare:
”Închisoarea înseamnă, cel puțin, pierderea libertății și a autonomiei, precum și a multor conforturi materiale, securitatea personală și accesul la relații heterosexuale. Aceste privări, potrivit lui Gresham Sykes (care le-a identificat pentru prima dată) „au produs împreună „o rănire profundă” care a ajuns „chiar la temelia ființei prizonierului. Dar acestea sunt doar pagubele minime, suferite de deținuții cei mai puțin vulnerabili din închisorile cele mai bune. Majoritatea închisorilor sunt rele și, în unele, condițiile sunt mai îngrozitoare decât în cele mai grave dintre mahalale. În închisoarea Districtul Columbia, de exemplu, deținuții trebuie să-și spele hainele și cearșafurile în vasele de toaletă, deoarece mașinile de rufe sunt stricate. Paraziții și insectele infestează clădirea, în care aerisirile sunt înfundate datorită acumularilor de zeci de ani de praf și mizerie. Dar chiar și deținuții din închisorile în care condițiile sanitare sunt bune trebuie să se confrunte cu plictiseala amorțitoare și goliciunea vieții în închisoare – un vast deșert de zile irosite în care ar fi fost posibil să se desfășoare activități semnificative.”
Distructivitatea gândirii și îmbunătățirea
Există critici ai pedepsei care susțin că pedeapsa orientată către acțiuni intenționate îi obligă pe oameni să-și suprime capacitatea de a acționa cu intenție. Avocații acestui punct de vedere susțin că o asemenea suprimare a intenției determină perpetuarea unor comportamentele dăunătoare, ceea ce face ca pedeapsa să fie contraproductivă. Acești oameni sugerează că posibilitatea de a face alegeri intenționate ar trebui în schimb să fie apreciată ca o sursă de îmbunătățire. Pedeapsa poate fi eficientă în stoparea comportamentelor indezirabile ale angajaților, cum ar fi întârzierea, absenteismul sau performanța în muncă inferioară. Cu toate acestea, pedeapsa nu determină neapărat un angajat să ajungă la un comportament de dorit.
Lasă un răspuns