Probleme filosofice nesoluționate există în sens general (de exemplu, „Care este sensul vieții?”, „De unde am venit?”, „Ce este realitatea?” etc.). Dar filosofii profesioniști dau, de obicei, problemelor filosofice serioase nume sau întrebări specifice, care indică o anumită metodă de abordare sau linie de raționament. Ca urmare, subiectele largi și de neconceput devin ușor de gestionat.
Estetica
Esențialism
În artă, esențialismul este ideea că fiecare mediu are propriile puncte tari și slabe, în funcție de modul său de comunicare. O scenă de vânătoare, de exemplu, poate fi potrivită pentru filme, dar este slab transpusă în poezie, deoarece componentele esențiale ale mediului poetic nu sunt potrivite pentru a transmite informația despre o scenă de vânătoare. Această idee poate fi rafinată și se poate spune că haiku este un mediu sărac pentru a descrie afecțiunea unui iubit, spre deosebire de sonet. Esenționalismul este atractiv pentru artiști, deoarece nu doar descrie rolul artei și al mediului, ci prescrie și o metodă de evaluare a artei (calitatea se corelează cu gradul de formă organică). Cu toate acestea, există multe critici ale esențialismului, care nu a fost în măsură să definească în mod oficial forma organică sau, în acest sens, mediul. Care este, la urma urmei, mediul poeziei? Dacă este vorba de limbaj, cum este acest lucru diferit de cel al prozei? Există ci adevărat o distincție în mediu sau gen? Întrebările despre forma organică, definiția ei și rolul ei în artă rămân controversate. În general, artiștii acceptă o formă a conceptului de formă organică, în timp ce filosofii au tendința să o considere vagă și irelevantă.
Obiecte de artă
Această problemă a apărut inițial din practică mai degrabă decât din teoria artei. Marcel Duchamp, în secolul XX, a contestat noțiunile convenționale despre ceea ce este „arta”, plasând obiecte obișnuite în galerii pentru a dovedi că contextul, mai degrabă decât conținutul unei arte, determină ce este arta. În muzică, John Cage a urmat ideile lui Duchamp, afirmând că termenul „muzică” se aplică doar sunetelor audiate într-un interval fix de timp.
Deși este ușor să respingem aceste afirmații, investigații ulterioare arată că Duchamp și Cage nu sunt atât de ușor de respins. De exemplu, dacă un pianist cântă o compoziție a lui Chopin, dar degetul lui sare peste o notă, este încă ea compoziția lui Chopin sau o piesă muzicală nouă? Majoritatea oamenilor ar fi de acord că este încă o compoziție a lui Chopin (deși cu o notă lipsă), ceea ce aduce în discuție paradoxul Sorites, menționat mai jos. Dacă cineva acceptă că aceasta nu este o operă muzicală fundamental schimbată, este de acord implicit cu Cage că doar durata și contextul performanței muzicale, mai degrabă decât conținutul exact, determină ce este muzica? Prin urmare, întrebarea este care sunt criteriile pentru obiectele de artă și dacă aceste criterii sunt în întregime dependente de context.
Filosofia limbajului
Contrafactuale
O declarație contrafactuală este o declarație condiționată cu un antecedent fals. De exemplu, afirmația „Dacă Joseph Swan nu ar fi inventat becul modern cu incandescență, atunci altcineva l-ar fi inventat oricum” este un contrafactual, deoarece în fapt Joseph Swan a inventat becul modern cu incandescență. Cea mai prioritară sarcină cu privire la contrafactuale este aceea de a explica condițiile lor de adevăr. Ca un început, s-ar putea afirma că informația de bază este asumată atunci când se declară și interpretează condiționalitățile contrafactuale și că această informație de bază este doar orice afirmație adevărată despre lume așa cum este ea (pre-contrafactuală). În cazul declarației despre Swan, avem anumite precedente în istoria tehnologiei, utilitatea luminii artificiale, descoperirea energiei electrice și așa mai departe. Ne confruntăm repede cu o eroare la această afirmație inițială: printre declarațiile adevărate va fi „Joseph Swan a inventat becul modern cu incandescență”. Din conjuncția acestei afirmații (să o numim „S”) și antecedentul contrafactual („¬S”), putem deduce orice concluzie și avem rezultatul nedorit că orice afirmație rezultă din orice contrafactual. Nelson Goodman abordează acest aspect și problemele legate de el în seminalul său Fact, Fiction, and Forecast; iar articularea influentă a lui David Lewis a teoriei lumilor posibile este aplicată adesea în eforturile de rezolvare a acesteia.
Lasă un răspuns