Rațiunea nu a influențat niciodată mulțimile, cu atât mai puțin în revoluții și demonstrații violente

În enumerarea factorilor capabili să impresioneze mintea mulțimilor, se poate renunța în întregime la a menționa rațiunea, cu excepția influenței sale negative.

Mulțimile nu sunt influențate de argumente, și reacționează doar la asociațiile de idei grosiere. Oratorii care știu cum să impresioneze fac apel la sentimentele lor și niciodată la rațiunea lor. Legile logicii nu au nicio influență asupra lor. Un exemplu a artei de a impresiona mulțimile și resursele limitate oferite în acest sens de regulile logicii este din timpul asediului de la Paris din perioada Revoluției franceze. Trebuia condus la Luvru, unde ținea atunci ședințele guvernul, mareșalul V, când o mulțime furioasă a început să strige că mareșalul a fost văzut luând planurile fortificațiilor pentru a le vinde prusacilor. Un membru al guvernului, GP, faimos orator, a ieșit să se adreseze mulțimii care a cerut executarea imediată a mareșalului. Logic era ca vorbitorul să demonstreze absurditatea acuzației, spunând că mareșalul a fost chiar unul dintre constructorii acestor fortificații ale căror planuri sunt, oricum, de vânzare în toate librăriile. În mod surprinzător însă, discursul său a fost altul: „Se va face dreptate,” a strigat oratorul, avansând spre prizonier, ”iar judecata va fi necruțătoare. Lăsați guvernul însărcinat cu apărarea națională să terminw investigația începută de voi. Între timp, acuzatul va fi arestat.” Potolindu-se imediat prin această satisfacție aparentă, mulțimea s-a dispersat, iar după cincisprezece minute mareșalul putea merge acasă. Ar fi fost schilodit cu siguranță dacă vorbitorul ar fi încercat să calmeze furia mulțimii apelând la raționamentul logic. Pentru ca un orator să convingă mulțimile, acestea trebuie să fie mai întâi conștientizate de sentimentele de care sunt animate, să pretindă că partajează aceleași sentimente, și apoi să încerce să le schimbe, provocând, cu ajutorul unor asociații rudimentare, unele imagini sugestive; să știe să revină la nevoie pe aceeași pași, și mai ales să ghicească în fiecare moment sentimentele care pot lua naștere. Această necesitate de a-și schimba permanent limbajul în funcție de efectul produs pe moment acolo unde se ține discursul face ca orice discurs studiat și pregătit dinainte să fie complet inutil: un astfel de discurs este mulat pe modul de a gândi al oratorului și nu pe cel al audienței și, din această cauză, influența sa este absolut nulă.

Spiritele logice, obișnuite să fie convinse prin înșiruiri de raționamente stricte, nu se pot abține să nu folosească acest mod de convingere atunci când vorbesc mulțimilor, și lipsa efectului argumentelor lor îi surprinde întotdeauna. „Consecințele matematice uzuale bazate pe silogism, adică pe asociații de identitate,” scrie un logician, ”sunt necesare … Necesitatea ar forța chiar consimțământul unei mase anorganice, dacă aceasta ar putea să urmeze asociațiile de identitate. Fără îndoială; dar mulțimea nu este mai capabil decât masa anorganică să le urmeze, sau chiar să le audă. Încercați să convingeți prin raționament mințile primitive, sălbatice sau de copii, de exemplu, și veți realiza valoarea scăzută a acestui mod de argumentare.”

Nici măcar nu e nevoie să coborâm până la ființele primitive pentru a vedea neputința completă a raționamentului atunci când trebuie să se lupte împotriva sentimentelor. Să ne amintim puri și simplu cât au fost de tenace timp de secole întregi superstițiile religioase, contrar celei mai simple logici. Timp de aproape doua mii de ani cele mai strălucitoare genii s-au conformat legilor lor, și abia în prezent adevărul lor poate fi contestat. Evul Mediu și Renașterea au dat mulți oameni luminați; dar nu a fost niciunul al cărui raționament să fi arătat latura infantilă a superstițiilor sale, și să se îndoiască cât de puțin cu privire la efectele negative ale diavolului sau nevoia de a arde vrăjitoare.

Ar trebui să regretăm că niciodată rațiunea nu ghidează mulțimile? Nu îndrăznim să afirmăm așa ceva. Rațiunea umană nu ar fi reușit, fără îndoială, să antreneze umanitatea pe căile civilizației cu zelul și îndrăzneala cu care au reușit visele sale. Fiice ale inconștientului care ne conduc, aceste himere erau probabil necesare. Fiecare cursă rasă poartă, în constituția sa mentală, legile destinului său, și probabil că tocmai datorită acestor legi se supune unui instinct inevitabil, chiar și în impulsurile sale ăn aparență cele mai iraționale. Uneori se pare că oamenii sunt supuși similare unor forțe secrete asemănătoare cu cele care obligă ghinda să crească transformându-se în stejar, sau cele cafe fac cometa să urmeze orbita sa.

Puținul pe care îl putem presimți din aceste forțe trebuie să fie căutat în cursul general al evoluției unui popor, și nu în fapte izolate din care uneori pare să apară această evoluție. Dacă nu am lua în considerare decât acele fapte izolate, istoria ar părea guvernată de coincidențe improbabile. Ar părea puțin probabil ca un tâmplar ignorant din Galileea să ajungp, timp de două mii de ani, un zeu atotputernic, în al cărui nume au fost fondate cele mai importante civilizatii. De asemenea, este puțin probabil ca doar câteva grupuri de arabi apărute din deșerturile lor să fie în stare să cucerească cea mai mare parte a vechii lumi greco-romane, și să fondeze un imperiu mai mare imperiu ca cel al lui Alexandru; și încă mai puțin probabil ca într-o Europă foarte veche și foarte ierarhică, un locotenent obscur de artilerie să poată domni cu succes asupra multor popoare și regi.

Să lăsăm deci rațiunea pentru filosofi, dar să nu-i cerem să intervină interveni în guvernarea oamenilor. Nu prin rațiune, de obicei, și cel mai adesea în ciuda ei, se crează sentimente preum onoarea, sacrificiul de sine, credința religioasă, dragostea de glorie și patriotismul, care au fost până în prezent marile izvoarele ale tuturor civilizațiilor.

Traducere  din Gustave Le Bon , Psychologie des foules, Édition Félix Alcan, 9e édition, 1905, Imagine: Mineriada din februarie 1990, https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Mineriad_in_early_1990_Bucharest_Palatul_Victoriei_5.tif