(Eugène Delacroix – Lupta poporului pentru libertate)
Dacă indivizii dintr-o mulțime s-ar limita să partajeze doar calități comune pe care fiecare dintre ei le au, rezultatul ar fi doar o medie, și nu crearea unui nou personaj.
Diverse cauze determină apariția acestor caractere speciale pentru mulțimile, și pe care indivizii izolați nu le posedă. Primul este acela că individul într-o mulțime dobândește, prin simplul fapt al numărului mare de persoane care o compun, un sentiment invincibil de putere, care îi permite să cedeze instinctelor care, dacă ar fi singur, și le-ar înfrâna. Va fi cu atât mai puțin înclinat să le țină în frâu întrucât acea mulțime este anonimă, și, prin urmare, iresponsabilă, sentimentul responsabilității care îi face întotdeauna reticenți pe indivizii izolați dispare în totalitate.
O a doua cauză, contagiunea, intervine de asemenea, determinând în mulțimi manifestarea unor caractere speciale, și în același timp orientarea lor. Contagiunea este un fenomen ușor de constatat, dar nu de explicat, și trebuie legat de fenomenele de ordin hipnotic. Într-o mulțime, fiecare sentiment, fiecare act este contagios, până la păunctul în care individul sacrifică cu ușurință interesul său personal pentru interesul colectiv. Aceasta este o aptitudine foarte contrară naturii sale, și de care omul nu este capabil decât atunci când face parte dintr-o mulțime.
O a treia cauză, iar acesta este de departe cea mai importantă, determină în indivizii unei mulțimi caractere speciale, uneori chiar contrare celor ale individului izolat. De exemplu, sugestibilitatea.
Pentru a înțelege acest fenomen, trebuie să se aibă în vedere unele descoperiri recente în fiziologie. Astăzi știm că, prin diverse metode, un individ poate fi plasat într-o astfel de stare încât, după ce și-a pierdut toată personalitatea lui conștientă, el se supune în întregime sugestiilor operatorului care l-a făcut să o piardă, și se angajează în cele mai multe acte contrare caracterului și obiceiurile sale. Ori observațiile cele mai atente par să dovedească faptul că individul scufundat pentru ceva timp într-o mulțime agitată este în curând intră – ca urmare a unor efluvii care apar, sau pentru un alt motiv pe care noi nu îl știm – într-o anumită stare care se aseamănă mult cu starea de fascinație în care se găsesc hipnotizați în mâinile hipnotizatorului. Activitatea creierului fiind paralizată la subiectul hipnotizat, acesta din urmă devine sclavul tuturor activitatilor inconștiente ale măduvii spinării, pe care hipnotizatorul o conduce cu propria sa voință. Personalitatea conștientă a dispărut în întregime, voința și discernământul dispar. Toate sentimentele și gândurile sunt orientate în direcția stabilită de hipnotizator.
Este vorba despre starea individului ca parte a unei mulțimi psihologice. Acesta nu mai este conștient de actele sale. La el, ca și la cei hipnotizați, în timp ce anumite facultăți sunt distruse, altele pot fi aduse la un grad extrem de ridicat. Sub influența unei sugestii, se va lansa cu o impetuozitate irezistibilă spre îndeplinirea anumitor acte. Impetuozitatea este chiar mai irezistibil în mulțimi decât la subiectul hipnotizat, deoarece sugestia fiind aceeași pentru toți indivizii este exagerată devenind reciprocă. Individualitățile care în mulțime posedă o personalitate suficient de puternică pentru a rezista la sugestii sunt prea puține pentru a lupta împotriva curentului. Tot ce pot face ele este să încerce o diversiune printr-o altă sugestie. Astfel, de exemplu, un cuvânt fericit, o imagine evocată, uneori deturnează mulțimile de la cele mai sângeroase acte.
Deci, dizolvarea personalității conștiente, predominanța personalității inconștiente, orientarea prin sugestie și contagiune a sentimentelor și a ideilor în aceeași direcție, tendința de a transforma imediat în acțiune ideile avansate, sunt principalele caractere ale individ într-o mulțime. El nu mai este el însuși, el a devenit un robot care nu mai este ghidat de propria voință.
De asemenea, prin simplul fapt că face parte dintr-o mulțime organizată, un om coboară mai multe grade pe scara civilizației. Izolat, era probabil, un individ cultivat, în mulțime el devine un barbar, adică o persoană instinctivă. Are spontaneitate, violență, ferocitate, și, de asemenea entuziasmul și eroismul ființelor primitive. Tinde să se lase încă mai mult impresionat de cuvinte, imagini – care la fiecare dintre indivizii izolați care compun mulțimea nu ar avea niciun efect – și să acționeze contrare intereselor sale cele mai evidente și obiceiurile sale cele mai cunoscute. Individul într-o mulțime este un bob de nisip pe fondul altor boabe de nisip pe care vântul le suflă în voie.
Și astfel vedem jurații care dau verdicte care ar fi dezaprobate de fiecare membru al juriului în mod individual, adunări parlamentare care adoptă legi și măsuri care ar fi respinse de fiecare membru dacă ar acționa izolat. Luați separați, oamenii Convenției de la Revoluția franceză erau burghezi luminați, cu obiceiuri pașnice. Adunați în mulțimi, ei nu au ezitat să aprobe propunerile cele mai violente, pentru a trimite la ghilotină multe persoane care în mod evident erau nevinovate; și, contrar tutror intereselor lor, să renunțe la inviolabilitatea lor și să se decimeze singuri.
Individul în mulțime diferă în mod esențial de el însuși în stare izolată nu numai prin faptele sale. Înainte chiar de a-și pierde toată independența, ideile și sentimentele sale au fost transformate, iar transformarea este profundă, până la punctul de a schimba un avar într-un risipitor, un sceptic într-un credincios, un om onest într-un criminal, un laș în erou. Renunțând la toate privilegiile sale într-un moment de entuziasm, nobilimea a votat în celebra noapte din 4 august 1789 cea ce cu siguranță nu ar fi acceptat niciunul dintre membrii săi în afara mulțimii.
Deducem din cele de mai sus că mulțimea este întotdeauna intelectual inferioară omului izolat, și că, în ceea ce privește sentimentele și acțiunile care cauzează aceste sentimente, ele pot, în funcție de circumstanțe, să fie mai bune sau mai rele. Totul depinde de modul în care este sugestionată mulțimea. Aici greșesc cei care au studiat mulțimile doar din perspectivă penală. Mulțimea este adesea criminală, fără îndoială, dar de multe ori este eroică. În cele mai multe cazuri mulțimile sunt cele care s-au sacrificat pentru triumful unei credințe sau a unei idei, care s-au entuziasmat pentru glorie și onoare, care au acționat aproape fără pâine și fără arme ca pe vremea cruciadelor pentru credința lor, sau pentru a apăra pământul patriei. Eroismul este un pic inconștient, fără îndoială, dar doar cu eroism se face istoria.
Dacă ar trebui să puneam în seama popoarelor doar acțiunile lucide, istoria lumii ar fi mult mai săracă.
Lasă un răspuns