(Execuţia lui Robespierre pe 28 iulie 1794 a marcat sfârșitul Domniei Terorii în Revoluţia franceză (Pictură de autor necunoscut))
Toți stăpânii lumii, toți fondatorii religiilor sau imperiilor, apostolii tuturor credințelor, oamenii de stat eminenţi, și, într-o sferă mai modestă, șefii unici ale comunităților umane mici, au fost întotdeauna psihologi inconștienţi, având o cunoaștere instinctivă, de multe ori foarte sigură, a minţii mulțimilor; și tocmai pentru că o cunoşteau bine au ajuns atât de ușor să stăpânească. Napoleon stăpânea foarte bine psihologia poporului țării pe care a condus-o, dar uneori nu înţelegea deloc mulțimile care aparțineau unor rase diferite (Şi nici consilierii săi mai subtili nu le-au înțeles. Talleyrand îi scria că „Spania va prim ca eliberatori soldații.” Dar Spania i-a întâmpinat ca pe niște fiare sălbatice. Un psiholog la curent cu instinctele ereditare ale rasei, ar fi putut prezice cu ușurință această primire); și din această cauză, în răyboaiele din Spania și Rusia în special, puterea sa primit lovituri puternice care l-au doborât curând.
Cunoașterea psihologiei mulţimilor este astăzi cea mai importantă resursă cu ajutorul căreia un om de stat dorește nu neapărat să conducă mulţimile – acest lucru a devenit foarte dificil – dar cel puțin nu fie condus de ele.
Numai prin aprofundarea psihologiei mulțimilor se poate înțelege modul în care legile și instituțiile au un efect cât de cât asupra lor; modul în care acestea nu sunt în măsură să aibă nicio opinie în afară de cele impuse din exterior; că nu regulile bazate pe echitatea pur teoretică sunt cele care le conduc, ci căutând orice le poate impresiona și seduce. Dacă un legiuitor dorește, de exemplu, să impună o nouă taxă, el va alege una care este, teoretic, cea mai corectă? În niciun caz. Cea mai nedreaptă poate fi practic cea mai bună pentru mulțimi. Dacă este în acelaşi timp cea mai puțin vizibilă și mai puțin grea în aparență, ea va fi mult mai ușor de acceptat. Astfel, un impozit indirect, oricât de mare ar fi, va fi întotdeauna acceptat de către mulțime, pentru că, fiind plătit zilnic prin obiectele de consum în sume neglijabile şi frecvente, nu deranjează obiceiurile mulţimii și nu impresionează. Înlocuiți-l cu un impozit proporțional pe salarii sau alte venituri care urmează să fie plătit dintr-o dată, chiar și teoretic de zece ori mai mic decât celălalt, şi cor apare proteste pe scară largă. Cei câţiva bani pe zi invizibili însumează, în fapt, o cantitate relativ mare, care va părea foarte mare, și, prin urmare, impresionantă, în ziua în care taxa va trebui să fie plătită. Ea nu va părea mică decât dacă ar fi economisită ban cu ban, zilnic; dar acest proces economic reprezintă o modalitate de previziune pe care mulțimile nu o au.
Exemplul de mai sus este foarte simplu; percepţia mulţimilor este ușor de ghicit. Ea nu a scăpat unui psiholog ca Napoleon; dar legislatorii, care ignoră sufletul mulțimilor, nu o pot vedea. Experiența nu i-a învățat încă faptul că oamenii nu se vor conduce niciodată după cerințele rațiunii pure.
Psihologia mulțimilor poate avea multe alte utilizări. Cunoaşterea sa aruncă lumina cea mai vie asupra multor fenomene istorice și economice cu totul de neînțeles fără ea. Dacă cel mai remarcabil dintre istoricii moderni francezi, Taine, a înțeles uneori greşit evenimentele din marea revoluție franceză, este pentru că nu s-a gândit niciodată să studieze sufletul mulțimilor. El s-a bazat în studiul acestei perioade complicate pe metoda descriptivă a naturaliștilor; dar forțele morale nu figurează deloc printre fenomenele pe care naturaliștii le studiază. Ori, tocmai aceste forțe constituie adevărate resorturi ale istoriei.
Traducere şi adaptare: Nicolae Sfetcu
Lasă un răspuns