Într-o fază avansată de organizare a mulțimilor, pe fondul invariabil și dominant al rasei se suprapun anumite caracteristici noi și speciale, producându-se orientarea tuturor sentimentelor și gândurilor colectivității într-o singură direcție. Abia atunci se manifestă legea specifică acestora, legea psihologică a unității mentale a mulțimilor.
Există caracteristici psihologice ale mulțimii care sunt comune și unor indivizi izolați; altele, dimpotrivă, sunt absolut speciale și se regăsesc numai în comunități.
Faptul cel mai frapant la o mulțime psihologică este următorul: indiferent de indivizii care o compun, oricât de asemănătoare sau diferite ar fi modurile lor de viață, ocupațiile lor, caracterul sau inteligența lor, prin simplul fapt că ei se ”dizolvă” în mulțime transformate în mulțime, capătă un fel de spirit colectiv, care îi face să simtă, gândească și acționeze într-un mod cu totul diferit față de ceea ce ar simți, gândi și acționa fiecare în mod izolat. Există idei, sentimente, care nu apar sau se transformă în acțiuni decât la persoanele ”dizolvate” în mulțimi. Mulțimea psihologică este o ființă provizorie formată din elemente eterogene, care pentru un moment sunt sudate, exact ca și celulele care constituie un organism viu prin reunirea lor formând un personaj foarte diferit nou care manifest caracteristici foarte diferite de cele pe care fiecare celulă le are.
Contrar opiniei pe care este surprinzător să o găsim în scrierile unui filosof atât de penetrant precum Herbert Spencer, în agregatul care constituie o mulțime nu există nicio sumă și medie a elementelor, există o combinare și creare de noi personaje, la fel ca în chimia anumitor elemente reunite, baze și acizi, de exemplu, care se combină pentru a forma un nou organism care posedă proprietăți destul de diferite de cele ale corpurilor din care au fost constituite.
Este ușor să se constate modul în care individul într-o mulțime diferă de individul izolat; dar este mai puțin ușor să se descopere cauzele acestei diferențe.
Pentru a ajunge să se întrevadă cel puțin aceste cauze, trebuie amintit mai întâi că această constatare a psihologiei moderne, că nu numai în viața organică, dar și în funcționarea inteligenței, fenomenele inconștiente joacă un rol destul de important. Viața conștientă a minții este doar o foarte mică parte a vieții sale față de viața inconștiență. Analistul cel mai subtil, observatorul cel mai penetrant, cu greu reușește să găsească doar un număr foarte mic din determinările inconștiente care o conduc. Faptele noastre conștiente sunt derivate dintr-un substrat inconștient creat în cea mai mare parte de influențe ereditate. Fundamentului conține nenumărate reziduuri ancestrale care constituie sufletul rasei. În spatele cauzelor recunoscute ale faptelor noastre, există fără îndoială cauzele secrete pe care nu le recunoaștem, dar în spatele acestor cauze secrete există mult mai multe alte secrete, pentru că noi înșine le ignorăm. Cele mai multe dintre acțiunile noastre de zi cu zi sunt efectul motivațiilor ascunse care ne scapă.
Indivizii unei rase se aseamănă mai ales prin elementele inconștiente care formează sufletul unei rase, și ei diferă între ei în principal prin elementele conștiente, fructele educației dar mai ales ale unei moșteniri excepționale. Oamenii cei mai diferiți prin inteligența lor au instincte, pasiuni, sentimente foarte asemănătoare. În tot ceea ce este ține de sentimentele de religie, politică, moralitate, afecțiuni și antipatii, etc., cei mai eminenți oameni rareori depășesc acel nivel al indivizilor cei mai obișnuiți.
Între un mare matematician și cizmarul lui poate exista o diferență profundă din punct de vedere intelectual, dar din punctul de vedere al caracterului diferența este de obicei absentă sau foarte mică.
Ori, tocmai aceste calități generale de caracter, guvernate de inconștient și pe care cei mai mulți indivizi normali ale unei rase le au aproximativ la același nivel, sunt cele care, în mulțimi, sunt puse în comun. În sufletul colectiv, abilitățile intelectuale ale indivizilor, și, prin urmare individualitatea lor, se estompează. Eterogenitatea se dizolvă în omogenitate și calitățile inconștiente domină.
Tocmai această punere în comun de calități obișnuite explică de ce mulțimile nu vor fi niciodată în stare să realizeze acte care necesită un grad înalt de inteligență. Deciziile de interes general luate de către un ansamblu de oameni distinși, dar de diferite specialități, nu sunt semnificativ mai bune decât deciziile adoptate de o reuniune a unor imbecili. Ei nu pot pune în comun, într-adevăr, decât aceste calități mediocre pe care toată lumea le posedă. În mulțimi, ceea ce se acumulează este prostia, și nu spiritul. După cum spune o vorbă, nu toată lumea are mai mult spirit decât Voltaire, dar cu siguranță Voltaire are mai mult spirit decât toată lumea, dacă prin „toată lumea” se înțelege mulțimile.
Lasă un răspuns