„Există ceva cu adevărat atractiv în ideea că din milioane de capete pot veni informații … mai multe decât suma părților sale. Imaginați-vă dacă oamenii lumii ar putea scrie poezie sau ar face muzică împreună; acestea sunt idei incredibile.”
– Mahzarin Banaji, citat de Agenția de Asigurare a Calității pentru Învățământul Superior, 2010
Imaginați-vă că aveți o sarcină grea, complicată, care poate fi împărțite în mai multe etape mai mici. Vom pune în mișcare o mașină – respectiv un calculator digital – pentru a efectua sarcina. Aici sunt două metode posibile.
- Computerul 1 lucrează în secvența cu lista sa de instrucțiuni. În cazul în care trebuie să adunaţi două numere, se iau cele două numere de oriunde sunt depozitate, se pun în maşina de adunare, se trimite răspunsul care trebuie stocat și apoi se șterge spațiul de lucru pentru a se pregăti pentru următoarea instrucțiune. Apoi începe încă un pas odată ce cel precedent este terminat.
- Computerul 2 este complet diferit. Componentele calculatorului 2 sunt în mod constant dezmembrate și alte componente sunt în mod constant adăugate. Astfel se găseşte într-o stare de aproape echilibru cu mediul său. Cu toate acestea, face progrese, deoarece echilibrul nu este exact. Când o parte din structura sa corespunde unei părţi a soluției corecte pentru problema sa, Computerul 2 devine ceva mai stabil. Deci în timp creşte mai mare şi mai complet, chiar dacă de la minut la minut se schimbă rapid într-un mod care pare haotic. Doar mai puţin de jumătate din paşii din dezvoltarea Computerului 2 sunt reluări ale etapele anterioare.
O altă diferență la Computerul 2 este faptul că o proporție constantă din etapele sale dau răspunsuri incorecte. Întrebat cât fac 1+1 el va da de cele mai multe ori răspunsul 2, dar uneori va spune şi 3 sau 4. Acest lucru nu este atât de dezastruos pe cât pare, pentru că răspunsurile sunt foarte frecvent șterse și înlocuite, iar răspunsurile corecte sunt mai stabile și au mai multe sanse de a deveni parte a structurii pe termen lung. Totuși, nu există nici o garanție că fiecare instrucțiune este efectuată corect.
Iată o altă diferență: Computerul 2 este mult mai eficient energetic cu un factor de o sută sau o mie, în conformitate cu fizicianul Richard Feynman. Mai mult, aceste două mașini sunt lucruri cu care ne întâlnim tot timpul. Computerul 1 este un microprocesor de genul celor pe cale le avem în calculatoarele noastre, în telefoanele şi mașinile noastre, și chiar în obiecte de zi cu zi. Computer 2 este ADN.
Nu se pune problem sustenabilităţii pe termen lung a ADN-ului. Microprocesoarele trebuie să fie create și au nevoie de alimentare externă constantă, din cauza ineficienței lor relative. Prin contrast, ADN-ul apare pur şi simplu atunci când anumite molecule se reunesc. ADN-ul nu trebuie să fie conectat. Având suficient timp și posibilitatea de a face o mulțime de greșeli, DNA a făcut lucruri care par concepute special pentru mediul lor, toate fără niciun fel de planificare.
Abordarea ADN poate fi inacceptabilă atunci când garanțiile de fiabilitate și calitate sunt extrem de importante. Un astronaut care se pregăteşte pentru lansare nu va fi fericit să i se spună că 90% din componentele rachetei funcționează cu siguranţă corect. Fie totul a fost verificat și testat, fie racheta nu este probabil sigură. Așa că nu ar folosi abordarea ADN în construirea unei rachete. Apoi, din nou, nu fiecare activitate este ca aceasta. Diferitele articole dintr-o enciclopedie nu depind unele de altele în același fel ca și părțile unei rachete: greșeli în articolele de istoria artei nu micşorează utilitatea articolelor despre istoria militară. În mod similar cu crearea unui dicționar multilingv, o bază de date, sau un catalog de muzeu; succesul parțial oferă utilitate parțială, nu utilitate zero.
Am putea spune că abordarea DNA merge pentru a crea lucruri care sunt organice. În practică, organic înseamnă:
- Modular: un eșec al unei părţi, nu înseamnă un eșec al întregului
- Vizibil dpdv al calităţii: este posibil să se evalueze calitatea unei părți independent de ansamblu.
Se poate pune la dispoziţie o enciclopedie, bază de date sau materiale educaționale pentru public („crowd”) pentru editare și unde oamenii pot contribui, pentru a-şi demonstra o abilitate, pentru a promova obiective altruiste, pentru ei înșiși, sau din alte motive. Dar acesta va invita, de asemenea, şi la vandalism, farse și alte abateri de la etică.
Ceea ce face crowdsourcing valoros este schimbarea netă în timp. Într-un sistem cu adevărat deschis, nu este posibil să se prevină vandalismul în întregime, dar este posibil să se structureze astfel încât contribuțiile negative să fie compensate de îmbunătățiri. Realizarea acestui lucru este provocarea unui crowdsourcing de succes.
Rezumând
Nu este cel mai bun mod de a face totul, dar crowdsourcing oferă câștiguri de eficiență imense pentru anumite tipuri de sarcini mari și complexe. Gestionarea sa necesită un alt mod de gândire care acceptă imprevizibilitatea, imperfecțiunea și controlul diminuat. Efortul în crowdsourcing este greu de controlat, dar lipsa de control central oferă eficiență și putere.
Lasă un răspuns