Social Cognition

De ce trăim în orașe? De ce alegem adesea să lucrăm împreună? De ce ne place să ne împărțim timpul liber cu ceilalți? Acestea sunt întrebări legate de cogniția socială și de dezvoltarea sa evolutivă.

Termenul cogniție socială descrie toate abilitățile necesare pentru a acționa adecvat într-un sistem social. Practic, este studiul modului în care procesăm informațiile sociale, în special stocarea, recuperarea și aplicarea acestora în situații sociale. Cogniția socială este o abilitate comună în rândul diferitelor specii.

În cele ce urmează, accentul se va pune pe cogniția socială ca abilitate umană. Vor fi explicate concepte importante și dezvoltarea în timpul copilăriei. După ce am construit o bază conceptuală pentru termen, vom analiza această abilitate dintr-o perspectivă evolutivă și vom prezenta teoriile comune privind originea cogniției sociale.

Publicarea lui Michael Tomasello și colab. în revista Behavioral and Brain Sciences (2005) [1] va servi drept bază pentru acest capitol.

Facultatea umană a cogniției sociale

Jocul de fotbal ca activitate socială complexă. Credit: Tysto/Wikimedia Commons. Domeniu public

Oamenii sunt de departe cea mai talentată specie în citirea gândurilor altora. Aceasta înseamnă că suntem capabili să prezicem cu succes ce percep, intenționează, cred, știu sau își doresc alți oameni. Printre aceste abilități, înțelegerea intenției celorlalți este crucială. Ne permite să rezolvăm posibile ambiguități ale acțiunilor fizice. De exemplu, dacă ați vedea pe cineva spărgând geamul unei mașini, probabil ați presupune că încearcă să fure mașina unui străin. Ar trebui judecat diferit dacă și-ar fi pierdut cheile de la mașină și ar fi încercat să intre în propria mașină. Oamenii colaborează și interacționează, de asemenea, cultural. Desfășurăm activități complexe de colaborare, cum ar fi construirea unei case împreună sau jocul de fotbal în echipă. În timp, acest lucru a condus la concepte puternice despre nivelurile organizaționale, cum ar fi societățile și statele. Motivul acestei dezvoltări intense poate fi urmărit până la conceptul de intenționalitate partajată.

Intenționalitate partajată

O acțiune intențională este interacțiunea comportamentală inteligentă a unui organism cu mediul său către o anumită stare țintă. Acesta este conceptul de Rezolvare a Problemelor, care a fost deja descris în capitolul anterior.

Interacțiunea socială a agenților într-un mediu care se înțeleg reciproc ca acționând intenționat provoacă apariția intenționalității partajate. Aceasta înseamnă că agenții lucrează împreună pentru un obiectiv comun în interacțiune colaborativă. Ei fac acest lucru în roluri de acțiune coordonate și cunoaștere reciprocă despre ei înșiși. Natura activității sau complexitatea acesteia nu este importantă, atâta timp cât acțiunea este desfășurată în modul descris. Este important de menționat că noțiunea de obiective comune înseamnă că obiectivele interne ale fiecărui agent includ intențiile celorlalți. Acest lucru poate fi ușor interpretat greșit. De exemplu, luați un grup de maimuțe la vânătoare. Par să acționeze într-un mod colaborativ, cu toate acestea, este rezonabil să presupunem că nu au roluri de acțiune coordonate sau un obiectiv comun – ar putea pur și simplu să acționeze către același obiectiv individual. Rezumând, caracteristicile importante ale comportamentului în cauză sunt că agenții sunt reciproc receptivi, au scopul de a realiza ceva împreună și își coordonează acțiunile cu roluri și planuri de acțiune distribuite.

Facultatea strict umană de a participa la acțiuni colaborative care implică obiective comune și planuri de acțiune coordonate social se numește și intenție comună. Aceasta necesită o înțelegere a obiectivelor și percepțiilor altor agenți implicați, precum și partajarea și comunicarea acestora, ceea ce pare a fi, din nou, un comportament strict uman. Datorită motivației noastre speciale de a împărtăși stări psihologice, avem nevoie și de anumite reprezentări cognitive complexe. Aceste reprezentări sunt numite reprezentări cognitive dialogice, deoarece au ca și conținut în mare parte implicarea socială. Acest lucru este deosebit de important pentru conceptul de intenții comune, deoarece avem nevoie nu doar de o reprezentare pentru propriul nostru plan de acțiune, ci și pentru planul partenerului nostru. Intențiile comune sunt o parte esențială a intenționalității partajate.

Reprezentările cognitive dialogice sunt strâns legate de comunicarea și utilizarea simbolurilor lingvistice. Ele permit, într-un anumit sens, o formă de intenționalitate colectivă, care este importantă pentru a construi norme sociale, a conceptualiza credințe și, cel mai important, a le împărtăși. În grupurile sociale complexe, partajarea repetată a intențiilor într-un anumit context interactiv duce la crearea unor practici și credințe sociale obișnuite. Aceasta poate forma aspecte normative sau structurale ale unei societăți, cum ar fi guvernul, banii, căsătoria etc. Prin urmare, societatea ar putea fi văzută ca un produs și un indicator al cogniției sociale.

Interacțiunea socială care construiește terenul pentru activități care implică intenționalitate partajată este propusă a fi împărțită în trei grupuri:

• Implicare diadică: Simpla împărtășire a emoțiilor și comportamentului, prin mijloace de interacțiune și răspuns reciproc direct între agenți. Interacțiunea diadică dintre sugarii umani și adulți se numește protoconversații. Acestea sunt secvențe pe rând de atingere, expresii faciale și vocalizări. Schimbul de emoții este cel mai important rezultat al acestei interacțiuni.
• Implicare triadică: Doi agenți acționează împreună către un obiectiv comun, monitorizând în același timp percepția și direcția celuilalt agent. Aceștia se concentrează pe aceeași problemă și își coordonează acțiunile, respectiv, ceea ce face posibilă prezicerea evenimentelor următoare.

1. Implicare colaborativă: Combinarea intențiilor comune și a atenției. În acest moment, agenții împărtășesc un obiectiv și acționează în roluri complementare, cu un plan de acțiune complex și cunoștințe reciproce despre atenția selectivă și intențiile fiecăruia. Ultimul aspect permite agenților să se ajute reciproc și să inverseze sau să preia rolurile.

Aceste niveluri diferite de implicare socială necesită înțelegerea diferitelor aspecte ale acțiunii intenționale, așa cum s-a introdus mai sus, și presupun motivația de a împărtăși stări psihologice unul cu celălalt.

Dezvoltarea cogniției sociale în timpul copilăriei

Copiii au experiențe sociale

Un punct crucial pentru cogniția socială este înțelegerea acțiunii intenționale. Înțelegerea acțiunii intenționate a copiilor poate fi împărțită în trei grupe, fiecare reprezentând un nivel mai complex de înțelegere.

1. Prima care trebuie menționată este identificarea acțiunii animate. Aceasta înseamnă că, după câteva luni, bebelușii pot diferenția între mișcarea cauzată de o influență externă și acțiunile pe care un organism le-a efectuat singur, ca ființă animată. În această etapă, însă, copilul nu are încă nicio înțelegere a obiectivelor potențiale pe care le-ar putea avea actorul observat, deci este încă incapabil să prezică comportamentul celorlalți.
2. Următoarea etapă de înțelegere include înțelegerea faptului că organismul acționează cu perseverență pentru a atinge un obiectiv. Copiii pot acum distinge incidentele accidentale de acțiunile intenționate și încercările eșuate de cele reușite. Această abilitate se dezvoltă după aproximativ 9 luni. Cu această nouă perspectivă, copilul învață, de asemenea, că persoana pe care o observă are o anumită percepție – prin urmare, este posibilă o anumită cantitate de prezicere a comportamentului. Aceasta este o diferență esențială între prima și a doua etapă.
3. După aproximativ 14 luni, copiii înțeleg pe deplin acțiunea intenționată și elementele de bază ale luării deciziilor raționale. Își dau seama că un actor care urmărește un obiectiv poate avea o varietate de planuri de acțiune pentru a-l atinge și alege între ele. Mai mult, se dezvoltă un anumit simț al atenției selective a unui agent. Acest lucru permite o gamă largă de predicții ale comportamentului într-un anumit mediu. Pe lângă acestea, copiii dobândesc abilitatea învățării culturale: atunci când observă cum un individ atinge cu succes un obiectiv, memorează procedura. Prin urmare, pot folosi metodele pentru a-și atinge propriile obiective. Aceasta se numește învățare imitativă, care se dovedește a fi un instrument extrem de puternic. Prin aplicarea acestei tehnici, copiii învață și cum se fac lucrurile în mod convențional în cultura lor.

Referințe

1.  Tomasello, M. et al (2005). Understanding and sharing intentions: The origins of cultural cognition. Behavioral and Brain Sciences, 28(5), 675–735.

Sursa: Wikibooks, traducere și adaptare Nicolae Sfetcu