Sociologia religiei

Din latinescul religio (respectul pentru ceea ce este sacru) și religare (a lega, în sensul unei obligații), termenul religie descrie diverse sisteme de credință și practică referitoare la ceea ce oamenii determină a fi sacru sau spiritual (Durkheim, 1915/1964). De-a lungul istoriei și în societățile din întreaga lume, liderii au folosit narațiuni, simboluri și tradiții religioase în încercarea de a da mai mult sens vieții și de a înțelege universul. O anumită formă de religie se găsește în fiecare cultură cunoscută și este de obicei practicată în mod public de către un grup. Practica religiei poate include sărbători și festivaluri, Dumnezeu sau zei, căsătorie și servicii funerare, muzică și artă, meditație sau inițiere, sacrificiu sau slujire și alte aspecte ale culturii.

Figura 15.4. Santo Daime este o religie sincretică fondată în Brazilia în anii 1930, care se bazează pe elemente de catolicism, spiritualism și animism indigen. Băutura enteogenă Ayahuasca (sau „Daime”), prezentată aici în sticle, este folosită în ritualuri religioase care durează adesea multe ore.

Există trei moduri diferite de a defini religia în sociologie – definiții substanțiale, definiții funcționale și definiții de asemănare de familie – fiecare dintre ele are consecințe pentru ceea ce contează ca religie și fiecare dintre ele are limitări și puncte forte în puterea sa explicativă (Dawson și Thiessen, 2014). Problema definirii religiei nu este lipsită de consecințe reale, nu în ultimul rând pentru întrebările dacă anumite grupuri pot obține recunoașterea legală ca religii. În unele țări, există avantaje clare de a fi definit oficial ca religie în ceea ce privește impozitele, libertățile și protecția împotriva persecuției. Garanțiile libertății religioase în temeiul Cartei drepturilor și libertăților din Canada, de ex., provin din faptul că practicile sau grupurile sunt considerate legitim religioase sau nu. Ce definiții ale religiei folosim pentru a decide aceste întrebări?

De exemplu, Céu do Montréal a fost înființată în 2000 ca un capitol al bisericii braziliane Santo Daime (Tupper, 2011). Unul dintre sacramentele specificate în doctrina bisericii și folosit în ritualurile ceremoniale este ayahuasca, un „ceai” psihedelic sau enteogenic care induce viziuni atunci când este ingerat. Trebuie să fie importat din Amazon, unde se găsesc ingredientele sale. Dar, deoarece conține N,N-dimetiltriptamina (DMT) și alcaloizi harmala, este o substanță reglementată de legislația unor țări, unde importarea și distribuirea acestuia constituie trafic și fac obiectul unor acuzații penale. Cu toate acestea, din cauza rolului ayahuasca, ca sacrament în practica religioasă a bisericii, Céu do Montréal a putut să solicite Oficiului Substanțelor Controlate din Health Canada pentru o scutire legală, în conformitate cu Secțiunea 56, pentru a permite utilizarea ceremonială legală. Alte grupuri de neo-vegetalism care folosesc ayahuasca în ceremoniile tradiționale de vindecare amazoniene din Canada, dar nu au afilieri cu o organizație oficială asemănătoare bisericii, nu sunt recunoscute ca religii oficiale și, prin urmare, utilizarea lor a ayahuasca rămâne criminalizată și subterană.

Problema oricărei definiții a religiei este de a oferi o declarație care este în același timp suficient de restrânsă ca sferă pentru a distinge religia de alte tipuri  de activitate socială, ținând cont în același timp de varietatea largă de practici care sunt recunoscute religioase în orice noțiune de sens comun a termenului. Definițiile substanțiale încearcă să delimiteze caracteristicile cruciale care definesc ce este și ce nu este o religie. De exemplu, Sir Edward Tylor a susținut că „o definiție minimă a religiei [este] credința în ființe spirituale” (Tylor, 1871, citat în Stark, 1999), sau, după cum a explicat Sir James Frazer, „religia constă din două elemente… credința în puteri mai înalte decât omul și o încercare de a le favoriza sau de a le liniști” (Frazer, 1922, citat în Stark, ibid.). Aceste definiții sunt puternice prin faptul că identifică trăsăturile cheie – credința în supranatural – care distinge religia de alte tipuri de practici sociale potențial similare, cum ar fi politica sau arta. Ele sunt, de asemenea, ușor și simplu de aplicat în cadrul societăților, indiferent cât de exotice sau diferite sunt societățile. Cu toate acestea, problema cu definițiile substanțiale este că acestea tind să fie prea înguste. În cazul definițiilor lui Tylor și Frazer, accentul pus pe credința în supranatural exclude unele forme de religie precum budismul Theravadan, confucianismul sau neopăgânismul, care nu recunosc ființe spirituale superioare, sugerând, de asemenea, că religiile sunt în primul rând despre sisteme de credințe, (adică, o dimensiune cognitivă a religiei care ignoră dimensiunile emotive, rituale sau obișnuite care sunt adesea mai semnificative pentru înțelegerea practicii religioase reale).

Pe de altă parte, definițiile funcționale definesc religia prin ceea ce face sau modul în care funcționează în societate. De exemplu, definiția lui Milton Yinger este: „Religia este un sistem de credințe și practici prin care un grup se luptă cu problemele finale ale vieții umane” (Yinger, 1970, citat în Dawson și Thiessen, 2014). O definiție funcțională mai elaborată este cea a lui Mark Taylor (2007): religia este „o rețea emergentă, complexă, adaptativă de simboluri, mituri și ritualuri care, pe de o parte, prezintă scheme de simțire, gândire și acțiune în moduri care conferă vieții sens și scop și, pe de altă parte, perturbă, dislocă și desfigurează fiecare structură de stabilizare.” Aceste definiții sunt puternice prin faptul că pot surprinde numeroasele forme pe care le pot lua aceste probleme sau dinamice religioase – cuprinzând atât creștinismul, cât și budismul Theravadan, de exemplu -, dar tind și să fie prea incluzive, ceea ce face dificilă distingerea religiei de non-religie. Este religia, de exemplu, singurul mijloc prin care grupurile sociale se luptă cu problemele finale ale vieții umane?

Al treilea tip de definiție este modelul de asemănare de familie în care religia este definită pe baza unei serii de atribute comune (Dawson și Thiessen, 2014). Definiția asemănării familiei se bazează pe definiția jocurilor în limbajul obișnuit a filozofului Ludwig Wittgenstein (Wittgenstein, 1958). Jocurile, ca și religiile, seamănă între ele – le recunoaștem ca aparținând unei categorii comune – și totuși este foarte dificil să decidem cu precizie și logic care este regula care include tiddly winks, solitair, Dungeons and Dragons și hocheiul pe gheață în categoria „jocuri”. Prin urmare, modelul asemănării familiei definește un „lucru” complex, cum ar fi religia, enumerând un grup de atribute înrudite, care sunt distincte și împărtășite în comun de diferite versiuni ale acelui lucru, remarcând în același timp că nu fiecare versiune a lucrului va avea toate atributele. Ideea este că o familie – chiar și o familie reală – va avea în comun o serie de, să zicem, trăsături fiziologice, care pot fi folosite pentru a le distinge de alte familii, chiar dacă fiecare membru al familiei este unic și un anumit membru al familiei s-ar putea să nu le aibă pe toate. Încă poți spune că membrul aparține familiei și nu alteia din cauza trăsăturilor pe care le împărtășește.

De asemenea, este posibil să se definească religia în termeni de un grup de atribute bazate pe asemănarea familiei. Acest grup include patru atribute: anumite tipuri de credință, ritual, experiență și formă socială. Acest tip de definiție are capacitatea de a surprinde aspecte atât ale definițiilor substanțiale, cât și ale celor funcționale. Se poate baza pe noțiuni de bun simț despre ceea ce este și ce nu este religia, fără dezavantajul de a fi prea exclusivist. În timp ce conceptul, „religie”, în sine devine oarecum neclar în această definiție, îi permite sociologului să examineze și să compare religia pe baza acestor patru dimensiuni, rămânând în același timp încrezător că au de-a face cu același fenomen.

Referințe

• Dawson, L., & Theissen, J. (2014). The sociology of religion: A Canadian perspective. Don Mills: Oxford University Press.
• Durkheim, Émile. (1964). The elementary forms of religious life. Translated by J. Swain. Glencoe, IL: Free Press. (original work published 1915)
• Stark, R. (1999). Micro foundations of religion: A revised theory. Sociological Theory,  17(3): 264-289.
• Taylor, Mark. (2007). After God. Chicago: University of Chicago Press.
• Tupper, Kenneth. (2011). Ayahuasca in Canada: Cultural phenomenon and policy issue.  In B.C. Labate and H. Jungaberle (Eds.), The Internationalization of Ayahuasca (pp. 319-325) .  Zurich: Lit Verlag.
• Wittgenstein, Ludwig. (1957). Philosophical investigations. Oxford: Basil Blackwell.

Sursa: Little, W. (2016). Introduction to Sociology – 2nd Canadian Edition. BCcampus. © 2013 Rice University. Licența CC BY 3.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu. © 2023 MultiMedia Publishing. Introducere în sociologie, Volumul 1