O temă comună în apărarea specisismului este argumentul că oamenii au dreptul de a exploata alte specii pentru a-și apăra propria lor specie. Filosoful Carl Cohen a argumentat în 1986: „Specisismul nu este doar plauzibil, este esențial pentru un comportament corect, deoarece cei care nu vor face distincțiile relevante moral între specii este aproape sigur, în consecință, că își vor înțelege greșit adevăratele obligații”. Cohen scrie că rasismul și sexismul sunt greșite, deoarece nu există diferențe relevante între sexe sau rase. Între oameni și animale, susține el, există diferențe semnificative; punctul său de vedere este că animalele nu se califică pentru personalitatea kantiană și, ca atare, nu au drepturi.
Nel Noddings, feminist american, a criticat conceptul de specie a lui Singer ca fiind simplistă și nu a ținut seama de contextul preferinței speciilor, așa cum conceptele de rasism și sexism au ținut cont de contextul discriminării împotriva oamenilor [28]. Peter Staudenmaier a susținut că comparațiile dintre specie și rasism sau sexism sunt trivializante:
”Analogia centrală cu mișcările drepturilor civile și a mișcării femeilor este trivializantă și aistorică. Ambele mișcări sociale au fost inițiate și conduse de membrii grupurilor lipsite de drepturi și excluse, nu de bărbați binevoitori sau de oameni albi care acționează în numele lor. Ambele mișcări au fost construite tocmai în jurul ideii de a recupera și a reafirma o umanitate partajată în fața unei societăți care o privatizase și o refuzase. Niciun activist pentru drepturi civile sau feministe nu a argumentat vreodată: „Și noi suntem ființe simțitoare!” Ei au susținut: „Și noi suntem complet umani!” Doctrina eliberării animalelor, departe de a extinde acest impuls umanist, îl subminează direct.”
O altă critică a anti-specisismului de tip animal se bazează pe distincția dintre drepturile revendicate pe care cineva le dorește și le pune în numele celor care poate nu le doresc. Mulți dintre cei care au împlinit vârsta de 18 ani, dar își amintesc de vremea lor ca minori ca fiind momentul în care pretinsele drepturi ale copiilor au fost legalizate, se îndoiesc că drepturile animalelor vor de vreun ajutor pentru animale, mai ales că animalele nu pot spune nici chiar ceea ce consideră ele a fi oribil. Se face o distincție între persoanele cărora li s-a refuzat extrinsec posibilitatea de a spune ceea ce cred prin limita de 18 ani, diagnosticele psihiatrice bazate pe ipoteze specifice domeniului, sau alte legi construite, pe de o parte, și cazuri marginale unde oamenii sunt intrinsec incapabili să își spună părerea despre situația lor pe de altă parte. Primul este considerat comparabil cu rasismul și sexismul, acesta din urmă fiind considerat comparabil cu cel al animalelor. Aceasta se extinde la interogarea și respingerea însăși a definiției „cruzimii deliberate”. Un exemplu care a fost subliniat este că, de vreme ce nu știm dacă animalele sunt sau nu conștiente de moarte, toate considerentele etice privind considerarea animalelor mai prejos sunt demne de milă. Avocații acestui mod de acceptare parțială a specisismului nu acceptă, în general, argumentele despre presupusele dezumanizări sau alte argumente juridice, și nu au nicio problemă în a accepta eventuale întâlniri viitoare cu inteligențe extraterestre sau artificiale ca fiind egale.
Obiectivismul lui Ayn Rand susține că oamenii sunt singurele ființe care au ceea ce Rand numea o conștiință conceptuală și capacitatea de a raționa și de a dezvolta un sistem moral. Ea a susținut că oamenii sunt, prin urmare, singura specie care are dreptul la drepturi. Filosoful randian Leonard Peikoff a susținut: „Prin natura sa și prin întregul regn animal, viața supraviețuiește prin hrănirea vieții. A cere omului să cedeze „drepturilor” altor specii înseamnă să-l privezi pe om însuși de dreptul la viață. Acesta este ”alt-ism”, adică un altruism dus la extrem.”
Filosoful britanic Roger Scruton consideră apariția mișcării drepturilor animalelor și a anti-specisismului drept „cea mai ciudată schimbare culturală din perspectiva liberală a lumii”, deoarece ideea de drepturi și responsabilități este, după cum susține el, distinctă de condiția umană și nu are sens să o răspândim dincolo de specia noastră. Scruton susține că, dacă animalele au drepturi, au și sarcini pe care animalele le-ar încălca în mod obișnuit, aproape toate nerespectând permanent legile, iar animalele de pradă, cum ar fi vulpile, lupii și balenele ucigașe, ar trebui să fie considerate ”criminali inveterați” și ”închise pe viață”. El acuză susținătorii anti-specisismului de antropomorfism „pre-științific”, care atribuie trăsături animalelor care sunt specifice omului. Este, spune el, o fantezie, o lume scăpată de sub control.
Lasă un răspuns