Home » Articole » Articole » Societate » Filozofie » Animale » Critici ale antispecismului

Critici ale antispecismului

postat în: Animale 0

Surse teoretice și filozofice ale antispecismului

Claude Lévi-Strauss
Sursa https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Levi-strauss_260.jpg

(Claude Lévi-Strauss în 2005. )

Critica antispecistă corespunde mai larg cu cea a „post-umanismului”, care a cunoscut o dezvoltare certă cu științele sociale care își au originea în gândirea lui Rousseau și pentru care Claude Lévi-Strauss este cel mai ilustru reprezentant :

„Acum […] cu expunerea defectelor unui umanism care este decisiv incapabil să fondeze exercițiul virtuții în om, gândul lui Rousseau ne poate ajuta să respingem iluzia din care facem parte, din păcate! în măsură să observăm în noi înșine și pe noi înșine efectele fatale. Căci nu este mitul demnității exclusive a naturii umane cel care a determinat natura însăși să sufere o primă mutilare, din care inevitabil alte mutilări trebuie să urmeze? Am început prin decuparea omului din natură și prin constituirea lui în stăpân suveran; s-a crezut, astfel că se va șterge caracterul lui cel mai irefutabil, și anume că el este în primul rând o ființă vie. Și rămânând orbi la această proprietate comună, tuturor abuzurilor li s-a dat frâu liber. Niciodată așa de bine ca la sfârșitul ultimelor patru secole ale istoriei sale, omul occidental nu ar putea înțelege că arrogându-și sie dreptul de a separa radical umanitatea de animalitate, acordând unuia ceea ce a refuzat celuilalt, a deschis un cerc blestemat și că aceeași graniță, în continuă retragere, va servi pentru excluderea oamenilor de alți oameni și pentru a cere în beneficiul minorităților din ce în ce mai mici privilegiul unui umanism corupt de curând născut pentru că a împrumutat mândriei sale principiul și noțiunea sa.”
Claude Lévi-Strauss, Antropologia structurală (1973), p. 53.

Critica filosofică a termenilor „Animal” și „propriu omului”

În paralel cu antispecismul, termenul „animal”, ca termen specific, este respins de către filozoful francez Jacques Derrida în generalitatea sa, deoarece este o „simplificare conceptuală” văzută ca un prim gest de „represiune violentă” față de animale, care constă în a pune o barieră totală între umanitate și animalitate, și o regrupare la fel de nejustificată între animalele care sunt ființe vii radical diferite între ele, o specie față de alta:

„Ori de câte ori ”se„ spune ”Animalul”, ori de câte ori filozoful, sau oricine, vorbește la singular despre „Animalul”, pretinzând că desemnează tot ce este viu dar nu este om […], ei bine, de fiecare dată, subiectul acestei propoziții, acest „se”, acest „eu” spune o prostie. Se mărturisește fără să se mărturisească, se declară, la fel cum se declară un rău printr-un simptom, se dă spre diagnosticare un „eu spun o prostie”. Iar acest „eu spun o prostie” ar trebui să confirme nu numai animalitatea care se neagă, ci și participarea sa angajată, continuată, organizată într-un adevărat război de specii.”
– Jacques Derrida, Animalul care sunt

Astfel, în această carte, Derrida concepe întrebarea „animalului” ca răspuns la întrebarea „propriu ”omului””, și a pus sub semnul întrebării dreptul acestuia din urmă de a se afirma întotdeauna pe seama „animalului”, în timp ce se pare că acest reflex conceptual este, în esență, un prejudiciu și nu rodul unui raționament filosofic care garantează acest drept:

Nu este doar o chestiune de a ne întreba dacă avem dreptul să refuzăm această sau acea putere animalului (cuvânt, rațiune, experiență de moarte, doliu, cultură, instituție, tehnică, îmbrăcăminte, minciună, pretenție, prefăcarea, eliminarea urmelor, a darului, a râde, a plânge, a respecta etc. – lista este neapărat nedeterminată, iar cea mai puternică tradiție filosofică în care trăim a refuzat toate acestea „animalului”). De asemenea, înseamnă să ne întrebăm dacă ceea ce se numește om are dreptul de a atribui omului cu toată rigurozitatea, de a-și atribui, deci, ceea ce el refuză animalului, și dacă el a avut vreodată conceptul de pur, riguros, indivizibil, ca atare.”
– Jacques Derrida, op. cit., p. 185

Critica epistemologică

Biologul Christophe Robaglia definește un „antispecism pur” de neatins, constând în punerea omului, șobolanilor și bacteriilor la același nivel. Acest lucru ar duce la aporia că simpla viață a fiecărei ființe vii determină permanent moartea a milioane de indivizi de microorganisme (acesta este, de exemplu, principiul sistemului imunitar). Unii antispecieni ar fi creat astfel o ierarhie a speciilor, astfel încât să excludă majoritatea ființelor a căror ucidere este inevitabilă și relativ indiferentă pentru individ: acest lucru ar fi culminat cu apogeul conceptului de „sentiență”, care afirmă că un animal este cu atât mai respectabil cu cât este mai capabil să simtă durere, suferință sau întristare. Problema acestei abordări, potrivit lui Robaglia, este că anulează însăși ideea „antispecismului pur”, deoarece valorizează animalele cele mai apropiate de oameni din punct de vedere biologic (în esență mamifere mari) și plasează Omul în vârful Creației, un fel de revenire la caricatura sistemului clasic. Teza lui Robaglia a fost totuși contestată de un grup de cercetători și activiști într-un forum, subliniind lipsa de cunoștințe a cercetătorului cu privire la această problemă, aceasta din urmă nefiind numai o problemă de biologie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *