Telelucru (telemunca) și biroul de acasă (home office)

Pandemia COVID-19 a accelerat numeroase schimbări tehnologice pe piața muncii. Ca parte a acestui fenomen, a mutat milioane de oameni de la locul lor de muncă la telelucrul de acasă, generând un spațiu hibrid de lucru – biroul de acasă. Biroul de acasă este o categorie intermediară între birou și casă. Ca atare, combină logica și structura locului de muncă tradițional cu cele din sfera privată a angajatului. Datorită naturii sale hibride, biroul de acasă și tehnologia de bază îi împuternicesc pe angajator să supravegheze angajatul și membrii familiei sale, în sfera lor privată, intensificând tendința actuală de încălcare a confidențialității în realitatea digitală. O reflectare a acestei realități este că biroul de acasă reproduce inegalitățile din domeniul privat al angajatului în contextul locului de muncă. Reproduce pe piața muncii rolurile tradiționale de gen în domeniul familiei, împreună cu disparitățile socioeconomice dintre gospodării în ceea ce privește accesul la tehnologie și abilitățile tehnologice. Una peste alta, împiedică lucrătorii să se bucure în mod egal de capacitatea de a lucra la distanță.

COVID-19 a generat o criză în existența umană. Pentru prima dată în decenii, oamenii din întreaga lume nu sunt în stare să meargă în locurile în care obișnuiau să meargă. Unul dintre cele mai dramatice efecte ale COVID-19 asupra societății și economiei este că a forțat multe locuri de muncă din întreaga lume să închidă și a forțat un număr mare de oameni să înceapă să lucreze de acasă. Unii ar putea spune că a condus la „cel mai mare experiment global de telecomunicații din istoria umană”. pe un eșantion reprezentativ la nivel național al populației SUA care a fost examinat de MIT, la începutul lunii aprilie 2020, aproximativ 34,1% dintre lucrători au trecut la munca de acasă. S-au alăturat 14,6% dintre lucrătorii care lucrau deja de acasă. Aceste cifre sugerează că „aproape jumătate din forța de muncă lucrează acum de acasă.” Cercetări similare efectuate de Gallop din 3 aprilie au arătat că un număr și mai mare – aproximativ 62% – din forța de muncă americană s-au mutat la muncă de acasă din cauza COVID-19. 9

Munca la distanță va continua să fie o tendință de creștere sau este un fenomen care se va termina atunci când va dispare pandemia? Savanții susțin că COVID-19 nu a generat un fenomen nou în contextul locului de muncă; mai degrabă, a escaladat procesele care începuseră deja să aibă loc la locul de muncă modern, în principal datorită progreselor tehnologice continue. În acest fel, COVID-19 ne permite să explorăm, într-o perioadă foarte tensionată și scurtă de timp, procesele în curs care au apărut în contextul locului de muncă cu ceva timp în urmă, incluzând semnificațiile și implicațiile lor puternice pentru societate. Acest lucru este valabil mai ales în ceea ce privește munca de acasă. Potrivit Organizației Internaționale a Muncii (OIM), înainte de pandemia COVID-19, aproximativ „7,9% din forța de muncă mondială lucra de acasă permanent.” Pandemia COVID-19 a crescut foarte mult această cifră și se pare că va avea un impact pe termen mai lung asupra modului și locului în care se va desfășura munca în viitor. Cu alte cuvinte, trecerea la munca la distanță datorată pandemiei COVID-19 „are potențialul de a fi cea mai transformatoare schimbare de muncă într-un generație.” Aceasta poate deveni „noul normal”.

Cu siguranță, munca la distanță are în vedere să aibă multe implicații pozitive pentru societate, angajatori și angajați. Munca la distanță reduce traficul și poluarea aerului și, prin urmare, este bună pentru mediu. Din perspectiva angajatorilor, munca la distanță este eficientă din punct de vedere al costurilor, deoarece reduce necesitatea spațiului de birouri și a costurilor de transport și crește productivitatea. Munca la distanță în timpul pandemiei permite angajatorilor să continue să lucreze fără a-și expună angajații la riscuri inutile și fără ca birourile să trebuiască să se adapteze la noi restricții și reguli de sănătate publică. Munca la distanță are, de asemenea, implicații pozitive pentru angajați, deoarece este asociată cu orare preferabile și un echilibru mai bun dintre viață și viață personală. Angajații aleg să lucreze de acasă deoarece au mai multă flexibilitate și le permite să se bucure de un mediu de lucru mai puțin stresant. În mod similar, mulți părinți, în special mame, preferă să lucreze de acasă uneori pentru a se bucura de un echilibru mai bun dintre muncă și viață personală. Lucrul de acasă în timpul pandemia COVID-19 este deosebit de benefică pentru angajați, deoarece aceștia își pot păstra locurile de muncă, își pot menține venitul, și lucrează într-un loc sigur, fără a fi expuși colegilor sau clienților care ar putea fi infectați cu virusul.

Cu toate acestea, deși cu toate avantajele sale pentru angajatori și angajați în general și în special în timpul crizei COVID-19, lucrul de la domiciliu a generat o categorie hibridă, sau domeniu, în dreptul muncii: „biroul de acasă” (home office). Biroul de acasă este o categorie intermediară între birou și casă, posibilă datorită utilizării pe scară largă a tehnologiei. Biroul de acasă combină logica și structura biroului tradițional cu cea a spațiului familial privat al individului. Procedând astfel, biroul de acasă pare să îmbrățișeze aspecte problematice ale locului de muncă și să le reproducă și să le consolideze în contextul de acasă. În mod similar, biroul de acasă pare să reproducă și să sporească la locul de muncă dificultățile care există în spațiul familial privat al individului.

În acest fel, biroul de acasă provoacă, prin existența sa hibridă, elementele de bază ale dreptului angajatului la viață privată și egalitate. Munca de acasă implică metode intruzive de supraveghere comparabile cu cele de la locul de muncă, care, în sfera privată a angajatului, par mult mai jignitoare. Mai mult, în contextul acasă,e acasă are potențialul de a reproduce inegalitățile de gen și socioeconomice din sfera privată a lucrătorului în spațiul și cariera sa profesională. Acest lucru se datorează în principal faptului că rolur noi forme de supraveghere pot implica terți atât ca supraveghetori cât și ca supravegheați, ducând la o mai mare încălcare a dreptului angajatului la viața privată. Pe de altă parte, biroul dile tradiționale pe care le joacă femeile acasă tind să interfereze cu carierele lor profesionale atunci când își desfășoară profesia de acasă. În mod similar, inegalitățile socio-economice dintre gospodării care afectează abilitățile tehnologice ale lucrătorilor și accesul lor la tehnologie și la un spațiu de lucru adecvat pot influența, de asemenea, capacitatea lor de a progresa profesional și de a reuși în contextul formatului biroului de acasă.

Astfel, se constată că este nevoie de reguli directoare pentru reglementarea dificultăților de confidențialitate și egalitate ale telelucrării, care pot influența alte provocări tehnologice cu care ne confruntăm pe piața muncii în lumea actuală. Pentru a se asigura că există un echilibru adecvat între dreptul angajaților la viața privată și interesele comerciale ale angajatorilor, se impune stabilirea unei obligații de a negocia cu reprezentanții angajaților o politică de confidențialitate aplicabilă telelucrului. Acest tip de proces obligatoriu de negociere ar limita poziția imensă a angajatorilor pe care o au în domeniul privat al lucrătorilor care lucrează în regim de telelucru de la un birou de acasă.

Întrucât problema egalității este întruchipată în discriminarea structurală continuă – inclusiv la locul de muncă, sistemul educațional și domeniul privat al angajaților – este nevoie de o soluție sistemică mai complexă, una care mută responsabilitatea principală către stat. Sunt în general sugerate trei politici concrete: subvenționarea preșcolarului, predarea abilităților tehnologice elevilor și acordarea de concedii plătite părinților, cu o cotă specială. Aceste soluții sistemice ar permite grupurilor socioeconomice defavorizate să dobândească abilitățile necesare pentru a progresa la locul de muncă tehnologic al viitorului, inclusiv prin telemuncă. Aceste soluții ar modifica, de asemenea, actuala dihotomie de gen sferă privată – sfera publică pentru a permite femeilor să „renunțe” la rolurile lor tradiționale de îngrijire din sfera privată și să participe mai egal la piața muncii, inclusiv prin telelucru.

Sursa: Tammy Katsabian, The telework virus: how the covid-19 pandemic has affected telework and exposed its implications for privacy and equality