Perspectiva creștină a lumii vede universul așa cum a fost creat de Dumnezeu, și omenirea răspunzătoare față de Dumnezeu pentru folosirea resurselor încredințate omenirii. Valorile superioare sunt văzute în lumina faptului că sunt valoroase pentru Dumnezeu. Acest lucru se aplică atât în amploarea domeniului de aplicare – grija față de oameni (Matei 25) și problemele de mediu, de ex. sănătatea mediului (Deuteronom 22,8; 23.12-14) – cât și în motivația dinamică, preferința lui Hristos de control (2 Corinteni 5.14f) și de atenția acordată bolii spirituale subiacentă a păcatului, care se manifestă în egoism și lipsă de gândire. În multe țări, această relație de responsabilitate este simbolizată prin sărbătorirea recunoștiinței pentru recolte. (B.T. Adeney: Etica globală, în Noul dicționar de etică creștină și teologie pastorală, 1995, Leicester)
Învățații religiei abrahamice au folosit teologia pentru a motiva publicul. John L. O’Sullivan, care a inventat termenul Destin evident, și alți oameni influenți, au folosit ideologiile abrahamice pentru a încuraja acțiunea. Acești învățați religioși, cronicari și politicieni au folosit în mod istoric aceste idei și continuă să facă acest lucru pentru a justifica tendințele consumatoriste ale unei Americi tinere în perioada Revoluției Industriale. Pentru a consolida înțelegerea pe care Dumnezeu a intenționat-o pentru omenire să folosească resursele naturale ale pământului, scriitorii de mediu și oamenii de știință religioși au declarat că oamenii sunt separați de natură, într-o ordine superioară. Cei care pot critica acest punct de vedere pot pune aceeași întrebare pe care John Muir o pune ironic într-o secțiune a romanului său, „O mie de kilometri de mers pe jos în Golf„, de ce există atât de multe pericole în lumea naturală sub forma plantelor otrăvitoare, și a dezastrelor naturale. Răspunsul este că acestea sunt rezultatul păcatelor lui Adam și Eve din grădina Edenului.
De la începutul secolului al XX-lea, aplicarea teologiei în ecologism a fost diferită în două școli de gândire. Primul sistem de înțelegere consideră religia ca bază de gestionare a mediului. Cel de-al doilea se referă la utilizarea teologiei ca mijloc de raționalizare a consumurilor neadministrate ale resurselor naturale. Lynn White și Calvin DeWitt reprezintă, fiecare, câte o parte a acestei dihotomii.
John Muir a personificat natura ca un loc primitor departe de intensitatea centrelor urbane. „Pentru Muir și numărul tot mai mare de americani care i-au împărtășit părerile, casa lui Satan a devenit Templul lui Dumnezeu”. Folosirea aluziilor religioase abrahamice a ajutat pe Muir și Clubul Sierra să dezvolte suport pentru unele dintre primele rezervații naturale.
Autori precum Terry Tempest Williams și John Muir se bazează pe ideea că „… Dumnezeu poate fi găsit oriunde te afli, mai ales afară. Legăturile familiei nu au fost consființite doar duminica într-o capelă”. Referințe ca acestea ajută publicul larg să facă o legătură între picturile realizate la Școala Hudson River, fotografiile lui Ansel Adams, alături de alte tipuri de media, și religia sau spiritualitatea lor. Plasarea valorii intrinseci asupra naturii prin teologie este o idee fundamentală a ecologiei profunde.
Lasă un răspuns