Teorii ale conștiinței colective

Durkheim

Émile Durkheim a folosit termenul de conștiință colectivă în cărțile sale Diviziunea muncii în societate (1893), Regulile metodei sociologice (1895), Sinucidere (1897) și Formele elementare ale vieții religioase (1912). În Diviziunea muncii, Durkheim a susținut că în societățile tradiționale/primitive (cele bazate pe relații de clan, familie sau tribale), religia totemică a jucat un rol important în unirea membrilor prin crearea unei conștiințe comune (conscience collective în limba franceză originală). În societățile de acest tip, conținutul conștiinței unui individ este în mare măsură împărtășit în comun cu toți ceilalți membri ai societății lor, creând o solidaritate mecanică prin asemănarea reciprocă.

”Totalitatea credințelor și sentimentelor comune membrilor obișnuiți ai unei societăți formează un sistem determinat cu o viață proprie. Poate fi numită conștiință colectivă sau comună.” (Emile Durkheim)

În Sinucidere, Durkheim a dezvoltat conceptul de anomie pentru a se referi la cauzele sociale mai degrabă decât cele individuale ale sinuciderii. Aceasta se referă la conceptul de conștiință colectivă, ca și cum dacă există o lipsă de integrare sau solidaritate în societate, atunci ratele de sinucidere vor fi mai mari.

Gramsci

Antonio Gramsci afirmă: „O conștiință colectivă, adică un organism viu, se formează numai după unificarea multiplicității prin fricțiune din partea indivizilor; nici nu se poate spune că „tăcerea” nu este o multiplicitate.” O formă de conștiință colectivă poate fi formată din concepția lui Gramsci conform căreia prezența unei hegemonii poate mobiliza conștiința colectivă a celor asupriți de ideile dominante ale societății, sau hegemonia conducătoare. Conștiința colectivă se poate referi la o multitudine de forme individuale diferite de conștiință care se unesc într-un întreg mai mare. În viziunea lui Gramsci, un întreg unificat este compus din solidaritate între diferitele sale părți constitutive și, prin urmare, acest întreg nu poate fi uniform același. Întregul unificat poate îmbrățișa diferite forme de conștiință (sau experiențe individuale ale realității sociale), care coexistă pentru a reflecta diferitele experiențe ale popoarelor marginalizate dintr-o societate dată. Acest lucru este de acord cu teoria lui Gramsci despre marxism și lupta de clasă aplicată contextelor culturale. Marxismul cultural (distins de folosirea de dreapta a termenului) întruchipează conceptul de conștiință colectivă. Încorporează mișcări sociale care se bazează pe un fel de identitate colectivă; aceste identități pot include, de exemplu, genul, orientarea sexuală, rasa și abilitățile, și pot fi încorporate de mișcările bazate pe colectiv într-o analiză materială istorică mai largă a luptei de clasă.

Conform lui Michelle Filippini, „Natura și funcționarea organismelor colective – nu doar partidele, ci și sindicatele, asociațiile și organismele intermediare în general – reprezintă o sferă specifică de reflecție în Caietele din închisoare, în special în ceea ce privește noua relație dintre stat și societatea care, în viziunea lui Gramsci, a apărut în epoca politicii de masă.” Organismele colective pot exprima conștiința colectivă. Dacă această formă de exprimare se regăsește în domeniul statului sau al societății, depinde de direcția pe care o iau subiecții în exprimarea conștiinței lor colective. În Caietele din închisoare ale lui Gramsci, conflictul în curs între societatea civilă, birocrație și stat necesită apariția unei conștiințe colective care poate acționa adesea ca un intermediar între aceste tărâmuri diferite. Organizațiile publice de protest, precum sindicatele și organizațiile anti-război, sunt vehicule care pot uni mai multe tipuri de conștiință colectivă. Deși mișcările bazate pe identitate sunt necesare pentru progresul democrației și pot genera conștiință colectivă, ele nu pot face acest lucru complet fără un cadru unificator. Acesta este motivul pentru care mișcările anti-război și muncitorești oferă o cale care a unit diverse mișcări sociale sub steagul unei conștiințe colective multiple. Acesta este, de asemenea, motivul pentru care mișcările sociale viitoare trebuie să aibă un etos al conștiinței colective pentru a reuși pe termen lung.

Zukerfield

Zukerfield afirmă că „Diferitele discipline care au studiat cunoștințele împărtășesc o înțelegere a acesteia ca un produs al subiecților umani – individual, colectiv etc.” Cunoașterea în sens sociologic este derivată din condițiile sociale și realitățile sociale. Conștiința colectivă reflectă și realitățile sociale, iar cunoștințele sociologice pot fi dobândite prin adoptarea unei conștiințe colective. Multe discipline diferite, cum ar fi filosofia și literatura, examinează conștiința colectivă din lentile diferite. Aceste discipline diferite ajung la o înțelegere similară a unei conștiințe colective în ciuda abordărilor lor diferite asupra subiectului. Umanitatea inerentă în ideea de conștiință colectivă se referă la un mod comun de gândire între ființele umane în căutarea cunoașterii.

Conștiința colectivă poate oferi o înțelegere a relației dintre sine și societate. După cum afirmă Zukerfeld, „Chiar dacă ne obligă, ca prim gest obișnuit, să analizăm purtătorii subiectivi (cum ar fi conștiința individuală) sau intersubiectivi (cum ar fi valorile unei societăți date), cu alte cuvinte pe cei pe care marxismul și sociologia le examinează, acum le putem aborda într-o cu totul altă lumină.” „Materialismul cognitiv” este prezentat în lucrarea lui Zukerfeld ca un fel de „a treia cale” între cunoașterea sociologică și marxism. Materialismul cognitiv se bazează pe un fel de conștiință colectivă a minții. Această conștiință poate fi folosită, cu materialismul cognitiv ca forță călăuzitoare, de către ființele umane pentru a analiza critic societatea și condițiile sociale.

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)