Datorită colonialismului occidental și dominației culturale în ultimele secole, tradițiile de traducere occidentale au înlocuit în mare măsură alte tradiții. Tradițiile occidentale au la bază ambele tradiții antice și medievale, și mai multe inovații europene recente.
Deși abordările anterioare în traducere sunt mai puțin frecvent utilizate în prezent, ele își păstrează importanța atunci când apar abordări culturale, de exemplu când istoricii trebuie să traducă înregistrări vechi sau medievale pentru a pune cap la cap evenimentele care au avut loc în medii non-occidentale sau pre-occidentale. De asemenea, deși puternic influențată de tradițiile occidentale și practicată de către traducători care au stidiat sistemele educaționale de tip occidental, tradițiile chineze de traducere și conexe păstrează unele teorii și filozofii unice acestor culturi.
Orientul Apropiat antic
Tradițiile de traducere în culturile egipteană, mesopotamiană, siriană, anatoliană și ebraică, sunt vechi de mai multe milenii. Un exemplu timpuriu este al unui document bilingv din 1274 î.e.n., Tratatul de la Cades.
Orient
(Sutra de diamant, tradus de Kumārajīva)
Există o tradiție separată a traducerilor în Sudul, Sud-Estul şi Estul Asiei (în primul rând de texte din civilizațiile din India și China), în special în legătură cu textele religioase – în special budiste – și cu guvernarea imperiului chinez. Clasica traducere indiană este caracterizată de adaptarea liberă, mai degrabă decât traducerea strictă mai frecvent întâlnită în Europa, iar teoria chieză a traducerii identifică diferite criterii și limitări în traducere.
În zona Asiei de Est cu influență culturală chineză, mai importantă decât traducerea în sine era utilizarea și citirea de texte chinezeşti, care au avut, de asemenea, o influență substanțială asupra limbilor japoneză, coreană și vietnameză, cu împrumuturi substanțiale de vocabular și de sistem de scriere. Notabil este Kanbun japonez, un sistem de a adnotare a textelor chinezeşti pentru vorbitotii de limbă japoneză.
Deși statele indianizate din Asia de Sud de multe ori au tradus materialele din sanscrită în limbile locale, elitele alfabetizate și cărturarii utilizau mai frecvent sanscrita ca limbă principală de cultură și de guvernare.
Lumea islamică
Traducerea de materiale în limba arabă s-a extins de la crearea scrierii arabe în secolul V, și a câștigat o mare importanță odată cu apariția Islamului și a imperiilor islamice. Traducerea arabă inițial s-a axat în principal pe politică, traducând din persană, greacă, şi chiar materiale diplomatice chineze și indiene. Mai târziu, s-a axat pe traducerea operelor clasice grecești și persane, precum și a unor texte din China și India, în arabă, pentru studiu academic în importante centre de învățare islamice, cum ar fi Al-Karaouine, Al-Azhar și Al-Nizamiyya din Bagdad. În ceea ce privește teoria, traducere arabă a fost influenţată foarte mult de tradiții mai vechi din Orientul Apropiat, precum și de tradițiile grecești și persane mai contemporane.
Eforturile și tehnicile de traducere arabă sunt importante pentru tradițiile de traducere occidentale, urmare a secolelor de contacte strânse și schimburi. Mai ales după Renaștere, europenii au început mai mult să studieze intensiv traducerile în limba arabă și persană a operelor clasice, precum și a lucrărilor științifice și filozofice de origine arabă și orientală. Araba și, într-o măsură mai mică, persana, au devenit surse importante de materiale și, probabil, de tehnici pentru revitalizarea tradițiilor occidentale, care în timp au depășit tradițiile islamice și orientale.
Traducere din Wikipedia
Lasă un răspuns