Nu există egalitarism într-o pandemie. Amploarea provocării pentru sistemele de sănătate și politica publică înseamnă că există o nevoie ineluctabilă de a acorda prioritate nevoilor multora. Este imposibil să se trateze toți cetățenii în mod egal, iar nerespectarea cu atenție a consecințelor acțiunilor ar putea duce la pierderi masive de vieți prevenibile. Într-o pandemie există o puternică necesitate etică de a lua în considerare cum să faci cel mai bine în general. Utilitarismul este o teorie morală influentă care afirmă că acțiunea corectă este acțiunea care se așteaptă să producă cel mai mare bine. Oferă principii clare operaționalizabile. Utilitarismul ar putea răspunde la două întrebări provocatoare care au fost importante în faza timpurie a pandemiei: (a) Triaj: care pacienți ar trebui să primească acces la un ventilator dacă există o cerere copleșitoare care depășește oferta? (b) Carantinarea: cum ar trebui să decidă țările când să pună în aplicare restricții sociale stricte, echilibrând prevenirea deceselor de COVID-19 cu provocarea deceselor și reducerea bunăstării din alte cauze? Luarea în considerare clar a ce opțiuni vor face cel mai mare bine în general, va ajuta societățile să identifice și să ia în considerare costul necesar pentru alte valori. Societățile pot alege să îmbrățișeze sau să nu îmbrățișeze cursul utilitarismului, dar cu o înțelegere clară a valorilor implicate și a prețului pe care sunt dispuse să le plătească.
Pandemia COVID-19 a reprezentat o provocare formidabilă și practic fără precedent pentru profesioniștii din domeniul sănătății, sistemele de sănătate și guvernele naționale. Potențiala amenințare la un număr mare de pacienți a dus la restricții de circulație, dezocuparea forței de muncă și în viața de zi cu zi, care au afectat viața a miliarde de oameni și care au implică un cost economic masiv. Sistemele de sănătate, care se confruntă cu o capacitate copleșitoare de cerere existentă sau prevăzută, au generat linii directoare care indică pacienții care ar trebui să primească tratament.
O teorie etică a fost citată și criticată în dezbaterea publică despre răspunsul pandemic.
Biroul pentru drepturile civile al Departamentului Sănătății și Serviciilor Omului din SUA a declarat că:
”persoanele cu dizabilități, cu abilități limitate în limba engleză sau care au o altă religie nu ar trebui să fie puse la sfârșitul liniei pentru serviciile de sănătate în timpul urgențelor. Legile noastre cu privire la drepturile civile protejează demnitatea egală a fiecărei vieți umane de un utilitarism nemilos.”
După ce New York Times a raportat că unele planuri de pandemie de stat au instruit spitalele să nu ofere ventilație mecanică persoanelor de peste o anumită vârstă sau cu condiții de sănătate precară (de exemplu, „retard mental sever sau profund”, precum și „demență moderată până la severă”), Oficiul pentru Drepturile Civile (OCR) a răspuns: „… persoanelor cu dizabilități nu trebuie să li se ofere îngrijiri medicale pe baza stereotipurilor, evaluărilor calității vieții sau judecăților despre „valoarea” relativă a unei persoane, bazate pe prezența sau absența dizabilităților sau vârstei”.
Utilitarismul este adesea folosit ca termen peiorativ, adică ceva de genul „folosirea unei persoane ca mijloace spre un scop”, sau chiar mai rău, asemănător cu un fel de distopie etică. Cu toate acestea, utilitarismul a fost conceput inițial ca o teorie progresivă de eliberare în care pentru toată lumea bunăstarea este socotită în mod egal. Aceasta a fost o teorie politică puternică și radicală în secolul al XIX-lea, când mari părți ale populației au suferit de discriminare instituțională. Teoria a jucat un rol în antisclavie, în eliberarea femeilor și în mișcarea drepturilor animalelor. Cu toate acestea, utilitarismul rămâne relevant în secolul XXI. El poate fi deosebit de important și de luat în considerare în fața amenințărilor globale pentru sănătate și bunăstare.
Utilitarismul nu este singura teorie etică relevantă și nu trebuie adoptată neapărat o abordare pur utilitară. Cu toate acestea, este important de menționat că, de fiecare dată când se adoptă o soluție utilitară la o dilemă, va exista mai multă bunăstare sau fericire în lume. De obicei, unii oameni vor fi mai bine. Desigur, pot exista motive etice bune pentru a ne abate de la o abordare utilitară pură, de exemplu pentru a proteja drepturile sau a promova egalitatea. Cu toate acestea, luarea în considerare a alternativei va ajuta societățile să identifice și să ia în considerare costul necesar al acestor alte valori etice. Utilitarismul nu este sfârșitul reflecției etice, dar este un loc bun pentru a începe.
Sursa: Julian Savulescu, Ingmar Persson, și Dominic Wilkinson, Utilitarianism and the pandemic, https://doi.org/10.1111/bioe.12771
Lasă un răspuns