De ceva timp după aceasta, lui Ion i-a fost imposibil să schimbe chiar şi câteva cuvinte cu domnișoara Bălănescu. A încercat să ajungă la ea în multe și diferite moduri, dar ea a găsit întotdeauna o modalitate de a-l evita. Venea direct acasă de la birou, rămânea în camera lui cu lumina stnsă, și se aşeza pe canapea, fără ca nimic să-i distragă atenția pentru a putea supraveghea holul gol. Când servitoare trecea și închidea ușa camerei aparent goală el un timp o deschidea din nou. Se scula cu o oră mai devreme decât de obicei dimineața, astfel încât să aibă şansa să dea de domnișoara Bürstner singură când aceasta pleca la birou. Dar niciunul dintre aceste eforturi nu l-au ajutat. Apoi i-a scris o scrisoare, atât la birou cât şi acasă, încercând încă o dată să îşi justifice comportamentul, oferindu-se să facă tot ce poate pentru a-i da satisfacţie, promitea că niciodată nu va trece peste o limită stabilită de ea și o ruga să-i acorde măcar șansa de a-i vorbi la un moment dat, mai ales că era în imposibilitatea de a lua o decizie în privinţa doamnei Gherghina până nu va vorbi cu domnișoara Bălănescu, în cele din urmă a informat-o că duminica următoare va sta în camera lui toată ziua așteptând un semn de la ea că are vreo şansă ca solicitarea lui să fie acceptată, sau cel puțin ca ea să îi explice de ce nu s-ar putea, chiar dacă el a promis să respecte orice termeni pe care ea i-ar impune. Scrisorile nu au fost returnate, dar nici nu a primit vreun răspuns. Cu toate acestea, duminica următoare păreau că lucrurile se vor clarifia. Era încă devreme, când Ion observă, prin gaura cheii, că exista un nivel neobișnuit de activitate pe hol care în curând se reduse. O profesoară de franceză, deși ea era nemţoaică și se numea Montag, o fată palidă și febrilă, cu un ușor şchiopătat care locuise până acum ăn propria ei cameră, se muta în camera domnișoarei Bălănescu. A putut fi văzută târându-şi picioarele prin hol timp de mai multe ore, întotdeauna cu o altă haină, sau o pătură, sau o carte, de care uitase și după care trebuia să să se ducă în mod special ca să o aducă în noua ei cameră.
Când doamna Gherghina îi aduse lui Ion micul dejun – de când îl supărase pe Ion aşa de tare nu o mai lăsa pe servitoare să facă nici cea mai mică treabă – acesta nu avu de asles şi trebui să vorbească cu ea, pentru prima dată după cinci zile.
„De ce e atât de mult zgomot în hol azi?” întrebă el în timp ce ea îi turna cafeaua, „nu se poate nimic în privinţa asta? Trebuia să se facă această curăţenie tocmai într-o duminică?” Ion nu se uită în sus la doamna Gherghina, dar văzut totuși că ea părea să simtă o oarecare ușurare din răsuflarea ei. Chiar și întrebările tăioase ca aceasta de la domnul C. era percepută de ea ca o iertare, sau ca începutul iertării.
„Nu facem deloc curăţenie, domnule C.„, spuse ea, „este doar domnișoara Montag care se mută cu domnișoara Bălănescu și îşi mută lucrurile.” Nu mai spuse nimic altceva, doar aștepta sî vadă reacţia lui Ion și dacă el îi va permite să continuie să vorbească. Dar Ion o lăsă în incertitudine, luă lingura și agită gânditor cu ea în cafea în timp ce rămase tăcut. Apoi se uită la ea și zise:
„Cum rămâne cu suspiciunile pe care lea-aţi avut mai devreme în privinţa domnișoarei Bălănescu, au rămas?„
„Domnule C.,” spuse doamna Gherghina, care așteptare se mult timp această întrebare, împreunându-şi mâinile și întinzându-le spre el. „am făcut doar o presupunere și dvs. aţi luat-o în serios. Nu am avut nici cea mai mică intenție de a ofensa pe cineva, nici pe dvs. nici pe nimeni altcineva. Mă cunoaşteţi de mult timp, domnule C., pentru a mă crede. Nu știţi cât am suferit în ultimele zile! Că aş fi spus minciuni despre chiriașii mei! Și dvs., domnule C., aţi crezut! Și mi-aţi zis să vă dau preaviz! Eu să fac asta!” În timpul acestui ultim protest, doamna Gherghina era deja sufocată de lacrimi, îşi ridică șorțul acoperindu-şi fața și izbucnind în hohote de plâns.
„Oh, nu plângeţi, doamnă Gherghina„, spuse Ion, uitându-se pe fereastră, gândindu-se doar la dominşoara Bălănescu și cum de acceptase ea o fată necunoscută în camera ei.”Gata, nu mai plângeţi„, spuse din nou mutându-şi privirea înapoi în cameră unde doamna Gherghina încă plângea. „Nu am vrut să vă fac să suferiţi când am spus asta. A fost pur și simplu o neînțelegere între noi. Acest lucru se poate întâmpla chiar și între vechi prieteni, uneori.” Doamna Grubach îşi trase șorțul de pe ochi să vadă dacă într-adevăr Ion încerca o reconciliere. „Ei bine, da, așa este„, declară Ion, și cum comportamentul doamnei Gherghina indica faptul că nepotul ei căpitanul nu îi spusese nimic îndrăzni să adauge, „credeți că eu chiar aş dori să îmi fac un dușman din dvs. de dragul unei fete aproape necinoscute?„
„Da, aveţi dreptate, domnule C.„, declară doamna Gherghina, și apoi, spre ghinionul ei, de îndată ce simți că poate vorbi ceva mai liber, adaugă o stupizenie. „Am continuat să mă întreb de ce să fie domnul C. aşa de interesat de domnișoara Bălănescu. De ce să se certe cu mine pentru ea când el știe că orice cuvânt aspru de la el mă face să nu pot dormi în noaptea aceea? Și doar nu am spus nimic despre domnișoara Bălănescu ce nu aş fi văzut cu ochii mei.„
K. nu răspunse, ar fi trebuit să o gonească din cameră de îndată ce ea a deschis gura, și nu vroia să facă asta. Se mulțumi doar să-şi bea cafeaua și să o lase pe doamna Gherghina să îşi dea seama că e de prisos în cameră. Afară, pașii târşiţi ai domnişoarei Montag încă puteau fi în continuare auziţi în timp ce traversa holul.
„Aţi auzit?” întrebă Ion arătând cu mâna la ușă.
„Da„, spuse doamna Gherghina cu un oftat, „Am vrut să o ajut și am vrut să vorbesc şi cu servitoarea să o ajute, dar ea e încăpățânată, vrea să mute totul singură. Mă mir din partea domnișoarei Bălănescu. Simt de multe ori că este o povară pentru mine să o am pe domnișoara Montag chiriaș, dar domnișoara Bürstner o acceptă chiar în cameră cu ea.„
„Nu aveţi motive să vă faceți griji„, spuse Ion, zdrobind rămăşiţele unui cub de zahăr în ceaşcă. „V-a provocat probleme?„
„Nu„, spuse doamna Gherghina „în principiu este foarte bine că se mută acolo, se eliberează astfel o cameră unde îl pot muta pe nepotul meu, căpitanul. Începusem să îmi fac griji că v-ar putea deranja pe dvs. cât timp a trebuit să îl las să locuiască în camera de zi vecină cu a dvs. în ultimele câteva zile. El nu este foarte atent.„
„Ce idee!” spuse Ion în picioare, „nu e nicio problemă. Pare să credeţi astfel pentru că eu nu pot suporta acest du-te vino al domnişoarei Montag, considerându-mă astfel prea sensibil – iar începe.„
Doamna Gherghina părea neputincioasă.
„Ar trebui să-i spun să renunţe la mutarea restului lucrurilor ei pentru mai târziu, atunci, domnule C.? Dacă asta doriţi, o voi face imediat.„
„Dar ea trebuie să se mute cu domnișoara Bălănescu!” spuse Ion.
„Da„, spuse doamna Gherghina, fără să înțeleagă prea bine ce vrea să spună Ion.
„Deci, trebuie să îşi mute lucrurile acolo.” Doamna Gherghina doar confirmă dând din cap. era şi mai iritat de această neputință tâmpită care, văzută din afară, ar fi părut ca o sfidare din partea ei. Începu să meargă în sus și în jos prin cameră, între fereastră și ușă, privând-o astfel pe doamna Gherghina de șansa de a pleca, care altfel asta ar fi făcut, probabil.
Când Ion ajunse din nou la ușă, cineva bătu în ea. Era menajera, care spuse că domnișoara Montag ar dori să discute puţin cu domnul C., și, prin urmare, îl ruga să vină în sufragerie, unde îl aştepta. Ion o ascultă pe menajeră gânditor, apoi se uită din nou la doamna Gherghina care era şocată, într-un mod aproape disprețuitor. Privirea lui părea să spună că aștepta această invitație de la domnişoara Montag de o lungă perioadă de timp, și că aceasta confirma suferințele pe care el a trebuit să le îndure în acea duminică dimineața de la chiriașii doamnei Gherghina. O trimise pe servitoare înapoi cu răspunsul că vine, apoi se duse la dulap pentru a-şi schimba haina, și ca răspuns la văicăreala doamnei Grubach despre neplăcerile pe care i le provoacă domnișoara Montag o rugă să strângă micul dejun.
„Dar abia v-aţi atins de mâncare„, spuse doamna Gherghina.
„Oh, strângeţi şi gata!” strigă Ion. I se părea că domnișoara Montag se amestecase în toate ceea ce îl făcea să i se pară respingătoare.
(Traducere şi adaptare după Der Process, de Franz Kafka)
Lasă un răspuns