33. Idiocrația – Lecția

Preşedinta Tribunalului:

– „Ah, las-o baltă.”

Ion:

– „Uite ce e, nu puteţi renunţa aşa uşor. Trebuie să preluaţi comanda. Să luaţi decizii! Să gândiţi! Dacă nu, cine credeţi că o s-o facă în locul vostru?”

Membrii cabinetului sunt confuzi. Intervine Logan, băiatul de cinci ani al Şefului Poliţiei:

– „Şi deci chiar o să ne părăseşti?”

Ion, cu voce joasă:

– „Uite ce e, nu aş vrea să plec, dar nu pot să rămân. Nu sunt un lider… Ce vreau să spun e că am avut noroc o dată, dar… trebuie să mă întorc înapoi… la viaţa mea.” Strângându-şi capul în mâini: „Dar dacă plec… voi… cine ştie ce se va întâmpla cu voi?”

Nela simte că Ion e indecis. îi vine o idee:

– „Ioane, eu cred că trebuie să rămâi.”

– „Dar chiar nu pot… Zora…”

Nela îl ia de mână pe Ion, hotărîtă:

– „Ioane, pot vorbi cu tine? între patru ochi?”

– „Ce? Bine.”

Nela îl împinge înapoi într-o cameră cu o masă de biliard în mijloc, şi închide uşa. Ion, încă confuz:

– „Ce se-ntâmplă…?”

Nela scoate limba şi îl linge senzual pe gât, împingându-l pe masa de biliard.

* * *

Membrii cabinetului sunt îngrămădiţi lângă uşă cu urechea lipită de ea, ascultând. Şeful Poliţiei:

– Hei, uşa asta are şi o gaură de cheie!”

Se apleacă să se uite pe gaura cheii, dar Dinu îl plachează ca un veritabil jucător de rugby, şi îi ia locul. Geme languros şi se mângâie singur, în ton cu ce se întâmplă dincolo de uşă:

– „Ooooh, daaa!… Mmmm, daa… Drace… Acuma”… Aşa! Daaaaa!!! Nu Sunt Sigur e pe fază!”

* * *

Membrii cabinetului sunt cu toţii aşezaţi la masă. Ion intră în sală, doar în chiloţi, dar se pare că nu îi pasă. Pare fericit. Se lasă să cadă într-un scaun, înfige furculiţa în mâncare, şi o mânâncă gânditor:

– „Ştiţi ceva… Poate că nu e chiar nevoie să mă duc la maşina timpului chiar acum.”

Membrii cabinetului se felicită între ei. Intervine Logan:

– „Da. Lecţia aia e oricum nasoală.”

Pauză. Ion, confuz:

– „Lecţia?”

* * *

Ion, Nela şi Dinu sunt legaţi cu curele de siuranţă într-o maşină pe şine într-un loc ce pare a fi un parc de distracţii. Se aude o voce cavernoasă în difuzoarele sistemului audio:

– „Bine aţi venit la Maşina Timpului. Vom merge înapoi în timp… înapoi! înapoi!! Prima dată, în anul 1939, când Charlie Chaplin şi regimul său diavolesc nazist au invadat Europa şi au încercat să cucerească lumea!”

Este pornit un reflector, în lumina căruia se vede o figură de ceară a lui Charlie Chaplin în costumul său clasic, cu braţul întins într-un salut nazist. Ion, către Dinu:

– „Şi deci tu ai ştiut tot timpul că nu e vorba decât de o lecţie despre trecut?”

– „Aha… Chiar credeai că o să călătoreşti înapoi în timp?”

. „Păi… Da. Aşa cred.”

– „Omule, pentru cel mai deştept tip din lume, eşti cam tâmpit.”

– „Păi şi de ce nu mi-ai spus?”

– „îmi plac banii… Scuze.” răspunde Dinu, puţin încurcat.

– „Păi bine, da’ dacă nu e maşina timpului, nu ar fi fost oricum niciun ban.”

Pauză lungă pentru Dinu, care încearcă să înţeleagă tot ansamblul.

– „Oooh, aşa e…. Rahat.”

Ion se uită la Nela:

– „Ei bine, cred că suntem prinşi în timpul ăsta. Va trebui să ne descurcăm cât mai bine posibil.”

Nela: