Arhitectura spațiilor funerare și mormintelor: etruscii

Arheologii au datat cele mai vechi situri funerare descoperite în întreaga lume în jurul anului 100.000 î.Hr., deși unii susțin că unele sunt vechi de până la 300.000 î.Hr. Un corpus considerabil de artă legat de obiceiuri și credințe funerare a fost găsit în astfel de situri și, în multe cazuri, este mult mai extins decât alte tipuri de dovezi despre modul în care trăiau oamenii. Această disparitate se datorează probabil respectului general acordat locurilor de morminte și locurilor de înmormântare. De obicei considerate locuri sacre, acestea au fost adesea lăsate intacte atunci când alte părți ale unei așezări au fost distruse și reconstruite. Aceste locuri, modul în care sunt marcate, decorate și mobilate, ne oferă o cantitate semnificativă de date pe care le putem explora pentru a înțelege credințele și practicile legate de practicile funerare și viața de apoi, inclusiv modul în care oamenii s-au pregătit pentru ambele în timpul vieții lor. Locurile de înmormântare includ adesea bunuri funerare, cum ar fi bunurile personale ale persoanei înmormântate, precum și alimente, unelte, obiecte de podoabă și chiar o varietate de bunuri de uz casnic.

Figura 10.41 | Banditaccia (Cerveteri)

Etruscii și cultura lor, predecesori ai romanilor din peninsula italiană, au existat din jurul anului 800 î.Hr. până la cucerirea lor de către romani în 264 î.Hr. Sunt bine cunoscuți pentru practicile lor funerare extrem de dezvoltate și pentru proviziile elaborate pe care le-au făcut pentru viața de apoi. Au creat un tip de mormânt movilă cunoscut sub numele de tumul, realizat din tufă, o substanță minerală/rocă relativ moale, ușor de tăiat și sculptat, dar care se întărește pentru a deveni foarte rezistentă. (Figura 10.41) La fel ca egiptenii, etruscii și-au grupat mormintele într-o necropolă, dar acestea nu erau rezervate celor de viță nobilă.

Figura 10.42 | Mormântul reliefurilor din necropola Banditaccia

Figura 10.43 | Frescă din secolul al V-lea î.Hr. cu dansatori și muzicieni, Mormântul Leopardilor, necropola Monterozzi, Tarquinia, Italia. Credit: Yann Forget/ Wikimedia Commons. Licență: Domeniu Public

În fiecare mormânt, etruscii au creat și decorat camere în moduri care arătau ce se așteptau să se întâmple într-o „viitoare viață”. (Figura 10.42) Se așteptau să se reîntâlnească cu familia și prietenii lor și să continue multe dintre activitățile lor obișnuite și sărbătorile. (Figura 10.43) Unele morminte erau dotate cu un stoc complet de mobilier de uz casnic, în timp ce altele prezentau scene de activități atletice sau de agrement, iar altele, banchete rituale. Sarcofagele lor din teracotă includeau portrete ale unor persoane și cupluri care se așteptau să se reunească și să-și continue viața de căsătorit în viața de apoi. (Figura 10.44)

Figura 10.44 | Sarcofagul Soților, Cerveteri, 520 î.Hr. Credit: sailko/Wikimedia Commons. Licență: CC BY 2.5

Figura 10.45 | Mausoleul Samanid din Bukhara, Uzbekistan. Credit:Apfel51/Wikimedia Commons. Licență: CC0 Domeniu Public

În alte culturi, așa cum am văzut, cei bogați și puternici erau înzestrați cu morminte și mausolee detaliate rafinat. Mausoleul Samanid (892-943) a fost creat în ceea ce este astăzi Bukhara, Uzbekistan, pentru un amir sau prinț musulman din dinastia persană samanidă (819-999). (Figura 10.45) Tradițiile religioase islamice interzic construirea unui mausoleu peste un loc de înmormântare; aceasta este cea mai veche abatere existentă de la tradiție. Zidăria sculptată prezintă un design și o măiestrie remarcabil de rafinate.

Sursa: Sachant, Pamela; Blood, Peggy; LeMieux, Jeffery; and Tekippe, Rita, „Introduction to Art: Design, Context, and Meaning” (2016). Fine Arts Open Textbooks. 3. https://oer.galileo.usg.edu/arts-textbooks/3, licența CC BY-SA 4.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu