Carl G. Hempel (1905-1997) a fost principalul susținător al teoriei explicative a „legii de acoperire” și a paradoxurilor confirmării ca elemente de bază ale teoriei științei. Un maestru al metodologiei filosofice, Hempel a urmărit explicarea unor concepte inițial vagi și ambigue, care trebuiau să satisfacă criterii specifice de adecvare. Împreună cu Rudolf Carnap și Hans Reichenbach, a contribuit la transformarea mișcării filosofice dominante din anii 1930 și anii 40, cunoscută drept „pozitivismul logic”, în poziția mai nuanțată cunoscută sub numele de „empirism logic”. Studiile sale despre inducție, explicație și raționalitate în știință au exercitat o influență profundă asupra mai multor generații de filosofi ai științei, dintre care mulți au devenit lideri ai disciplinei în sine. (Stanford Encyclopedia of Philosophy)
Hempel detaliază condițiile sistematice pentru explicații științifice (cerința de relevanță explicativă și cerința de testabilitate). Pe baza acestora, arată modul în care se formează explicațiile științifice deductivo-nomologice, și legile acoperitoare pentru fenomenul explicant. Evidențiază apoi distincția dintre legile universale și generalizările accidentale, și detaliază ideea de explicație probabilistică și legile de formă probabilistică. În final, vorbește despre probabilități statistice și legi probabilistice, și explicitează caracterul inductiv al explicației probabiliste.
Omul a fost preocupat să înțeleagă evenimentele din jurul lui, dezvoltând mituri și metafore într-un efort de a le explica.
Aceste explicații pot da un sentiment de înțelegere, dar nu sunt adecvate scopurilor științei, ca o concepție asupra lumii cu o explicație clară și logică. Explicațiile științifice trebuie să îndeplinească două cerințe sistematice, care vor fi numite cerința de relevanță explicativă și cerința de testabilitate.
Explicația fizică trebuie să îndeplinească cerința de relevanță explicativă: informațiile explicative aduse să ofere motive întemeiate de a crede că fenomenul care trebuie explicat a avut loc sau există, într-adevăr. Această condiție trebuie să fie îndeplinită dacă avem dreptul să spunem: „Asta explică – fenomenul în cauză era, într-adevăr, de așteptat în aceste circumstanțe!”
Cerința reprezintă o condiție necesară pentru o explicație adecvată, dar nu una suficientă.
Cea de-a doua cerință de bază pentru explicațiile științifice, cerința de testabilitate, spune că afirmațiile care constituie o explicație științifică trebuie să fie capabile de un test empiric.
Cele două cerințe examinate sunt interdependente: o explicație propusă care îndeplinește cerința relevanței îndeplinește și cerința de testabilitate. (În mod evident, inversul nu este valabil.)
Sursa: Carl Hempel, Laws and Their Role in Scientific Explanation
Lasă un răspuns