Cauzele crizei financiare din sistemul bancar românesc

În România cauzele crizei financiare din sistemul bancar nu au avut aceeaşi bază ca la nivel internaţional. Ponderea creditelor imobiliare este mult mai mică în comparaţie cu zona euro, iar băncile nu aveau investiţii în instrumente financiare derivate bazate pe securitizarea creditelor. Criza în sistemul bancar s-a declanşat datorită dezvoltării creditării în sectorul nebancar, şi  în special a creditelor de consum ce au avut o creştere foarte mare.

Riscul de credit a avut un impact foarte mare asupra sistemului financiar. Pornind de la definiţia acestui risc: ”acel risc de pierderi financiare cauzat de neîndeplinirea totală sau parţială de către contrapartidă a obligaţiilor care îi revin”[1] se va arăta în continuare că datorită extinderii creditării în ultimii ani, sistemul financiar a fost puternic afectat de posibilităţile reduse de rambursare ale debitorilor ca urmare a  crizei financiare de la nivel internaţional.

Pentru a prezenta efectele crizei financiare în continuare, va fi analizată stabilitatea sistemului financiar.

In 2005 România era considerată a avea o stabilitate financiară ridicată, si la întrebarea dacă există riscuri iminente pentru stabilitatea financiară din România, răspunsul era negativ din două motive: „În primul rând, riscul de credit a fost sesizat şi ţinut sub control cu rigurozitate de către autoritatea de supraveghere, în paralel cu îmbunătăţirea gestiunii riscurilor de către bănci, care consemnează niveluri adecvate ale indicatorilor de prudenţă bancară. În al doilea rând, sectorul instituţiilor financiare nebancare care desfăşoară  activitate de creditare nu poate fi o sursă de risc sistemic datorită volumului încă redus al acestei pieţe”[2]

Rapoartele de stabilitate financiară din 2005 şi 2006 puneau România într-o situaţie favorabilă.  În 2005 se considera că sistemul financiar are o capacitate mare de a face faţă şocurilor sistemice, de a aloca eficient resursele către economia reală şi de a identifica şi gestiona riscurile. Totuşi, erau la acel moment identificate şi anumite riscuri legate de:

• rata inflaţiei – era una ridicată ce nu era în concordanţă cu conceptul creşterii durabile,

• deficitul de cont curent – se menţinea ridicat în continuare, dar sustenabil pe termen scurt;

• gradul de îndatorare al populaţiei creştea, iar serviciul datoriei în valută al companiilor era în creştere.

Totuşi atât în 2005 cât şi în 2006 cadrul economic şi financiar internaţional era în general favorabil României. Italia, Germania şi Franţa (principalii parteneri economici ai României) , precum şi Olanda şi Austria (ţările sursă ale principalelor investiţii străine directe) aveau prognoze încurajatoare de creştere pentru 2006.

În Raportul asupra stabilităţii financiare din 2008, sunt semnalate prima dată problemele ce au apărut pe plan internaţional. Economia mondială parcurgea o etapă de tensiuni sporite si erau scoase în evidenţă anumite riscuri ce începuseră să se contureze încă din 2006; creşterea economică a fost încetinită şi s-a făcut o corecţie a preţului activelor. Din  a doua jumătate a anului 2007, pe pieţele financiare apăreau noile riscuri datorate problemelor de pe piaţa ipotecară cu risc ridicat din SUA, şi cele mai pregnante probleme se datorau înrăutăţirii sensibile a percepţiei asupra riscului a  investitorilor şi totodată, diminuarea lichidităţii. Având în vedere că în România expunerea băncilor pe instrumente financiare aflate la originea crizei financiare internaţionale era scăzută, stabilitatea ţării era afectată indirect, pe canalul economiei reale şi al lichidităţii bancare iar costurile finanţării externe se măreau, companiile si populaţia care se finanţau in proporţie ridicată în valută erau expuse faţă de eventuale înrăutăţiri. Totodată, majorarea preţului extern la petrol era pentru prima dată prezentat ca un risc major asupra stabilităţii financiare interne prin afectarea capacităţii de rambursare a creditelor bancare de către companii si populaţie.

În 2009, erau punctate efectele crizei asupra stabilităţii financiare. După o perioadă de mai mulţi ani de creştere economică (însoţită totuşi de un deficit extern important şi de majorarea datoriei externe pe termen scurt, considerate sustenabile ) criza financiară de la nivel mondial avea repercusiuni violente şi asupra stabilităţii financiare din România. Sectorul bancar, cu poziţie dominată în sistemul financiar, se confrunta cu o vulnerabilitate tot mai mare: riscul de credit ( înainte de criză autorităţile monetare afirmau că acest risc este ţinut sub control)