Comunicarea este un proces de transfer al informaţiei de la o entitate către alta. Procesele comunicării sunt interacţii mediate prin semne între cel puţin doi agenţi care au în comun un repertoriu de semne şi reguli semiotice. Comunicarea este definită de obicei ca „punerea în comun sau schimbul de gânduri, opinii sau informaţii oral, în scris sau prin semne”. Comunicarea poate fi văzută ca procesul bilateral în care există un schimb şi o progresie a gândurilor, simţămintelor sau ideilor având în vedere un scop sau o direcţie mutual acceptate.
Comunicarea, ca disciplină academică, are o veche tradiţie.
Bibliografie
-
Baumeister, R. F., & Leary, M. R. (1995). The need to belong: Desire for interpersonal attachments as a fundamental human motivation. Psychological Bulletin 117, 497-529.
-
Ferraro, G.(2002). Global Brains- Knowledge and Competencies for the 21st Century. Charlotte: Intercultural Associates, Inc.
-
Severin, Werner J., Tankard, James W., Jr., (1979). Communication Theories: Origins, Methods, Uses. New York: Hastings House, ISBN 0801317037
-
Wark, McKenzie 1997 The Virtual Republic Allen and Unwin St Leonards pp 22–9
-
Witzany, G. (2006 ) Plant Communication from Biosemiotic Perspective. Plant Signaling & Behavior 1(4): 169-178.
-
Witzany, G. (2007 ). Applied Biosemiotics: Fungal Communication. In: Witzany, G. (Ed.) Biosemiotics in Transdisciplinary Contexts. *Helsinki. Umweb, pp 295–301.
-
Montana, Patrick J. & Charnov, Bruce H. 2008. Management. 4th ed. New York. Barron’s Educational Series, Inc. Pg 326-327.
Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţă gratuită GNU.
Lasă un răspuns