Conectarea artei la viețile noastre – Estetica

Arta a fost descrisă ca fiind cea mai durabilă realizare a omenirii. De la începutul locuirii în peșteri până în societatea contemporană, arta a servit ca un vehicul pentru a traduce cunoștințele noastre în înțelegerea celorlalți și a noastră înșine. Creația de artă poate avea diferite scopuri, de exemplu, să realizeze ceva frumos, să fie în linii mari expresive și emoționale (fără legătură cu frumusețea) din motive personale, să ilustreze concepte și credințe de mare importanță pentru creatorii săi, să arate modalități în care un grup este unificat, sau pentru a face o declarație socială sau politică. Aceste obiective disparate au un lucru în comun: fiecare caută într-un fel să conecteze arta cu viețile noastre.

Estetica, studiul principiilor și aprecierea frumuseții, este legată de gândirea și conexiunile noastre cu arta. În timpul secolului al XVIII-lea în Europa, filozofii și alți gânditori au început să pună la îndoială interrelația dintre artă, frumusețe și plăcere. Filosoful german Immanuel Kant a caracterizat aprecierea frumuseții drept „judecata gustului”, care este compusă din două părți: subiectivitate și universalitate. Subiectivitatea, așa cum sugerează termenul, se bazează pe sentimentul de plăcere sau neplăcere experimentat de spectatorul individual. Universalitatea se referă la puncte de vedere despre artă care sunt comune, „norma”, ca să spunem așa. Kant credea că frumusețea artei poate fi apreciată numai atunci când privitorul este „dezinteresat”, adică atunci când privitorul obține o plăcere care nu se bazează pe sau nu produce dorință. Dacă judecata subiectivă a spectatorului este dezinteresată, atunci poate fi redată o măsură universal valabilă a gustului. Numai dacă privitorul poate separa aprecierea artei de dorința pentru ea și este în schimb interesat de artă pentru frumusețea ei pură, sau estetica, se poate spune că privitorul a atins judecata gustului.

Scriitori, compozitori și artiști care au făcut parte din mișcarea romantică apărută în Europa la sfârșitul secolului al XVIII-lea au pus la îndoială credința lui Kant că estetica sau studiul frumosului în artă, ceea ce el a numit judecata gustului, era atât dezinteresată, cât și universală. Îndepărtându-se de categorii și definiții bazate pe raționalitate, romantismul a celebrat spontaneitatea, emoția, individul și sublimul: senzații intelectuale și imaginative care sfidează măsurarea sau explicația.

Figura 1 | Moartea lui Sardanapalus. Artist: Eugène Delacroix

Pictorul romantic Eugene Delacroix (1798-1863, Franța) și-a petrecut viața căutând să exprime extremele emoției umane și experiența în opera sa bazată pe istorie, literatură, evenimente actuale și propriile sale călătorii. Cu pasaje de culoare strălucitoare aplicate în pensule groase și viguroase, Delacroix a descris frumusețea, violența, tragedia și extazul cu o pasiune egală, în valuri de mișcare care treceau rapid pe pânza sa. Această calitate poate fi văzută în Moartea lui Sardanapalus, unde figura în umbră a regelui asirian privește cu detașare scena măcelului care are loc în fața lui. (Figura 1) Deși povestirile istorice indică faptul că lui Sardanapalus i-au fost distruse toate posesiunile, inclusiv concubinele și caii, mai degrabă decât să le predea dușmanilor săi, Delacroix s-a bazat în mare parte pe propria imaginație pentru interpretarea și înfrumusețarea sa frenetică a scenei.

Figura 2 | Catedrala din Reims

John Dewey, un filozof, psiholog și reformator american, a scris în 1934 Artă și experiență. El a descris experiența estetică în moduri care reflectă oarecum procesul pe care Delacroix l-a adus picturii sale. Dewey a afirmat, totuși, că, deși începe cu obiectul de artă, experiența artei se extinde cu mult dincolo de acel element pentru a produce un schimb în curs de desfășurare între artist, privitor și cultură în general, care culminează într-o experiență care este o „manifestare, o înregistrare și celebrarea vieții unei civilizații.” (1) Plăcerea „subită” pe care o simți atunci când te implici cu o operă de artă sau arhitectură este, de fapt, produsul unui proces lung de creștere și implicare. De exemplu, plimbarea în jurul și printr-o structură grandioasă, cum ar fi Catedrala din Reims (1211-1275) din Franța, cu fațada sa înaltă gotică, decorul sculptural generos, verticalitatea extremă și ferestrele întinse, este uimitor de impresionant, deoarece obiectul (clădirea) și experiența s-au unit. (Figura 2) În plus, continuăm să învățăm din experiența observării artei sau frumuseții – ce, de ce și când depinde de cât de mult primim din experiență și din întâlnirile succesive.

Mișcarea în gândirea esteticii de la judecata de gust a lui Kant, cu asumarea ei a unei universalității bazate pe intelectual, până la afirmația lui Dewey conform căreia estetica operei de artă se regăsește în experiența spectatorului despre aceasta, în acel moment și de-a lungul timpului, oglindește schimbări substanțiale care au avut loc în toate aspectele științifice și intelectuale în ultimele trei secole. Ceea ce putem învăța din teoriile lor este că putem examina idei despre „arte plastice”, „frumusețe” și „estetică” și poate venim cu definiții similare care transmit idei despre plăcere, iluminare temporară și experiență umană – dar, este posibil să nu putem face asta.

De exemplu, artista din Miami Jona Cerwinske (SUA), și-a început cariera făcând artă graffiti și picturi murale stradale și consideră orice suprafață un teren pentru artă. În 2007, a acoperit o mașină Lamborghini cu o rețea împletită de forme organice și linii geometrice. (Lamborghini Art, Jona Cerwinske) Această operă de artă ar putea fi descrisă ca un exemplu de contemplare dezinteresată: te uiți la Lamborghini și contempli frumusețea și eleganța mașinii și designul acesteia. În acest fel, atracția estetică a mașinii provine din admirația obiectului și din încântarea pe care acesta îl oferă; este o judecată de gust. În schimb, ar putea fi descrisă ca o experiență estetică: privirea la Lamborghini produce un răspuns de plăcere, poate la frumusețea lui, locul său în istoria mașinilor fine sau gândul de a deține și de a conduce un vehicul atât de prestigios și rapid. În acest caz, aprecierea frumuseții este atât un răspuns la nivel intelectual, cât și un răspuns emoțional individual.

(1) John Dewey, Art as Experience (New York: Minton, Balch, and Co., 1934), p. 326.

Sursa: Sachant, Pamela; Blood, Peggy; LeMieux, Jeffery; and Tekippe, Rita, “Introduction to Art: Design, Context, and Meaning” (2016). Fine Arts Open Textbooks. 3. https://oer.galileo.usg.edu/arts-textbooks/3, licența CC BY-SA 4.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu