Construcționismul social este o teorie a cunoașterii în teoria sociologiei și a comunicării care examinează dezvoltarea înțelegerilor construite în comun ale lumii care stau la baza presupunerilor comune despre realitate. Teoria se bazează pe ideea că sensurile sunt dezvoltate în coordonare cu alții, mai degrabă decât separat de fiecare individ.
Construcționismul social pune la îndoială ceea ce este definit de oameni și de societate ca fiind realitate. Prin urmare, constructele sociale pot fi diferite în funcție de societate și de evenimentele din perioada de timp în care există. Un exemplu de construct social este banul sau conceptul de monedă, deoarece oamenii din societate au fost de acord să îi dea importanță/valoare. Un alt exemplu de construct social este conceptul de auto-identitate. Charles Cooley a afirmat bazându-se pe teoria lui Self-Glass-Self: „Eu nu sunt cine crezi tu că sunt; nu sunt cine cred eu că sunt; sunt cine cred eu că credeți voi că sunt.” Acest lucru demonstrează modul în care oamenii în societate construiesc idei sau concepte care nu pot să existe fără existența oamenilor sau a limbajului pentru a valida acele concepte.
Există constructe sociale slabe și puternice. Constructele sociale slabe se bazează pe fapte brute (care sunt fapte fundamentale dificil de explicat sau de înțeles, cum ar fi cuarcii) sau fapte instituționale (care sunt formate din convenții sociale). Constructele sociale puternice se bazează pe perspectiva umană și pe cunoștințe care nu doar că există, ci sunt construite mai degrabă de societate.
Definiție
Un construct sau construcție socială se referă la semnificația, noțiunea sau conotația plasată pe un obiect sau eveniment de către o societate și adoptată de locuitorii acelei societăți cu privire la modul în care acestea privesc sau tratează obiectul sau evenimentul. În acest sens, o construcție socială ca idee ar fi acceptată pe scară largă ca fiind naturală de către societate.
Un accent major al construcționismului social este descoperirea modalităților în care indivizii și grupurile participă la construcția realității lor sociale percepute. Ea presupune analizarea modului în care fenomenele sociale sunt dezvoltate, instituționalizate, cunoscute și transformate în tradiție de către oameni.
Origini
Din punct de vedere al fundației, construcționismul social este înrădăcinat în „interacționismul simbolic” și „fenomenologie”. Cu publicarea în 1966 a lui Berger și Luckmann a The Social Construction of Reality, acest concept și-a găsit calea. Peste patru decenii mai târziu, multe teorii și cercetări s-au angajat în principiul de bază conform căruia oamenii „își construiesc lumea socială și culturală în același timp în care aceste lumi se construiesc”. Este un punct de vedere care dezrădăcinează procesele sociale „simultan jucăușe și serioase, prin care realitatea este revelată și ascunsă, creată și distrusă de activitățile noastre.” Oferă un înlocuitor al „tradiției intelectuale occidentale”, în care cercetătorul„ caută cu sinceritate siguranța într-o reprezentare a realității prin intermediul afirmațiilor.„
În termeni de construct social, „realitățile asumate” sunt cultivate din „interacțiunile între și dintre agenții sociali”; în plus, realitatea nu este un adevăr obiectiv „care așteaptă să fie descoperit prin ancheta științifică pozitivistă.” Mai degrabă, pot exista „realități multiple care concurează pentru adevăr și legitimitate.” Construcționismul social înțelege „rolul fundamental al limbajului și comunicării” și această înțelegere a „contribuit la transformarea lingvistică” și mai recent la „apelul la teoria discursului.” Majoritatea construcționiștilor sociali respectă convingerea că „limbajul nu oglindește realitatea; o constituie [creează].”
O definiție largă a constructului social are susținătorii și criticii săi în științele organizaționale. O abordare construcționistă a diferitelor fenomene organizatorice și manageriale pare a fi mai obișnuită și în creștere.
Andy Lock și Tomj Strong trasează câteva dintre principiile fundamentale ale construcționismului social înapoi la opera filosofului politic italian, retorician, istoric și jurist Giambattista Vico din secolul al XVIII-lea.
Berger și Luckmann acordă credit lui Max Scheler ca o influență mare, deoarece a creat ideea sociologiei cunoașterii care a influențat teoria constructului social.
Potrivit lui Lock și Strong, alți gânditori influenți a căror activitate a afectat dezvoltarea construcționismului social sunt: Edmund Husserl, Alfred Schutz, Maurice Merleau-Ponty, Martin Heidegger, Hans-Georg Gadamer, Paul Ricoeur, Jürgen Habermas, Emmanuel Levinas, Mikhail Bakhtin , Valentin Volosinov, Lev Vygotsky, George Herbert Mead, Ludwig Wittgenstein, Gregory Bateson, Harold Garfinkel, Erving Goffman, Anthony Giddens, Michel Foucault, Ken Gergen, Mary Gergen, Rom Harre și John Shotter.
Lasă un răspuns